Știți în ce se transformă cei care își rezervă cu prosoape, vara, șezlongurile la mare?

Www.mamipetocuri.ro

 

În bunici care rezervă cu haine locurile din sălile de așteptare.

După un an jumate de căutat sala de balet perfectă pentru Beti, vă anunț că am găsit-o.

Nu știu nimic despre profesori, premii sau recomandări, dar ce-a fost cu adevărat important am bifat: loc de parcare și să intre fără mine la curs.

Am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de-un picior când am văzut ca au și vestiar decent, loc de așteptare cu canapele și fotolii, un aparat de cafea și loc s-o bei relaxat.

Cu alte cuvinte:

– Când mai faci balet, iubirea mea, că lui mami-i place tare mult.

Dar cum ar fi fost să fie exact ca în visele mele? Prea frumos, se știe.

Așa că, ultima dată, a venit momentul să mă trezesc la realitate și să fac cunoștință cu partea întunecată a experienței.

N-au fost suficiente crizele copilului de la început peste care a trecut ta-su cu grația unei lebede negre, calmă și răbdătoare, în timp ce mă-sa lua vitamine și făcea exerciții de relaxare acasă.

Dacă ar fi fost atât de simplu, nu mai făceau mamele shopping de supărare și nici la balet nu se mai enervau.

Și cum vă spuneam, am ajuns la sală, ne-am dus la vestiar, că doar de aia e, s-a schimbat copilul, am lăsat lucrurile agățate într-un cuier și ne-am îndreptat ea spre sala de balet, eu spre sala de așteptare.

Cu alte cuvinte, cum ar face toată lumea în mod normal, nu?

Păi să vedeți că, nu.

Pentru că jumătate din locurile de așteptare, și sunt multicele, erau ”rezervate” cu haine și rucsaci. N-aveai unde să te așezi, unde să citești o carte, să bei o cafea pentru că bunicii, mai mult de 70% dintre noi toți, își rezervaseră locurile și plecaseră la plimbare.

Alți bunici sunt veniți în cuplu. Adică 2 bunici la un copil. Nu mai zic de mamele cu doi copii după ele, că na, unde să-i lași, tați, vecine și bone care ocupă fiecare câte un loc.

Așa că, restul scaunelor până la capacitate completă erau ocupate cu haine lăsate strategic. Precum prosoapele pe șezlongurile de la mare.

Eu m-aș fi dus, învârtindu-mă prin mall să mai casc ochii la ultimele ținute de toamnă, dar Beti mi-a spus din ușă cu degețelul arătător ridicat:

– Aici mă aștepți!

Iar eu, traumatizată de crizele ei de plâns, n-am mai îndrăznit nimic. Am căutat din ochi un scaun, am dat hainele și rucsacul mai încolo, și m-am așezat.

După vreo 30 de minute vine bunicul care-și rezervare spațiul.

– Stați ca la bar, vă mai trebuie un scaun rotativ! V-ați așezat și pe hainele astea.

– Nu m-am așezart pe ele, dar hainele se pun la vestiar!

– Toată lumea pune hainele aici.

– Nu e adevărat. Hainele se pun la vestiar, aici nici nu există cuier, iar locurile nu se rezervă. Toată lumea are dreptul să se așeze.

A plecat supărat. Chiar nu fusese asta intenția mea.

Lângă mine, un alt bunic se uita la filme pe Tik Tok.

Două lumi paralele. Una în care ”promoția la tigăi” n-a apus nici după 30 de ani de la revoluție și alta în care generațiile se pot reactualiza la orice vârstă.

Cu acestea fiind spuse, mai degrabă învață fii-mea să supraviețuiască o oră fără mă-sa păzind ușa, decât învață un adult să-și pună hainele la vestiar.

 

Sursa foto

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *