Femeile nu vorbesc mult, ele se relaxează

Că femeile vorbesc de 3 ori mai multe cuvinte pe zi, am tot spus-o.

Și nu că așa vor ele sau că au avut vreo alegere de făcut, ci așa ne-a lăsat pe noi Dumnezeu: femeile să vorbească, să facă pilaf creierii bărbatului de dimineață, iar bărbatul să audă tot în timp ce se întoarce pe partea cealaltă și mai trage un pui somn.

Femeile să reușească în mai puțin de 2 minute să afle tot ce s-a întâmplat în ultima lună în cartier, pe când bărbatul trăiește fericit chiar și fără să-și cunoască vecinii de vis a vis.

Iar femeile…de fapt, mai bine să vă povestesc:

Zilele trecute, după multe ore petrecute la coafor m-am întors acasă ca o floare. Nimeni n-a observat nimic. La copii n-aveam eu prea multe pretenții cu toate că mă așteptam așa, un pic, să-mi spună și mie cineva:

– Mami, ți-ai schimbat culoarea la păr!

Sau măcar un:

– Mami, ce bine îți stă!

Nimic.

Am trecut peste, nu era să mă supăr pe doi copii inofensivi.

Dar a venit și soțul acasă. Obosit, se știe dar totuși, să nu observi nimic? Deloc?

Trec minutele, apoi jumătățile de oră care devin ore, bărbatul meu nu vede nimic.

Pun masa, ne așezăm să mâncăm, moment când spun:

– Stau la coafor 3 ore, dau o grămadă de bani și nimeni, dar nimeni nu observă nimic!

3 perechi de ochi se ridică spre mine. Eu zâmbesc frumos. Ei fac ochii și mai mari și se strâmbă.

– Când ți-ai făcut părul? mă întreabă Andre.

– Azi!

Continuă să se uite lung la mine, strâmbându-se mirat.

– Chiar nu se vede? îl întreb eu pe soț.

– Ești la fel!

– Cum să fiu, măi, la fel? Eram blondă, acum sunt șatenă, gri! Vezi, mi se văd și ochii mai bine! M-am dus și la o tipă nouă, anume să mă facă diferit.

– Se vede că ai căutat-o….

– Mi-a recomandat-o vecina de lângă noi.

– Da de când ești prietenă cu vecina de lângă noi?

– Păi nu sunt prietenă, ne salutăm și gata.

– Și de la a te saluta cum ați ajuns să vorbiți de coafor?

Cum spuneam, femeile au capacitatea ca în 2 minute, între un:

– Bună ziua, ce mai faceți?

Să intre lejer și un:

– Ce bine vă stă părul, unde vi-l faceți?

– La o prietenă, ne știm de mai bine de 10 ani!

– Vreți să vă dau contactul?

La fel de simplu aflăm și unde s-au băgat banane Dole, dacă a venit marfa la măcelăria din piață și dacă sunt reduceri la magazinul preferat din mall.

Nouă ne este extrem de simplu să aflăm diverse lucruri. Și chiar nu facem nici un efort!

Acuma spuneți voi, nu-i așa că-i minunat să deținem o asemenea capacitate de a ajunge la informații într-un timp atât de scurt?

Secretul e să gestionăm conștiincios bugetul de cuvinte, să nu cumva să-l epuizăm înainte să ajungem la rezolvarea problemei.

Că atunci devenim prietenele acelea care au stat 2 ore de vorbă la poartă, că una se grăbea.

Sursa foto

 

 

By Published On: 17/05/2019Categories: Stil de viață0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul