Copil obez și fericit nu există

www.mamipetocuri.ro

Și doar am zis că nu mai comentez la ce fac alții în jurul meu. Dar așa e omul. Când se vede cu lucrurile sub control, începe să se uite în curtea altuia. Poate – poate, o mai fi ceva de curățat pe-acolo.

Dacă până să am copii eram mama perfectă, după primul copil eram mama atotștiutoare, iar abia după al doilea am priceput că habar n-am de nimic, acuma mi se pare că aș putea comenta un pic referitor la modul cum se afișează alții în jurul meu.

Nu știu cât sunt de îndreptățită, dar totuși să vă povestesc

Azi eram, se știe, din nou la Lidl să cumpăr 3 chifle. Și cum stăteam, se știe, cu coșul pe jumătate plin, că mi-am amintit brusc că iar nu am salată, castraveți și ceva de ronțăit, am văzut un copil de vreo 7 ani, deci cam cât are copilul meu cel mare, că altfel probabil nici nu-l observam, mâncând strașnic dintr-o napolitană din aia mare, cu cremă și ciocolată. Mare cât palma mea, învelită toată în ciocolată.

În mod normal, cum spuneam, nici nu-mi pasă ce fac alții în jurul meu. Însă, ce mi-a atras atenția a fost coșul acela mic de cumpărături pentru copii în care ducea o sticlă de 2 l de Coca Cola, o cutie mare de Nesquick și câteva napolitane. Apoi, am zărit copilul obez, înfulecând cu poftă napolitana cu cremă și ciocolată.

La o asemenea imagine, iertați-mă, nu mă pot abține.

Copil obez și fericit nu există

Unde fericirea nu se calculează în cantitatea de dopamină (hormonul fericirii) din organism, ci în încrederea în sine, realizarea obiectivelor și toate acele lucruri care ne duc în vârful Piramidei lui Maslow, respectiv autocunoașterea și dezvoltarea personală.

Copilul obez e dependent de zahăr. Și mai mult decât atât, poți fi dependent de zahăr fără să fii obez, dar asta e altă discuție.

Mi s-a întâmplat și mie de multe ori, ca mamă de copil cu juma de genă uitată la fabrica de bomboane, să cred și să-mi spun mie, acel text care să-mi confirme că fac bine ce fac:

– Eu n-am avut când eram copil, măcar el să aibă.

– Cât am visat și eu la bomboane și n-am avut. Lasă, el să fie fericit.

– Cât rău să facă un dulce? Și încă unul? Și încă unul? Sentimentul de a fi părinte cool și iubit de copil e cel mai frumos.

Și câte nu mi-am mai spus, doar ca să mă simt bine și împăcată cu acadeaua pe care i-o dădeam fără nici o tresărire.

Până când….

Orice refuz devenea criză.

Orice dulce se înmulțea cu 2, 3 sau 4, în fiecare zi. Niciodată o singură bomboană nu era de ajuns.

Am cunoscut copii mici bolnavi de diabet din cauza alimentației necontrolate.

Astfel că într-o zi, am început să spun Nu.

De fiecare dată când începea să-mi ceară, să-mi ceară, să-mi ceară și eu abia puteam rezista presiunii îmi imaginam copilul meu făcându-și singur insulină în burtă. Așa cum am văzut pe la alții.

Este clar ca lumina zilei că nici un copil nu a murit din cauză că nu a mâncat dulciuri într-o zi sau într-o săptămână. Uitați-vă la noi. Câte dulciuri ați mâncat voi când erați copil? Că eu în afară de un măr pe săptămână nu pupam nimic altceva. Nu se găseau dulciuri și oricum, ai mei nici n-aveau bani să-mi cumpere.

Și să știți c-am crescut mare și sănătoasă, cu câteva țigle lipsă dar nu de la bomboane, ci de la altele mai grave.

Iubesc bomboanele, am zile când mănânc multe, dar apoi, o lună nu mai gust. Pentru că nu mai îmi cere organismul, nu c-aș face eu  vreo dietă.

Și organismul copiilor e identic cu al nostru.

Nevoia de zahăr vine din nevoia de atenție, iubire, conectare.

Faceți un exercițiu: când vă cere copilul ceva dulce, luați-l în brațe și căutați să vă jucați cu el.

Spuneți-i că nu se poate, probabil va ieși cu tantrum și scandal, dar păstrați-vă calmul și iubiți-l în continuare.

Spuneți-vă cu încredere că nu are nevoie de dulce, ba din contră, are nevoie de voi, să știe că îi sunteți aproape, că-l iubiți și-l respectați.

O scoateți voi la capăt, cu calm și răbdare.

Ce nu faceți voi pentru sănătatea lui?

Acum e un singur dulce, mâine o cutie, poimâine o doză de insulină.

Păi nu mai bine îl țineți în brațe și-i faceți un sandviș? Iar merele din piață au un gust extraordinar. De pere nici nu mai zic.

 

Sursa foto

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *