Și, cum s-a descurcat singur în excursie?

www.mamipetocuri.ro

Când împarți ziua în peste 15 felii de roluri, fiecare cu responsabilitățile lui, riscul să faci o ciorbă cu de toate tinde spre absolut. Iar ciorba asta are gust de frustrare și tristețe.

Cred că e una dintre cele mai mari încercări în fața căreia este pusă mama: să-și mențină echilibrul, fără să-și piardă cumpătul, direcția, mintea.

Tu ce-ți dorești cu-adevărat? Aceasta-i întrebarea

 

Era octombrie când am fost anunțați că Beti va merge într-o excursie cu clasa. Urma să viziteze zona Prahovei, iar cum anul trecut ratase o asemenea excursie, mi s-a părut ocazia perfectă de a-și lua revanșa.

Îmi făcusem o grămadă de planuri. Că vom merge împreună, că vom petrece timp de calitate, că oricum în timpul săptămânii nu prea avem timp de noi două, iar acum puteam recupera toate astea.

Mi-am notat în calendar ca să fiu sigură că nu uit. În fiecare seară îi creionam experiența noastră de poveste în care vom merge împreună cu autocarul, vom mânca sandvișurile puse la pachet și vom vizita muzee.

Beti abia aștepta, iar eu de două ori mai mult!

Viața bate filmul din capul mamei

Cu două zile înainte de plecare, primesc un email prin care eram invitată să fac parte dintr-un proiect tare drăguț cu blogul meu. Că eram fericită e puțin spus! Știți că muncesc zi și noapte fără oprire la acest blog, practic în ultimii 5 ani numai asta visez, iar în ultimii 3 ani numai asta fac zi și noapte. Scriu în trei rânduri, modific, rescriu, caut poze zile în șir, numai să iasă așa cum îmi doresc.

Mă trezesc noaptea ca să scriu fraze care mi se zbat în cap, uneori vorbesc cu glas tare ca să nu uit ideile. Fac poze ca să exprime ideile pe care le port în minte și nu de puține ori mi-au spus oamenii din jur că o cam iau razna.

Dar știu că cine face cel puțin un lucru din pasiune mă înțelege. Știu sigur!

Când am primit acel email, am simțit că nimic nu a fost în zadar. Că timpul petrecut în jurul unui ecran, forțându-mi creierii să producă pe hârtie vise, începe să prindă sens. Era ca și cum îngerul acela păzitor cu aripile mari și pufoase despre care le vorbim copiilor noștri și aparent, toată lumea îl are s-a așezat lângă mine, la masă și mi-a spus:

– Draga mea, ești pe drumul cel bun. Bravo!

Când m-am uitat însă mai bine la data evenimentului, era fix în aceeași zi cu excursia lui Beti.

Am murit și-am ajuns direct pe scaunul terapeutului din iad!

Care mă aștepta cu ușa deschisă și cu cafeaua făcută.

– Vrei să renunți la excursie? Te rog, ia un loc pe canapea! Ce fel de mamă ești? Vrei să rămâi pentru totdeauna la forjat ceaune cu smoală? Revino-ți! Ești mamă, iar mama pune întotdeauna copilul înaintea ei. Întotdeauna, ai auzit? Mai vrei cafea?

– Mama pune copilul sau binele copilului înaintea ei? am întrebat abia înghițindu-mi lacrimile.

M-am întors în fața ecranului. Emailul stătea acolo frumos, invitându-mă într-o viață pe care am visat-o întotdeauna.

– Ce să aleg? Ce să aleg? îmi răsuna capul ca într-o pădure seacă.

Copilul are nevoie de un părinte asumat. Cu bune și rele

– Beti, mami n-o să mai poată merge cu tine în excursie, i-am spus cu jumătate de gură. Poți merge cu doamna educatoare sau să vii cu mami unde are ea treabă.

– Eu vreau în excursie.

– Atunci mergi cu doamna educatoare.

– Și eu am să fiu singurul copil fără mama lui?

Smoala începuse să mă cuprindă până la glezne, genunchi ca într-0 secundă să mă lase fără aer.

– Da, iubirea mea, mă ajută Cris. Mami are treabă, iar tu vei merge cu doamna educatoare. Ești o fetiță curajoasă, vei fi prima din rând, le vei arăta drumul către muzee și vei mânca sandvișuri cu doamna.

– Daaaaa, poți merge mami unde ai treabă. Vii să mă iei apoi de la autocar, da?

– Vine mami, sigur!

– Daaaaa!

După 2 luni

Am așteptat aproape 2 luni să scriu acest articol. Am vrut să mă asigur că nu apar repercusiuni pe termen lung.

N-aș putea spune că după experiența aceasta, Beti e mai într-un fel sau altul. E în continuare același copil independent, care pune un catralion de întrebări, doarme singură, se joacă uneori cu mine, alteori în lumea păpușilor ei, iar per total este un copil echilibrat.

Educatoarea mi-a confirmat că a fost o experiență foarte bună atât pentru dumneaei, cât și pentru copil. Beti e un copil care ascultă, înțelege și mai ales vesel, a cântat tot repertoriul de la grădiniță, grupa mică și mijlocie.

Pe termen lung, copiii au nevoie să înțeleagă că părinții sunt ființe sociale, cu responsabilități și în afara familiei. Că nu stă totul în controlul nostru și în astfel de situații, copiii trebuie responsabilizați și pregătiți pentru a face față cu succes.

Am așteptat-o la autocar cu brațele deschise, în timp ce ea mă căuta cu privirea de pe geam. Eu eram împăcată și împlinită cu decizia luată, iar ea fericită pentru experiența în care i s-a demonstrat că poate să facă față cu succes situațiilor neprevăzute, că știe să se descurce fără omul ei de bază –  mama – și că a reușit să se simtă bine, într-o situație nouă, fără suportul direct al părinților.

Este crucial, însă, ca atunci când ești în rol de părinte, chiar și numai pentru 20 de minute seara acasă, să te joci cu copiii, să fii prezent în viața lor, să le formezi baza de susținere emoțională, să-i pregătești pentru toate aceste situații pe care viața ți le servește fără preaviz.

Obiectivul meu pentru fiecare secundă pe care reușesc să o petrec alături de copil este ca –

Atunci când nu sunt lângă ei, să se comporte ca și cum aș fi!

Sursa foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *