Bună dimineață! Azi mă voi ocupa de toate probleme tale, iar tu – Savurează ziua!

Tocmai ce citisem acum vreo 2 zile o postare cu nu știu câte mii de distribuiri pe Facebook cum un tată și-a dus pentru prima dată copilul la grădiniță în ziua cu atentatele din 11 septembrie 2001, a întârziat și iată că astăzi trăiește datorită acestui lucru. Un altul a dat cafea pe el, a întârziat ca să se schimbe și trăiește și astăzi datorită acestui lucru. Și tot așa, concluzia fiind că lucrurile care ni se întâmplă în viață, care ne scot din ritm și ne frustrează apar în viața noastră cu un sens, iar tot ceea ce putem face este să le primim cu brațele deschise.

Eu cred în asta cam de când m-am născut. Cred că toate cele ce ni se întâmplă vin cu un scop, cred că dacă am fi mai conectați cu noi înșine și ne-am asculta instinctul mai mult am lua decizii mai bune în viață.

Iar dacă ni le-am asuma mai mult, am fi mai împăcați cu ele.
Am avea, în general, o viață mai liniștită.

Așa-i de simplu totul în teorie.

Ieri m-am culcat la 9.25 seara. Abia am putut să mă spăl pe dinți și aproape era să adorm îmbrăcată. Mi-am pus ceasul să sune la 5 ca să pot să termin tot ceea ce lăsasem neîncheiat culcându-mă la o oră pe care, de altfel, toți medicii o recomandă dar la care eu o pup din an în Paște. Cum spuneam, teoria e tare simplă, practica de mamă ne omoară.

M-am trezit la 5.30 ca la 6 să fiu deja în bucătărie lucrând la un articol urgent.

Când niciodată în viața asta copiii nu s-au trezit înainte de ora 7, practic trag de fiecare în parte ca să dau trezirea de dimineață, la ora 6.30 Andre intră în bucătărie deja îmbrăcat și frezat.

Mă uit la el și-mi spun că totul are un scop. Nu știu care, că mie îmi vine să scot flăcări pe nări.

– Ce faci, Andre?

– M-am trezit.

– Eu am un pic de treabă.

– O să-mi fac singur un sandviș.

3, 2, 1….

– Nu pot să tai pâine.

– Nu ajung la cană.

– Nu pot deschide capacul de la borcanul cu miere.

Nici la asta n-am văzut scopul. Dar închid calculatorul ca să nu mă frustrez de tot. E momentul copiilor, să ne ocupăm de ei, îmi spun în gând, repetând încă o dată: totul are un scop. Care o fi ăla, nu știu. Nu-l văd de pâinea tăiată, mierea desfăcută și treaba mea neterminată.

Vine și Beti, plecăm la școală, la grădiniță, iar apoi în parcare, deschid laptopul să-mi termin articolul pe care trebuia să-l trimit urgent.

Șoc și groază, articolul nesalvat se dusese unde se duc șosetele desperecheate. Într-o lume mai bună pe care nimeni n-o cunoaște.

5 minute am fost în moarte clinică. Moment când iar m-am întrebat: care-i scopul la toată treaba asta?

Mi-am amintit de povestea de la început cu atentatul, de toate experiențele din care ar trebui să învățăm, să luăm partea bună și să ne continuăm viața, am făcut un super efort de memorie, eu și memoria (!!!) un fel de baba și mitraliera, ca să-mi amintesc ce-am scris inițial și să reiau totul.

Am mers pe premisa că a doua oară iese întotdeauna mai bine, textul e mai filtrat, timpul mai scurt, și în final, articolul mai bun.

Așa cred eu, pentru că realitatea întotdeauna e o poveste cu mai multe adevăruri în funcție de perspectivă.

Ia din viață totul cu ambele mâini!

Poate că mă întrebați:

– Așa, și, până la urmă care-a fost scopul la toate astea?

Habar nu am.

Poate stând încă o oră în parcare am evitat un accident, sau poate că altfel n-aș mai fi ajuns să mănânc la soră-mea cea mai bună ciorbă de vită făcută de mama. Poate că trebuia să rescriu totul pentru propriul meu exercițiu sau toate drumurile planificate și pe care nu le-am mai făcut ar fi fost o pierdere de timp și energie.

Habar nu am ce-a fost în mintea lui, dar când tot programul a început să prindă viață și să se organizeze independent de voința, mi-am amintit că auzisem ca prin vis, în timp ce-mi pregăteam cafeaua dintr-o lume paralelă mie:

Bună dimineaţa!

Aici vorbeşte universul.

voi ocupa azi de toate problemele tale.

Pentru aceasta nu voi avea nevoie de ajutorul tău.

Deci savurează ziua!” (Barbel Mohr)       

Ceea ce am și făcut până la urmă!

 

 

Sursa foto

 

***Destin de mamă  nu e o carte de sfaturi, e povestea unor părinți care au făcut ce-a fost mai bun pentru copiii lor, dând-o uneori în bară.

 

 

By Published On: 22/05/2019Categories: Stil de viață0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul