Masa celor 4

www.mamipetocuri.ro

– Mama mea a fost casnică. Așa era pe timpuri. Bărbatul aducea banul, iar femeia se ocupa de casă și copii. Dar mama mi-a spus așa: Tu să nu stai niciodată la mila bărbatului! Tu să ai banul tău!

– Tu ai banul tău?

Mă întreabă Vocea Critică, în timp ce se așază la masă.

– Spune, tu ai banul tău? Ce faci toată ziua în casă? Mai faci și altceva decât copii? Uită-te în jurul tău, toată lumea are o meserie, muncește pe bani. Ai văzut cât muncește fosta ta colegă de școală? Dar pe aia de apare mereu la televizor? Tuuuuu nu faci decât să stai la mila bărbatului, mă etichetează ea, împungându-mă de la distanță cu degetul arătător.

– Da, ai dreptate, unde mi-a fost capul? Ce-aș putea să fac, acum, rapid, să nu mai pierd vremea, să mă simt utilă? mă aud brusc vorbind. Vreau și eu să fiu ca ei, dau glas dorinței Copilului Înghețat care sălășluiește în mine de-o veșnicie. Iau brusc telefonul în mână și caut: lo-curi-de-mun-că pentru ab-sol-ven-ții de…

– Așa măi, fă și tu ceva, chiar să nu ai nici un salariu?

– Ia uite câte pot să fac! descopăr eu impresionată lista de posibile locuri de muncă pentru a deveni un adult de succes. Cum de nu m-am gândit până acum? Mâine dimineață mă duc urgent și mă interesez. Până la finalul săptămânii nu mă las până nu-mi găsesc un serviciu.

Vocea Critică se uită admirativ la mine. Eu zâmbesc, dar un gust amar îmi ucide dantura. Cred că nu-mi face bine pasta aia nouă de dinți, îmi spun inconștient.

– Așa, caută-ți de muncă. Soțul tău ce zice când stai toată ziua acasă?

Soțul meu tace. Mă uit la el. Nu schițează nici un gest, nimic.

– Cred că vrea să mă duc la serviciu. Să aduc și eu bani acasă, răspund conform modelului.

– Ai văzut, păi e și normal. Ajută-l și tu cu ceva. Nu-l lăsa numai pe el să muncească.

– Da, sigur, așa voi face, își cumpără Copilul Înghețat dreptul la supraviețuire.

– Copile, tu ce simți?

Se aude ca prin vis o voce slabă.

– Ce simt? Ce simt……

– Când Vocea Critică te pune la zid, ce simți?

– Că…..are dreptate?

– Asta crezi, gândești. Dar ce simți? În sufletul tău, ce simți?

– Mă doare. Rău. Că nu sunt văzută pentru ceea ce sunt. Că ceea ce fac nu este suficient. Că nu sunt încurajată. Că sunt comparată și că în loc de calități eu am numai defecte. Că nu merit nimic din ce am.  Mă doare că nu merit nimic. Și orice-aș face ca să merit, continui să nu merit. Nu merit. Punct. Valoare zero. Mă faci să plâng, cine ești?

– Copilul Vulnerabil din tine și am nevoie să mă ajuți să nu mai plâng.

– Cine? N-am auzit niciodată de tine.

– Toți copii sunt vulnerabili când se nasc. Au nevoie de ajutor, să crească mari și puternici, fizic și emoțional. Eu sunt bucățica asta din tine. M-ai băgat demult între coperțile unui caiet gros de dictando, l-ai închis, l-ai pus într-o cutie de pantofi, l-ai ascuns sub pat și m-ai uitat acolo. Tu te-ai făcut mare, ai plecat și m-ai uitat pentru totdeauna acolo. Te vreau înapoi!

– Eu nu te vreau! Mă faci să plâng! Eu am altă treabă acum. Pleacă! Pleacă!

– Dac-aș avea eu timpul tău, aș dormi. Aș citi. Aș face ce-mi place cel mai mult să fac. O să pierzi vremea pe la ușile altora, o să intri în grupuri de oameni care nu-ți vor aduce valoare adăugată ca apoi, peste ani să te întrebi, din nou: pentru atâta lucru am pierdut tot timpul ăsta? S-a meritat cu adevărat să dau la schimb pasiunea mea?

– Ce-ți place ție să faci cu adevărat?

Se auzi o voce tare, în fundal. Adultul mă țintuia cu ochii lui negri și rezemându-se de spătarul scaunului, a continuat:

– Du-te în Nepal o săptămână, pleacă la munte câteva zile, mergi unde vezi cu ochii, descoperă ce-ți place și FĂ acel lucru! Și niciodată să nu te mai întorci în urmă!

– Eu știu ce vreau!

Atunci, fă! Fă ceea ce îți place!

Se auzi în cor vocea Adultului și a Copilului Vulnerabil.

– Nimeni nu merită să te facă să te simți rău!

– E permis să explorezi!

– Meriți să te simți bine în felul tău!

– Suntem diferiți!

– Este important cum te simți!

– Contează cum te simți!

– Făcând lucrurile în felul tău vei obține succesul, vei fi văzut!

– Visele și dorințele tale contează!

Și mai presus de orice, uită-te la tine și spune răspicat:

Nu am să mai permit nimănui să mă facă să mă simt rău!

 

Sursa foto

 

2 Comments

  1. Emoționant până la lacrimi. Cu siguranță nu ești singura care duce asemenea lupte interioare. Dar femeile sunt puternice și orice își propun realizează!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *