Orice om care merge de două ori la sală, în a treia își cumpără haine noi de sport

 

Www.mamipetocuri.ro

Dincolo de glumă, după discuția cu fetele din vestiar și simțindu-mă Alina care nu are timp de shopping, am lăsat ciorba pe aragaz, n-am mai cumpărat pâine la copii și nici rufe n-am mai călcat ca să mă duc la Decathlon să-mi cumpăr ceva de susținut ceea ce a mai rămas din mândria feminității după ce-am alăptat 2 copii.

La primele ore am fost cu o bustieră veche și pentru că sunt Alina cea fără de timp nici în oglindă să mă uit, am ratat să văd că buretele, de la spălat bănuiesc, a format niște cocoloașe mici care, prin tricou, păreau ca niște sfârcuri multiple care se așezau ba sus, ba jos.

Nici nu vreau să mă gândesc ce și-au spus colegii cu mușchi fermi de lângă mine.

A doua oară, pentru că din nou, n-am avut timp de shopping m-am dus cu sutienul meu cel mai bun. Iar apoi, am plecat acasă cu țâțele în buzunar.

Asta a fost culmea rușinii și motivul principal pentru care mi-am lăsat treburile cu totul și am pornit către Decathlon.

M-am oprit la primul raion unde am văzut bustiere.

Dragii mei, păi am stat 20 de minute numai să-mi dau seama care, ce face. Că nu fac toate același lucru. Sunt unele plate, fără cupă, în 3 feluri. Sunt cele cu cupă dar cu elastice în față. Apoi, altele cu elastice în spate. Apoi, unele cu fermoar de plastic negru, altele cu fermoar de metal galben. Pe unele scrie începător, pe altele mediu.

Adică, nu toate au rol de susținere, nu fac toate să nu ți se mai bălăngăne merele zbârcite, s-a întrebat cea cu bustiera cumpărată acum 3 ani de la Lidl.

Mi-am luat și eu trei la nimereală, să văd care-i diferența, dacă tot mi-am blocat o jumătate de zi pentru asta.

Doamne iartă și păzește!

La prima bustieră era să rămân cu mâinile încolăcite ca la Mațele încurcate de pe vremea copilăriei noastre. Nu mai aveam aer, respiram sacadat, o țâță era pe față, alta pe spate, eu ba cu capul în față, ba în spate, ba făceam ca șarpele, ba încercam să-mi mențin calmul ca la avioanele în cădere liberă. Cu picioarele înfipte bine în pereții cabinei de probă, cu capul în jos și aerul ținut în abdomen, abia am reușit să mă descotorosesc de el.

L-am luat pe al doilea, dar nu înainte să-mi spun în oglindă:

– Hai că poți! Vei reuși!

Cu inima de campion, mi-am tras pe mine bustiera cu numărul 2, moment când brusc m-am trezit cu tâțele în gât. Păi nici când eram fată tânără cu toată viața înainte n-aveam pieptul atât de curajos.

Pe ăsta l-am dat mai ușor jos că a făcut contra balans cu perele smotocite din cupă.

Al treilea a fost cu noroc sau eram eu prea transpirată și obosită încât să-i mai găsesc nod în papură. A intrat fără să mor de inima? A intrat. Mi-a lăsat țățele la locul lor, le-a lăsat. Mulțumesc, rămâne.

Apoi, mi-am căutat niște pantaloni. Că așa-i omul. Trece greul, prinde curaj. Dar nu știe cine așteaptă după colț.

Erau la același raion, în față. Deci, rapid am luat iar 3 perechi mai lungi, mai scurți, mai colorați, am intrat la cabina de probă și-am remarcat că arăt oribil în toate variantele. În perechile lungi, mi-am amintit de mine pe la 14 ani când mi-a luat mama egări metalizați și-am devenit pentru 30 de secunde populară. Doar sandalele din elastice mai îmi lipseau și renășteam pentru a doua oară din propria țărână. NOT!

Au rămas cei trei sferturi, pentru că la picioarele mele de non gazelă mergeau perfect cât să nu mai sperii pe nimeni în jurul meu.

Am ieșit fericită ca după o cursă cu obstacole, doborâtă în timp record. Numai 45 de minute, fără drum.

Iar în loc să mă duc să plătesc, să mă bucur de victorie ca un campion după ce iau cupa, în loc să plec departe, în lumea largă, până acasă, ce fac eu în schimb?

– Ia să vedem, ce e la raionul următor?

Și până aici a fost. Punct și de la capăt.

Un rând întreg de ALTE bustiere au apărut ca florile de măr la început de primăvară. Albe,  negre, cu dungi, simple, mai groase, mai subțiri, de nu știam unde să mă uit și încotro s-o apuc.

– Păi, stai, ce am probat nu e bun?

– Ce au astea și alea n-au?

M-a luat cu tremurat pe fond nervos, nu mai înțelegeam nimic, păi mi-am încâlcit mâinile printre coaste și m-am contorsionat degeaba? Trebuie s-o iau de la capăt?

Trei pași mai încolo, se termină bustierele și încep… PANTALONII!!!!

Alte modele, alte materiale, alte culori pentru alte sporturi. Deci fiecare sport are câte un model diferit de pantaloni.

Păi cum să nu crească economia dacă pentru alergat îți trebuie o pereche de pantaloni, pentru yoga, altă pereche de pantaloni, pentru yoga avansat altă pereche de pantaloni, iar pentru fitness, altă pereche de pantaloni. Pentru pilates altă pereche de pantaloni, pentru cardio, altă pereche de pantaloni.

Am fugit de-acolo ca într-un film horror, urmărită de bustiere și pantaloni, năucită de cap și cu o problemă care nu-mi dă pace nici până în ziua de astăzi:

Dacă eu mă duc o oră la sală, unde fac cardio 20 de minute, yoga 30 de minute și 10 minute alerg, câte perechi de pantaloni îmi iau și câte bustiere?

Și mai ales, când mă schimb de ele?

 

Sursa foto 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *