Iubește în așa fel încât omul pe care-l iubești să se simtă liber

www.mamipetocuri.ro

Nu cred să fi existat vreodată o declarație de dragoste mai frumoasă ca aceasta.

Fără să-mi fie clar ce caut la omul de lângă mine, în afară că-l visam înalt și brunet, n-am agreat niciodată oamenii posesivi, care sună interminabil la telefon, la care trebuie să raportezi unde ai fost, câți bani ai cheltuit și mai ales cu cine.

Poate că așa mi-a fost norocul să dau peste omul care nu mi-a pus niciodată la îndoială încrederea și mi-a dat toată libertatea de care am avut nevoie să fiu eu însămi.

Iar la schimb, și eu, la rândul meu, am făcut la fel.

În general nu-mi pasă ce fac oamenii din jurul meu, cu atât mai mult soțul care îmi spune exact programul zilnic. Mi se pare o pierdere de timp să mă apuc să-l verific, să văd pe unde umblă, cu cine vorbește și mai ales despre ce. Oricum, dacă aș fi avut asemenea preocupări nici nu mai eram împreună în acest moment.

Fiecare dintre noi avem nevoie de libertate ca de aer.

El a plecat în Grecia cu prietenii ani în șir, a ieșit în oraș cu băieții de câte ori a vrut și a stat atât de mult peste program că orice nevastă geloasă ar fi murit de inimă gândindu-se pe unde umblă atunci când spune că are întâlniri târzii.

Eu am fost în Londra singură, am petrecut nopțile la evenimente în alte orașe, am ieșit de nenumărate ori la cinema cu fetele, seara la cină sau noaptea în oraș, n-am stat niciodată să dau notă explicativă de ce am venit la ora aia și cu cine am umblat.

Dar nici nu am simțit că aș fi vrut să fac lucruri și n-am avut voie. Am făcut ce-am vrut și-am spus ce-am simțit.

Aici nu se pun cerceii din Grecia, de acum 2 săptămâni, de care m-am îndrăgostit și pe care n-a vrut să mi-i cumpere.

– De ziua mea, i-am spus, că așa nu știam ce vreau de ziua mea.

– Ziua ta e în ianuarie!

– Păi mi-i iei acum și de ziua mea nu mai vreau nimic.

– Lasă, că până atunci o să vrei altceva.

Știți ce-am făcut? Mi-am făcut poză cu ei și când o să mă întrebe în ianuarie ce vreau o să-i arăt poza. Să văd atunci pe unde o să scoată cămașa.

În jurul meu, lumea se desparte

Femei care rămân singure, bărbați care aleg să-și trăiască viitorul diferit. Oameni care decid că viața lor trebuie s-o ia în altă direcție. Nimic mai matur când deciziile sunt luate asumat. Eu sunt pro divorț atunci când nu te mai simți liber în propria viață, când respectul și încrederea rămân doar niște cuvinte în dicționar, iar copiii se bucură când unul dintre părinți n-a mai venit acasă.

Ceea ce-mi dă însă cu virgulă sunt lucrurile pe care încep să le facă acești oameni după ce nu mai sunt împreună. Ca și cum o dată divorțați li s-a luat un văl de pe ochi și și-au dat seama că sunt în stare de atât de multe lucruri: se dau cu parașuta, se apucă de sport, țin cure de slăbire și încep să ia proteine pentru mușchi, își cumpără motociclete sau își schimbă mașina cu una mai puternică, își fac tatuaje, pleacă în Honolulu și își cumpără ultimele haine la modă.

Nu e nimic greșit în a face toate cele de mai sus, doar că eu visez Brazilia și cum spuneam niște cercei, dar de ce trebuie să divorțezi ca să simți adrenalina vieții?

De ce n-ai putea să te dai cu parașuta și când ești îndrăgostit și căsătorit? Sau să-ți cumperi motor sau să pleci în Honolulu în doi?

Deseori am impresia că treaba asta cu căsătoria și cu statul o viață lângă un om e confundată de cele mai multe ori cu moartea lentă a aspirațiilor, a viselor și a libertăților pe care orice om le are. Orice om indiferent de statutul marital.

Ne căsătorim năzuind fericire și împlinire și divorțăm năzuind același lucru.

Cine ne mai înțelege?

Credința mea despre o relație în doi este că fiecare are libertatea să fie fericit. Nici mai mult, nici mai puțin.

Când fericirea lui începe să clatine fericirea mea acela-i momentul să ne spunem pa și la revedere. Până atunci, dacă fericirea mea este să plec în Honolulu în doi și bugetul o permite nu văd nici o problemă de ce să nu o facem.

Acuum muuulți ani, fericirea soțului meu era să-și cumpere o mașină din aia, cu mulți cai putere. Nu eram căsătoriți încă, banii evident se puteau duce pe un milion de alte lucruri, de tipul unei canapele în sufragerie. A stat mult în dubiu, vreo 6 luni. S-a gândit, s-a răzgândit. Eu i-am spus din start:

– Dacă asta vrei, asta te face împlinit acum, ia-o! Vom continua să muncim, o să strângem din nou bani, dar cel puțin te bucuri și tu de efortul muncii tale. O să te duci la serviciu mai cu spor.

Eu eram deja fericită că ne cumpărasem casa.

A cumpărat-o, a mers cu ea vreo 2 luni, apoi a primit mașină de birou și ghici cine o conduce cu mare entuziasm acum, cu tot cu cei doi copii în spate? Și plătește și amenzile corespunzător?

Vedeți cum fericirea unuia se poate propaga în fericirea tuturora?

 

Sursa foto

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *