Obișnuiți-vă să vă fie bine, pentru momentele când vă va fi greu!

www.mamipetocuri.ro

Cred că una dintre cele mai mari tentații pe care le avem după ce ne căsătorim și ne întemeiem o familie este aceea de a nu mai ieși din tipar, facem ritmic același lucru, devenim dependenți de omul de lângă noi, mamele uneori de copii și începem să uităm de noi.

Cred că de aici provine și temerea celor care nu vor să se căsătorească.

– Cum să stau toată viața lângă același om, să mă duc la serviciu și să aduc bani acasă ca să plătesc ratele la bancă și taxele la stat?

– Păi, și eu? Când o să mai vizitez lumea, când o să mai am timp de toate visele mele dacă trebuie să mă gândesc mereu la pâinea ce trebuie s-o pun copiilor în fiecare zi pe masă?

– Mai bine, lasă, îmi este extraordinar așa.

Eu cunosc vreo câțiva și nu sunt de condamnat.

Marea majoritate a cuplurilor și-au pierdut fărâma de nebunie o dată ce s-au așezat la casa lor. Nu știu cum, dar văd mereu oameni căsătoriți și cu copii care intră sub această paradigmă că o dată așezați la casa lor libertatea se pune în cui, iar dreptul asupra propriilor vise și dorințe se termină o dată cu dreptul de a face pipi cu ușa închisă la baie. Brusc, totul devine muncă, serviciu, curat în casă, făcut mâncare, plătit taxe și rate la apartamentul cu 2 camere de la ultimul etaj, unde uneori, nici liftul nu ajunge.

Viața de familie e minunată când mai pleci din când în când și singur de-acasă

Am cunoscut odată un bătrân care-și pierduse soția de curând. În timp ce-și ștergea ochii de lacrimi, abia vorbea:

– E mai greu să-ți pierzi un părinte decât perechea lângă care ai stat o viață întreagă. Copiii n-au mai dat pe la mine de mai bine de 3 săptămâni, am rămas singur, în casa asta goală.

Am căscat ochii mari. Are 4 copii, mari cu nepoți și poate chiar strănepoți.

A continuat:

– Acuma, ce mai pot să fac? Ori să-mi găsesc pe cineva, ori să mor și eu.

Mi-a venit așa un gust amar în gură de parcă aș fi înghițit o lămâie stricată.

Să fie doar astea opțiunile pentru când omul de lângă noi se duce?

Posibil. Când relația cu tine însuți s-a încheiat în momentul în care viața ta a reprezentat exclusiv doar familia sau banii și nicidecum bucuria de a trăi fiecare moment pe care ți-l oferă viața: mai greu sau mai ușor, cu pâine uscată sau friptură pe masă, cu o carte în mână sau la o plimbare de unul singur în parc.

Relația cea mai lungă e cu tine însuți

Îmi apare acum în minte un alt exemplu de o cunoștință, o soție de expat, care ajunsă la aproape 40 de ani a realizat că nu a făcut nimic până atunci decât să-l urmeze pe soț prin lumea largă și să-și crească copiii.

Eu cred că-i minunat să poți să te trezești în fiecare zi dimineața având un singur obiectiv clar: mă ocup de copii și de casă, cresc o pisică pe care o pun zilnic pe Facebook sau mă duc la serviciu să aduc pâine pe masă. Pare ireal de frumos.

Și totuși, nu se întâmplă niciodată copiii să nu mai vrea să se joace cu tine, pisica să nu mai stea la pozat sau să vrei să pleci în concediu dar rolul de manager să nu-ți dea dreptul?

Și atunci să te întrebi:

– Despre ce e vorba în viața mea? Numai despre alții? Eu unde intru în ecuația asta? Ce fac pentru mine, ca rutină, pentru zilele în care copiii vor pleca la casele lor, pisica a murit, iar fabrica s-a închis? Când nevasta nu mai e, iar bărbatul s-a dus și n-a mai venit.

Nimeni nu durează veșnic, nici bărbatul, nici soția, nici copiii. Nici serviciul, nici vecinii, nici pisica.

Ci exact relația ta cu tine.

În clipele grele vei fi singurul care te va putea salva!

 

Sursa foto

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *