Te înțeleg, iubirea mea!

www.mamipetocuri.ro

Am ieșit de la cosmetică și l-am sunat pe soțul meu:

– Bună, voiam să-ți zic că mi-am făcut un tratament cosmetic, ca să știi unde s-au dus banii pe săptămâna asta.

– Ok.

– Mi-am dat seama că îmbătrânesc. Mi se văd super urât ridurile de pe frunte.

– C’est la vie!

– Nu e nici un c’est la vie. Că eu arăt ca naiba, iar tu, ia uite ce bine arăți tu după 40 de ani!

– Oi fi arătând eu bine, dar nu e despre asta. Trece vremea și nu facem nimic ca să ne îmbogățească sufletul, zice el împăcat.

– Asta așa e. Uite, mie mi-ar plăcea să stau mai mult cu tine.

– Și mie mi-ar plăcea să stau mai mult cu mine.

Am râs amândoi. Eu cu poftă. El mai amar.

Vorbeam de curând cu o prietenă despre soții noștri. Că muncesc mult, că nu ne-ajută cu copiii, că trebuie să anulăm n evenimente la care ne-ar plăcea să mergem pentru că ei nu sunt disponibili, iar când vin acasă, seara târziu, abia mai avem energie să ne salutăm.

Am crezut mereu că pe undeva e vina mea. Că dacă aș fi pus piciorul în prag acum 15 ani și i-aș fi spus să facă treburi din astea, de bărbat și de tată:

  • tu să faci mâncare de trei ori pe săptămână
  • de câte ori am nevoie să ies în oraș, tu trebuie să vii acasă să stai cu copiii
  • să te ocupi de repararea canalizării casei
  • și de centrală și de mașina de spălat
  • să speli mașina și s-o duci la service
  • în fiecare weekend duci copiii în parc și la teatru, etc

Acum, viața mea era mai relaxată. Pentru că mai făcea și el alte lucruri pe lângă a se duce la serviciu și înapoi.

Realitatea e că n-o să știu niciodată cum ar fi fost, dar tind să cred că n-am mai fi fost. Ori noi, ori ceea ce am reușit împreună ar fi eșuat.

Pentru că dacă s-ar fi apucat să facă ce-i cer eu, profesia lui ar fi suferit, nu și-ar mai fi atins obiectivele, nu ar fi performat la locul de muncă, implicit nu ar mai fi câștigat suficient cât să-și atingă obiectivele pe termen lung ca să ajungem azi să nu ne fie frică de ziua de mâine.

Dacă nu ar fi făcut nimic din ce i-aș fi cerut, deveneam doi frustrați, incompatibili emoțional și ne-am fi separat în minutul următor. Eu sperând la un bărbat care să mă ajute mai mult în casă, el sperând la o nevastă care să-l înțeleagă că pentru un trai relaxat, cineva trebuie să muncească.

Noi am ales calea în care el creează obiectivele, iar eu îl susțin.

Revenind în zilele noastre, în continuare mi se părea că tot el e cel câștigat. O merge el la birou 8-10 ore dar cel puțin nu aleargă prin oraș ca nebunul, are agenda perfect organizată fără evenimente care să-l întrerupă și care să-l scoată din rutină. În schimb, eu sunt aia nedreptățită, mereu cu doi copii legați de fusta mea plus alte zeci de lucruri de făcut care apar când ți-e lumea mai dragă și care mă iau pe nepregătite.

Cine-o avea oare dreptate?

– Și eu aș vrea să stau mai mult cu mine, m-a lovit în plex.

Pentru că știu extrem de bine nevoia de a fi cu tine și disperarea că nu poți. După 35 de ani, când m-am lăsat de serviciu și-am ales să stau acasă cu copiii și să fac ce-mi place cel mai mult, să scriu, pentru mine a fost ca și cum am primit o nouă viața. Mi s-a părut că Dumnezeu și-a deschis ochiul asupra mea și cu ambele mâini m-a împins ușor pe o ușă întredeschisă prin care se întrezărea o masă, un scaun, un caiet și-un pix, în timp ce soțul meu îmi șoptea la ureche:

– Fă ce-ți place! Vreau să te văd fericită!

Și asta am făcut. Iar acum am timp să merg la cosmetică, să beau rose cu fetele, să îmi beau cafeaua de dimineață scriind la birou după ce am dus copiii la școală, după ce am reparat centrala și mașina de spălat, că s-a stricat și aia între timp. Dar una peste alta, am timpul meu după care am suferit atât!

Iar el, nu-l are!

Și nu s-a plâns o dată! Mi-a spus așa, azi într-o doară, în timp ce ochii-i fugeau pe bugete și salariile angajaților.

– Și eu aș vrea să stau mai mult cu mine!

A împlinit 40 de ani și simte asta.

Eu am 37 și-s fericită!

 

Sursa foto

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *