3 obiceiuri care mă ajută să economisesc mai mulți bani în familie

www.mamipetocuri.ro

 

Dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte parcursul meu prin viața financiară, ar suna așa:

Până am plecat de acasă la aproximativ 19 ani, singura amintire despre bani e cea în care mama îmi lăsa bilet cu lista de cumpărături, iar restul de câteva monede îmi rămânea mie cu care îl împrumutam pe tata cu dobândă.

Între 19 și 23 ani, cu banii din salariu mâncam rar, prost și fumam mult. N-aveam altă așteptare de la bani.

Între 23 și 24 ani, ca voluntar în Portugalia primeam 125 euro, din care 40 era transportul. De restul mâncam chips-uri, Nutella și-am reușit să economisesc după un an, 500 euro. Nu voiam să fiu mai prejos față de prietenul meu de-atunci, actualul meu soț, care visa să plecăm în vacanțe și să ne închiriem un apartament.

La 25 de ani a început schimbarea când mie îmi rămăseseră 100 lei din salariu și am vrut să-i cheltuiesc pe orice, numai să mă bucur de ei.

Pentru prima dată în viața mea am auzit de a economisi atunci când tu ai suficient să nu o faci.

– De ce să economisesc 100 lei, când mâine voi primi din nou salariul? l-am întrebat pe soțul meu nervoasă.

– Ca să-ți asiguri un trai decent pentru zilele când n-o să mai ai de unde economisi.

După 27 de ani am început serios să-mi schimb obiceiurile, să ne setăm împreună obiective și să economisim puțin câte puțin, pentru a ni le atinge.

N-am să vă mint spunându-vă că treaba asta cu schimbarea obiceiurilor e lucru simplu. Mie mi-a luat cel puțin 4 ani, iar la unul dintre ele încă mai lucrez și-acum.

Se știe că obiceiurile trec prin sângele nostru, fac parte din noi, țin de cultura noastră, de modul în care am fost educați și de societatea în care trăim. De aceea, schimbările vin în timp și cu multă voință. E precum mâncatul la fast food. Dacă până azi am mâncat numai cartofi prăjiți și chips-uri, este neverosimil ca de mâine să-mi propun să-mi schimb stilul de viață, să mănânc sănătos, visând ca poimâine să arăt ca un fotomodel.

Dar cui nu i-ar plăcea ca în câțiva ani să aibă un venit pasiv sau o sănătate de fier?

Primul pas pe care l-am făcut a fost să ajung cu soțul meu la un numitor comun. De fapt, a trebuit să mă convingă el pe mine, că pe termen lung schimbarea acestor obiceiuri va avea rezultate pozitive și ne pot duce acolo unde ne dorim: să economisim o sumă de bani pe care s-o investim în bunuri, care să ne ofere pe termen lung o stabilitate economică, indiferent de ceea ce se întâmplă cu țara în care vom locui, cu societatea în care ne vom crește copiii și cu situația noastră familială.

Apoi, ne-am apucat de treabă:

Obiceiul 1: mâncăm acasă cât de des putem

Probabil cel mai frustrant obicei din perspectiva mamei care lucrează de-acasă și căreia i-ar plăcea să i se mai pună și ei, în față, o farfurie de mâncare gata făcută. Cu toate astea, cred că e și obiceiul la care am renunțat cel mai ușor. E suficient să te duci la un restaurant, să ceri o supă, o apă și-o cafea, să lași 50 de lei ca să nu-ți mai trebuiască data viitoare. Păi cu 50 de lei, cumpăr la copii 3 perechi de ciorapi, beau 20 de cafele la mine în balcon și-o mai chem și pe vecina de vis a vis la o ventilare.

În plus, nu e mâncare mai bună precum cea de la mine de-acasă. Bună și sănătoasă care nu costă o avere.

Imaginați-vă că o masă la restaurant pentru 4 persoane costă 150 lei în medie, iar dacă am ieși de 2-3 ori pe lună, ajungem să cheltuim:

150 * 3 = 450 lei/ lună

Înmulțiți cu un an de zile: 450 *12 = 5400 lei

Înmulțiți cu 5 ani ca să facem o medie pe termen scurt și mediu:

5400 * 5 = 27 000 lei, aproximativ 5700 euro, pe care i-ați putea economisi, strict  financiar, dacă ați face o masă bogată acasă alături de niște prieteni dragi vouă.

Chit că spălați niște vase în plus, cred că merită din plin o masă bogată în familie, alături de prieteni, decât una luată la restaurant în timp ce copiii s-au plictisit, chelnerul nu mai vine cu nota, iar ție îți este foame în continuare.

Obiceiul 2: ne cumpărăm lucruri de calitate

Acum câțiva ani, îmi cumpăram haine și încălțăminte la prețuri mici spre medii. Motivul era unul simplu: îmi doream să am pantofi de toate culorile, genți de toate culorile și haine de toate culorile ca nu cumva să fiu invitată la vreun eveniment sau să trebuiască să mă duc la cineva în vizită și să nu am pantofi grena la care să se potrivească nu știu ce rochie aveam eu prin garderobă. Voiam să fiu într-un mediu sigur în ceea ce privește ținuta mea.

Nu e cea mai sănătoasă abordare și urma să o descopăr de curând – cu cât hainele sunt mai calitative cu atât modelul nu se va demoda și cu atât mai mult va rezista în timp.

Un pantof de calitate chiar dacă prețul este mai ridicat, dar este din piele și are un calapod bine făcut va dura mult mai mult timp, vă veți simți mult mai bine în el și veți arăta întotdeauna elegant, indiferent de cum vă stă părul sau dacă ați dormit bine azi noapte. Într-un  pantof de joasă calitate o să vă transpire piciorul, o să miroase urât și nici nu se va așeza frumos mai ales dacă, în rest, aveți o ținută deosebită.

Chiar și stiliștii recomandă să avem un singur sacou în garderobă, o geacă sau o ținută completă, dar să fie de bună calitate și pe care să le folosiți timp de câțiva ani.

Iar Kate, soția Prințului William este un exemplu viu cum poți refolosi hainele cu stil și eleganță.

Același lucru se aplică și produselor de înfrumusețare. Prefer să-mi cumpăr un rimel, o cremă sau un fond de ten mai scump, dar calitativ, care știu că nu irită, nu mi se scurge de pe față, iar pe termen lung arăt bine indiferent de câte ore am dormit azi noapte.

Chiar și la jucării, mai bine cumpărați ceva calitativ cu care se pot juca 2-3 generații de copii decât una ieftină care se strică la prima întâlnire cu podeaua.

Obiceiul 3: lista de cumpărături

Până de curând, toată ziua mă găseai la supermarket. Astăzi îmi cumpăram un litru de ulei plus 3 kg de mere, niște banane, poate niște apă, o pereche de ciorapi, 2 cutii de lapte cu toate că mai aveam 5 acasă și tot așa. A doua zi intram pentru că n-aveam pâine și dacă n-aveam pâine, să mai cumpăr iar niște lapte, niște șosete, un tricou celei mici, o șapcă celui mare, mai apărea o ofertă la salată și tot așa când de fapt, jumătate din ele erau inutile.

Până m-am trezit în magazin și nu mai aveam nimic de cumpărat și tot am luat o ciocolată ca să nu ies chiar cu mâna goală.

A fost momentul când am început să-mi organizez lista de cumpărături. Pentru că dincolo că pierdeam o mulțime de vreme prin magazin, mai și cheltuiam o grămadă de bani pe lucruri de care nu aveam nevoie.

Ce am făcut a fost să-l implic și pe soțul meu în acest proces și l-am trimis la un magazin de tip cash and carry (Selgros) de unde cumpără produse în cantități mari: un bax de ulei, un bax de făină, un bax de zahăr, pachete de carne de 5-6 kg. Asta cu carnea pe mine m-a salvat pentru totdeauna. Pentru că el vine cu pachetele, taie carnea felii, eu ambalez feliile respective, individual, în folie de plastic, congelez și de câte ori am nevoie, scot câte o felie, câte două, câte trei, le decongelez rapid, le pun pe tigaia mea grill și am făcut o cină super rapidă, super gustoasă și mai ales sănătoasă.

Și nu mai stă Dina să intre toată ziua în magazin ba să cumpere 2 cefe de porc și alte 30 de chestii de care n-avea nevoie, după aia iar să intru și să cumpăr două pulpe de pui și alte 25 de chestii de care n-aveam nevoie și să văd că bugetul meu se duce pe chestii inutile.

Din momentul acesta mi s-a schimbat viața. Am de toate în casă, nu mai plec aiurea în tramvai, nu mai pierd nici vreme, nici energie și mă pot concentra pe lucrurile care contează cu adevărat și ghici ce? Am și niște bani salvați în cont pe care pot să mi-i cheltuiesc când am, într-adevăr, o nevoie reală.

V-am zis că nu e simplu.

Nu mai ieșim să mâncăm în oraș atât de des, nu ne mai cumpărăm perechile de pantofi în toate culorile pe care le visăm, nici la cumpărături nu mai mergem toată ziua. Păi asta-i viață?

Pe termen lung, când începi să vezi economiile pe care le poți atinge atât financiar dar și la nivel de timp și liniște emoțională, când poți să visezi la o școală mai bună pentru copiii tăi, la o vacanță mai departe decât prima graniță de pe hartă sau chiar bunuri care să îți ofere în timp un venit pasiv, dulapul care stă să cadă de haine sau cutiile de pantofi în zeci de culori pe care oricum nu-i mai porți, nu vor mai reprezenta decât o gaură în buget pe care ai stins-o inteligent, în timp ce tu te relaxai, muncind pentru TINE.

 

 

 

Sursa foto

2 Comments

  1. Foarte utile sfaturile!
    Dincolo de beneficiile financiare sunt mai multe avantaje. Mancarea proaspat gatita miroase divin, mai ales cand e preparata impreuna cu cei mici, iar timpul petrecut jucandu-te cu ei in loc sa umbli prin magazine e nepretuit. 😉
    Eu asa simt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *