Ce bine e la noi acasă!

www.mamipetocuri.ro

Pândeam momentul să prindem liber la Therme cam de când luaseră copiii vacanță, de acum 2 săptămâni.

Am verificat zilnic gradul de ocupare și în fiecare dimineață era undeva între 3 și 4 din 6 niveluri. Unde să te mai duci? Că 30 de minute facem numai pe drum, iar în 30 de minute se ocupă Thermele mai ceva ca magazinele când au promoție la tigăi.

Așa că am prelungit așteptarea copiilor până la nivelul maxim. În noaptea aceea, ne-am pus ceasul să sune mai ceva ca la plecările cu avionul, câte două să nu cumva să ratăm trezirea. La primul sunet am sărit din pat ca arși, direct în costumul de baie. Pe mine mă cam strângea la umăr dar cine mai stă să se uite că mergi gheboasă când prinzi un loc la Therme la început de an?

Bagajul era făcut de cu seară, așa că nu ne-a mai rămas decât eu să beau o cafea rapidă pe stomacul gol, iar bărbatu-meu să-mi șuiere printre dinți încântarea cu care-și dădea tabieturile de dimineață la schimb cu 30 cm pătrați de piscină, apă clocită și prea multă gălăgie pentru gustul lui.

Fericirea stătea la doar 1327346 de gropi distanță și 6234t674 ore de așteptare

Ne-am urcat cu toții în mașină și-am plecat în mare trombă spre Tărâmul Fericirii. Cum am intrat pe DN1 dinspre Otopeni, prima bandă de mașini mergeau toate către Therme, exact ca la nuntă. Ar trebui să primim ceva de pus la oglindă, să ne recunoaștem între noi, să ne facem cu mâna, să ne ținem loc de șezlong sau la restaurant dacă e să intrăm primii.

Abia am găsit unde să parcăm, printre buruieni, pe unul din locurile acelea de unde mai faci 20 de minute pe jos până la intrarea. Știți locurile acelea, parcă special lăsate pentru cei care s-au trezit prea târziu și-au ratat  promoția la tigăi?

Dar când te trezești cu noaptea-n cap ca să faci baie într-o piscină plină ochi de oameni, parcarea cu buruieni e tot ce îți dorești.

În timp ce ne îndreptam veseli spre intrare, tot vedeam în jurul nostru acești oameni care se întorceau la mașinile lor. Nici n-am apucat bine să mă întreb – oare ce i-a apucat? – că m-a izbit direct în freză rândurile kilometrice și contorsionate de la intrare.

Nu se înțelegea cine stă unde, câți oameni fac parte dintr-o familie, ce copil aparține cărui părinte și la care rând se așteaptă. Era o mare de oameni, sacoșe și colaci care stăteau împrăștiați cât puteai cuprinde cu ochii.

Atunci am înțeles că în România statul la coadă nu va muri niciodată!

Pe baza experienței mele de a aștepta să vină uleiul și zahărul înainte de ’89, le-am zis copiilor:

– Dragilor, aici vom sta mai mult de o oră. Chiar vreo două. Moment când nu vom mai avea şezlong, spațiu intim, vom aștepta enorm pentru a ne da pe tobogan, iar la jacuzzi nu cred să prindem vreun bulbuc. Restaurantul îl vom vedea doar de la distanță, iar riscul să facem pipi pe noi, așteptând în fața băii, tinde spre absolut. Propun să venim altă dată, când va fi mai liber.

Am îngroșat astfel, rândurile celor care se întorceau la mașinile lor, reconfirmând că atunci când parchezi pe locurile cu buruieni șansele să-ți atingi scopul șederii este minim.

6523564236 de gropi mai încolo am mers la Mega Mall, ca să îndulcim durerea cu câteva ore la locul de joacă. 30 minute la rând, 1 oră înăuntru pentru că la multitudinea de copii, un băiat a lovit-o pe Beti și n-a fost chip să mai stea acolo.

La final, tot casa și familia contează

După vreo 3 ore de umblat aiurea pe străzi și una la un loc de joacă extrem de aglomerat, ne-am întors acasă. Am mâncat înghețată de 9 lei de la Lidl și-o friptură de vită suculentă pe grill.  Am băut un rest de șampanie de la revelion și-a fost din nou, încă o seară liniștită petrecută în familie.

Indiferent de lumea de afară, de neplăceri, dorințe neîmplinite și așteptări nesatisfăcute, ceea ce contează cu adevărat este familia. Să te aștepte cu ușa casei mereu deschise, brațele calde, un zâmbet blând și-un cuvânt încurajator.

Ceva bun de mâncare și-o înghețată la cornet.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *