Copilul care se descurcă întâlnește adultul căruia i se cuvine

www.mamipetocuri.ro

Vara trecută, în Portugalia, am vizitat o expoziție pentru copii unde se proiecta un film într-o sală specială, pe un tavan sub formă de planetă. Toți copiii super entuziasmați, de mine nu mai spun. Știți vorba aia: pe vremea mea n-aveam lapte, unt și carne darămite săli de expoziție sub formă de planete și luni. Dar nici nu trebuie să mă știe lumea că e prima dată într-un asemenea loc.

Am așteptat vreo câteva minute, timp în care copiii au sărit într-un șotron, s-au pozat cu niște figurine de astronaut și s-au bătut cu perne sub formă de stele. O nebunie!

La un moment dat, ușa se deschide și într-o semibeznă,  ghidul ne invită să ne așezăm pe niște perne aruncate la întâmplare pe jos și să ne asigurăm că vedem clar imaginea de pe tavan, unde urma să se deruleze filmul de animație.

Ca în orice țară normală unde toți copiii au prioritate, s-a pus un scurt film de câteva secunde pentru ca ghidul să se asigure că toți copiii văd bine imaginea și că stăm cu toții comod. A făcut chiar și o glumă ca să relaxeze copiii care s-ar fi putut speria de întuneric.

O cafea ne mai trebuia și un masaj la picioare și eram în Paradis cu tot cu copii.

Filmul – Selecția naturală a speciilor, care are la bază Originea Speciilor a lui Charles Darwin a fost spectaculos. Dacă vreodată se întâmplă să mergeți în Portugalia, nu ezitați să vizitați programele celor de la Exploratorio.

În același timp, într-o lume paralelă,

săptămâna trecută, am fost într-un loc similar, la noi în București. Un loc unde copiii învață despre teoria relativității, zgomote, abur, forme și texturi și nu se mai dau plecați. Abia, abia l-am scos pe Andre dintre mănușile de astronaut, cântatul la linguri și jocurile de atenție.

La un moment dat, ne strângem cu toții într-o sală laterală ca să participăm la o serie de experimente la care din nou, pe vremea mea, nici la orele de chimie nu visam.

Dar nici pe asta nu trebuie s-o știe toată lumea.

– Vă rugam să luați loc, copiii în față, părinții mai în spate, suntem anunțați respectuos de domnul cu experimentele.

Ne așezăm pe băncuțele puse la dispoziție, asigurându-ne că toată lumea vede bine.

Pentru câteva minute m-am simțit ca într-o țară normală. Unde copiii merg într-un loc super interesant, primitor, unde se pot juca și învăța împreună cu părinții, cu oameni dedicați și implicați. Și cu vizitatori educați pe măsura exponatelor.

Dar asta doar în vis se-ntâmplă și nici atunci nu e credibil

Dar dacă între primul rând de copii și masa de experimente este spațiu lăsat liber tocmai ca să vadă toată lumea, până la ultimul om din spate, păi nu se ocupă el? Păi de ce să stai la locul tău ca să vadă toată lumea nestingherit când atâta spațiu liber în față stă degeaba neocupat?

Păi e păcat. Pentru că în lumea asta paralelă, plină ochi de cursuri, conferințe și seminarii de parenting, există copiii acelor părinți care ți se bagă dimineața în față la semafor, care blochează o bandă întreagă de mers doar pentru că acolo-i intrarea la școală și-i cad picioarele copilului dacă merge 5 minute pe jos și ai căror reușită în viață se reduce la:

– Te-ai descurcat? Asta contează, să te descurci.

Nu contează că s-a descurcat ocupând spațiul liber lăsat anume pentru ca cei din față, copiii mai mici să vadă experimentele. Nu contează că ocupând spațiul din față, copiii în loc să fie atenți la experimente, au început să strige la părinți că nu văd, creând astfel harababură și un deranj general. Nu contează că acolo nu ai voie.

Ce contează cu adevărat e că s-a descurcat copilul! Că este independent iar părinții nu-și mai încap în piele de fericire.

Pentru că și ei, la rândul lor, sunt cei care se descurcă. Nu contează că blochează o bandă întreagă, se descurcă lăsându-și copilul în fața școlii. Nu contează că dau șpagă, important că au acces la ușa din față. Nu contează că nu mai sunt locuri de parcare în fața magazinului, ei parchează pe trotuar.

Iar împreună fac cea mai bună echipă!

Părintele care se descurcă împreună cu copilul căruia i se cuvine

M-am uitat la părinții lor. Două mame așezate în margine, își admirau de departe copiii care le făceau mândre de a se descurca, obturând vederea unui întreg grup de copii mai mici.

N-am vrut să le stric momentul de adorare a propriilor creaturi lumești, dar cum situația devenea din ce în ce mai stresantă le-am spus că la fel de bine se vede și dacă băieții lor se dau 3 pași mai în spate. Ba mai mult, 5 copii mai mici vor fi tare fericiți să vadă și ei experimentele pentru care au venit.

Una m-a ignorat, alta mi-a spus că dacă am o problemă să-mi pun copilul cu picioarele pe bancă. Pentru că în lumea ei, oamenii se descurcă.

Din fericire, în lumea mea, oamenii se respectă.

Tot OMUL sfințește locul

M-am bucurat să văd că la final, domnul cu experimentele a trecut pe la fiecare copil în parte ca să vadă de aproape rezultatul atins, bucurând astfel fiecare suflețel în parte.

Am plecat însă cu un gust amar.

Ce ne rămâne să-i mai învățăm pe copiii noștri într-o lume în care la orice pas cineva se descurcă? Sunt ei mai proști c-au stat la locul lor sau mai câștigați că i-au respectat pe cei din jur?

Nu contează destinația, ci călătoria, auzim deseori în jurul nostru.

Din fiecare experiență avem de învățat câte ceva. Și cred, că cele mai multe lucruri le învățăm din cele negative, de tip așa nu. Cum nu vreau să fiu, cum nu vreau copiii mei să fie.

Eu nu-mi doresc copii care să calce pe cadavre ca să-și atingă obiectivul. Eu vreau să gândească, să analizeze, să se cunoască și să-și cunoască propriile limite, să se ambiționeze până îți ating obiectivul propus, prin efort propriu, nelezând pe nimeni în jurul lor.

E din ce în ce mai greu să-ți menții verticalitatea într-o lume care se descurcă.

Și-o simt în fiecare dimineață când îmi duc copiii la școală și în timp ce eu petrec 10 minute la rând să fac dreapta spre parcare, alte zeci de mașini se bagă în față sfidând pe toată lumea, cu ochii-n telefon.

Nu o dată m-am întrebat:

– Eu de n-o fac? C-aș putea s-o fac. Toată lumea poate s-o facă.

Doar că unii aleg să nu.

De ce?

– Pentru că nu vrem să fim precum acei copii. Indiferenți.

Noi alegem valorile pe care o societate sănătoasă se dezvoltă pentru viitorul copiilor noștri.

 

Sursa foto

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *