Iubirea e să-i accepți celuilalt defectele

– Eu n-o iubesc pe Beti! a strigat Andre când tocmai ne așezasem să luăm cina.

Mie mi-a stat, oare pentru a câta oară?, inima în loc.

Nu există pe lumea asta lucru mai important pentru mine cum e copiii să se înțeleagă între ei. Asta, evident, după sănătate și lucrurile de bază, nu mai intru în detalii că le știți: mâncare, sănătate, siguranță.

Beti n-a avut nici o reacție pentru că la nivelul lor de înțelegere, iubirea e sinonim mai degrabă cu înțelegerea dintre frați: iar ea tocmai se băgase în fața lui la spălat mâinile, la baie, așa că era de așteptat o asemenea reacție din partea fratelui ei.

Tatăl lor, în schimb, om adult și cu definițiile clare a făcut ochii maaaaari ca orice tată care-și regăsește propriile glume și ironii în copilul cel mare și emoțiile în copilul cel mic.

Am citit mai demult într-o carte, că în astfel de situații n-ar trebui să negăm sentimentul fraților, ci din contră, să-l acceptăm pentru că acesta vine dintr-o frustrare care mai degrabă trebuie rezolvată decât băgată sub preș.

– De ce  spui că n-o iubești pe Beti? l-a întrebat ta-su curios.

– Nu-mi place pentru că plânge, țipă și se spală pe mâini înaintea mea.

– Din câte îmi amintesc și tu mai plângi din când în când.

– Nu mai spun de țipat, când nu îți dau tableta, adaug eu exemple concludente.

Rămâne câteva secunde pe gânduri, caută argumente:

– Dar nu atât de tare ca ea.

– Poate că tonul ei e mai înalt și deranjează, dar crezi că e corect să spui că n-o iubești?

– E ca și cum aș spune că nici eu nu te iubesc pentru că țipi sau că nu dai gol la fotbal. E corect? Nu e, pentru că eu și mama și Beti te iubim oricum ai fi. Oricât de tare ai țipa, ai plânge și te-ai supăra. Pentru că iubirea e mai presus de orice ai face, cum ai face.
Iubirea e să-i accepți celuilalt defectele.

– Așa cum eu îl iubesc pe tati chiar dacă nu s-a bărbierit, clarific eu discuția.

Beti era fericită. I se reconfirmase iubirea, oricum, oriunde, în orice fel. Chipul lui Andre se lumină. Și lui i se reconfirmase iubirea ce i-o purtăm.

Iar ca să încheiem apoteotic, l-am pupat zdravăn pe Cris și i-am spus:

– Iar asta-i iubirea supremă. Să-l pup pe tati, să mă înțep, chiar dacă nu și-a făcut barba!

xxxxxx

Zilele trecute, în contextul în care ne pregătim să ne mutăm într-o casă nouă și mai departe de oraș, îi spun soțului meu:

– Auzi, mă gândeam că după ce ne vom muta, să ne organizăm mai bine cu lista de cumpărături.

El îmi răspunde cu un zâmbet.

– Ce ți se pare amuzant?

– Tu și organizarea în aceeași propoziție nu vă potriviți deloc. Sună ciudat!

– De aceea am vorbit la plural! Eu vin cu ideea și tu organizezi.

 

Pentru că iubirea e să-i accepți celuilalt defectele, nu-i așa?

 

***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

 

Sursa foto

 

 

 

 

By Published On: 17/10/2019Categories: Stil de viață0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul