Mama are 7 vieți. Iar una e pentru rosé

www.mamipetocuri.ro

Cele mai bune decizii le-am luat când cortexul prefrontal era plecat puțin în vacanță. Adică creierul ăla care mai și gândește în afară să facă tumbe când bea un pahar de rosé.

Când eram în aeroport în Atena și mi-am amânat brusc întoarcerea ca să mă conving că grecul ăla de-mi bântuia visele nu era grecul vieții mele.

Când am plecat la Sighișoara fără să știe mama, devenind astfel cel mai nebunesc moment al vieții mele. Știu, sună trist ca fiind singurul, dar mă agăț și eu de ce am.

Când mi s-a oferit să plec în Portugalia și m-am dus să-l găsesc pe băiatul viselor mele.

Când m-am întâlnit cu Ada la un eveniment de social media și-am invitat-o la mine la cafea, fără s-a cunosc aproape deloc.

Ar mai fi și alte exemple, dar acestea-s cele mai bune și demne de urmat.

Cafeaua de la 10

Surprinzător pentru mine e că Ada a venit. Pentru cine-o cunoaște ar fi fost surprinzător dacă n-ar fi venit. Pentru că Ada e plină de viață, prietenă cu toată lumea și uneori, prea sociabilă în comparație cu mine care stau și le adulmec pe toate în colțișorul meu.

Suntem atât, dar atât de diferite că împreună facem cea mai bună echipă. După ce ne certăm bine, ne împăcăm și mai bine, mergem amândouă la terapie, separat, și ne re-clarificăm obiectivele ca în orice cuplu care urmează același scop comun.

După relația cu soțul meu, Ada e a doua persoană care mă omoară cu zile, și mă face s-o iubesc mai mult în fiecare zi.

De atunci citire, împreună suntem Cafeaua de la 10 și iubesc nespus ceea ce facem împreună. Mai ales cafeaua la noul ei espressor.

Mame, Tocuri și Rosé

Cel mai iubit eveniment din toate care-au existat. Practic, tot ce scriu, tot ce fac, toată inima și sufletul meu se pun pe-o farfurie și se servesc cu un pahar de rosé la acest eveniment.

Sunt recunoscătoare că parteneri precum Delaco, al cărui brânză o savurez cu mare drag în fiecare weekend în familie a ales să ne fie și de această dată alături.

De asemenea, Apropri Wine care a avut deschiderea să ne încânte cu spumant prosecco rosé și 7Heaven care ne oferă cadouri de femei adevărate pentru o relaxare supremă în baie, cu ușa neapărat închisă. Și cu un pahar de rosé musai în mână.

Nimic, nimic nu e mai important pe 23 octombrie decât să bem împreună un rosé la Boulevard Cafe, pe Șincai 9 A, de la ora 18.00.

Mămici, dar mai ales femei

Copiii vor plânge în continuare după mama. Șeful va dori mereu încă un răspuns la emailul ăla întârziat. Bunica te va stresa cu ”lasă, mamă, că n-a murit nimeni de la un Barni”, iar mătușa de la doi cu ” pune-i, maică, o căciulă pe cap”.

Dar știți vorba aia, când mama nu mai poate, nu mai poate. Și iese la un rosé cu fetele.

Așa să ne fie înțelegerea!

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *