De ce nu plec? De ce mai stau?

www.mamipetocuri.ro

În fiecare an plec cu săptămânile din țară și în fiecare an mă întorc cu și mai mare dor la mine-acasă. Poate o să ziceți că n-am toate țiglele pe casă, că alții ar pleca și mâine iar eu, când pot și am unde, revin mereu în București.

Mă întreabă lumea, de la soră-mea până la cititorii care mă urmăresc, de ce mai vin, de ce nu plec? La autostrăzi care leagă sute de km în ore puține pe ceas, la portocale coapte în copac, la oameni care te ajută pe stradă fără să te cunoască și la curățenia de pe stradă.

De ce nu plec? De ce mai stau?

Când am coborât anul acesta din tren, în Lisabona și m-am dus cu copiii în mall-ul de vis a vis să luăm cina mi-am umplut plămânii de miros de capitală, civilizație și ocean. Bătea briza și se lăsa răcoarea peste oraș.

Apoi, am intrat și-am văzut acele magazine portugheze frumos amenajate, luminoase și atrăgătoare în care mi-aș pierde pașii și bugetul de vacanță: Salsa cu cele mai frumoase geci de blugi, A Loja do Gato Preto cu cele mai utile obiecte pentru bucătărie, magazinele cu haine și accesorii făcute în Maroc și Brazilia, cu aer atât de atrăgător.

Am privit oamenii din jur, 3 bătrâne mâncau pizza lângă noi, 2 negrese arătau impecabil în rochiile lungi, mulate, tinerele aveau cercei în nas, o doamnă avea pantofii stricași în metrou. Oameni la fel ca noi, care tind spre o casă a lor, copii sănătoși, părinți înțelegători și mâncare la cină pe masă.

Când am coborât din avion, în România, am fost de-un milion de ori mai fericită. E-adevărat, m-am întors la spitale (parțial) nefuncționale, la criminali, corupție și drumuri proaste.

Dar înainte de toate m-am întors la mama, la tata și la sora mea. M-am întors la prietena mea cea mai bună cu care abia aștept să beau o cafea, m-am întors la oamenii cu care vorbesc aceeași limbă și ale căror regionalisme le înțeleg.

M-am întors la pepenele roșu care nu e altul mai dulce ca la noi, la struguri țâța vacii și la merele de Voineasa. M-am întors la chiflele cu cartof de la Lidl și la murele bio din piață de la Delfinului. M-am întors la domnul de la Petrom care-mi pune motorină ca să nu mă murdăresc pe mâini și la bucățica mea din bucătărie unde-mi pun în fiecare seară gândurile pe hârtie.

Nu, clar nu e ca în afară, dar aici e viața mea. Această viață cu o calitate scăzută în România, dar cu indicele de fericire în familie la nivel superior.

Într-o zi vom pleca și noi.

Vom lăsa și pâinea de la Lidl și mașina în garaj, pepenele în frigider și murele în piață, ne vom lua copiii și ne vom duce spre briza de ocean și la portocalele ce se coc în copac. Ne va fi în continuare bine, dar mama va veni din ce în ce mai rar la noi, cafeaua nu va mai avea același gust, iar lacrimile or să curgă de dor și îndepărtare.

Ne vom acomoda, desigur și ne vom bucura de străzi și oameni care ajută, de școli poate mai bune și de pește sălbatic în fiecare săptămână.

Dar atunci când voi privi oceanul din balconul apartamentului fără țevi ieșite din perete și vecini gălăgioși și mă voi întreba, sincer, cu cafeaua ce și-a pierdut demult gustul bucățicăi mele din bucătărie:

– Ce-ai face diferit dacă te-ai întoarce în timp?

Aș spune așa:

– Aș sta mai mult cu mama, cu tata și cu sora mea. Aș bea mai multe cafele cu prietena mea cea mai bună, aș mânca pâinea cu cartof de la Lidl până m-aș sătura și pepeni dulci cum numai noi aveam cândva.

Aș sta mai mult, acum, cu viața mea!

 

Sursa foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *