Sacrificiul de a alege să fii fericit

www.mamipetocuri.ro

Odată cu primul copil luat în brațe în mijlocul unei crize de plâns și al primului cuvânt de iubire când a luat o notă mică la mate, putem spune că am făcut și noi primii pași într-un parenting modern, blând sau cum vreți voi să-i spuneți ca să fie bine. Și odată cu asta, a apărut și teama de a (mai) spune că ne sacrificăm pentru copii.

Nu e frumos să spui că te sacrifici, că sună ca și cum fericirea ți-a fost ascunsă într-un scutec murdar de copil. Iar dacă fiecare e responsabil pentru propria lui fericire, așa cum spune manualul de psihologie, rezultă că parentigul vine la pachet cu fericirea.

Că altfel nu ai mai decide să devii părinte, ci ai pleca în călătoria vieții tale și ți-ai căuta fericirea în scorburile Pădurii Amazoniene.

De aici, înțeleg, că nu e corect să spui că te sacrifici pentru copii.

Copilul reprezentând o decizie personală și cumva, asumată.

M-ați urmărit până aici?

Să zicem că e adevărat, că nimeni nu sacrifică nimic. Totul e fericire și împlinire, pe toate planurile. Atunci, cum se face că marea majoritate dintre cei care reușesc să ducă o afacere spre succes ori nu au copii, ori dacă au, se ocupă nevasta de ei, cu variațiuni: bona/ bunică sau sunt divorțați?

Mă tot uit în jurul meu. La cei ce scriu cărți, că na, asta-i treaba mea, să mă uit la alții care reușesc și să mă enervez că eu nu.

Cei mai mulți sunt bărbați. Dacă sunt precum al meu, care pleacă dimineața și vine seara, acolo da, parentingul nu e sacrificat chiar deloc. Pentru că o soție bună care s-a lăsat de serviciu are grijă să ducă și să aducă copiii de la școală, fotbal, balet și înot, să-i trezească dimineața și să-i culce seara, să le facă pachețele cu mâncare sănătoasă, să le cumpere tot ceea ce au nevoie, să meargă la ședințe cu părinții, să iasă în parc, să aibă grijă când sunt răciți, să le șteargă mucii și lacrimile.

Dacă soția nu s-a lăsat de serviciu, înseamnă că ori are un soț care o ajută, ori o bunică sau o bonă. De unde, tragem concluzia că în timp ce mama muncește să aducă bani acasă, altcineva se ocupă de copii. Deci nimeni nu se sacrifică, totul e fericire. Pe mama nu o mustră conștiința că n-a mai ieșit cu copilul în parc de 3 luni, că bona îi gătește dimineața, la prânz și seara și-i mai citește și povestea de noapte bună copilului atunci când ședințele se prelungesc peste program, că timpul liber e la televizor, tabletă sau făcut teme, pentru că parentingul nu este sacrificat absolut deloc.

Eu nu știu cum se întâmplă la aceste familii în casă, dar eu am fost plecată o oră jumătate la cumpărături și când m-am întors mi-au sărit copiii în brațe de parcă plecasem o lună. Și nu e ca și când nu stau cu ei acasă. Mereu.

Sacrificiul de a alege să fii fericit

Dex-ul spune că sacrificiu înseamnă Renunțare voluntară la ceva (prețios sau considerat ca atare) pentru binele sau în folosul cuiva sau a ceva; jertfă.

Dacă mă întrebați pe mine, e doar o chestiune de perspectivă. În cazul în care considerați succesul la job un lucru prețios și de valoare la care renunțați pentru copil și familie, atunci da, vă sacrificați. Și invers, dacă familia e ceva de valoare și-o lăsați pentru o carieră de succes, iar vă sacrificați.

Am ascultat-o la Europa FM pe Anastasia, tipa cu sprâncenele. Habar nu aveam cine e, până atunci. Dovadă stau spăncenele mele făcute noaptea, în baie. Înțeleg că tipa e un fenomen în SUA. Bravo ei! Dar știți ce-a spus despre familie și carieră, divorțată și cu un copil? Că n-ar fi reușit să fie unde este astăzi dacă ar fi fost să aibă o familie, unde familie reprezintă soț și copil. Că ea a ales cariera și a muncit pe brânci ca să ajungă unde este astăzi.

Repet, n-o cunosc, nu sunt fana ei, dar sunt perfect de-acord cu ce a zis. Nici eu nu cred că ar fi ajuns unde este astăzi dacă ar fi trebuit să își aștepte bărbatul cu mâncare pe masă și copilul cu temele făcute, să fie și aranjată și cu ruj și sexi seara, în pat, iar a doua zi cu gama de machiaje dată deja la fabrică.

Viața de familie e o viață în sine. Cum viața de succes profesional e o viață în sine. Nici una nu acceptă compromisuri. Pentru că atunci, ori bărbatul ți-a plecat cu alta, ori copilul adoarme cu tableta în brațe în loc de povestea de noapte bună iar tu nici n-ai timp să vezi, ori comanda la fabrică a întârziat pentru că ai ales să te duci la meciul de fotbal al celui mic.

Cred că foarte puțini dintre noi reușesc să aibă o carieră de succes și o viață de familie fericită. Poate 1 la un milion. Și cine știe cu ce eforturi.

Restul e despre alegeri și asumarea lor, fără a pune în cârca nimănui consecințele lor:

– Pentru tine m-am sacrificat și n-am terminat facultatea!

– Pentru tine stau acasă, m-am sacrificat și tu, ce faci acum? Iei note proaste?

– Din cauza ta nu reușesc să am o carieră de vis.

Suntem responsabili pentru propria noastră fericire. Oricare ar fi ea: profesională sau personală!

 

 

Sursa foto

 

 

2 Comments

  1. Dureros de adevarat, mai ales cand stii ca trebuie “taiata pisica in doua”. O spune o mama de 3 care momentan e in concediu si lucreaza de acasa insa constienta ca trebuie sa ia o decizie, ca oricata experienta si skills-uri ar fi capatat in corporatie, nu are cum sa impace si capra si varza. Pe de o parte, sunt proiecte marete, pe de alta parte sunt copiii si familia care simt cand esti acolo doar fizic, ca ochii sunt in telefon iar mintea in business planuri. Ar fi atat de simplu daca s-ar putea alege numai cu sufletul, daca nu ar interveni nevoile materiale…in cazul asta se sacrifica copilaria lor…solutia de moment este timpul de calitate insa de unde atata energie si pe biata mama :))
    Anyway, aman momentul deciziei cat pot 😊.

    1. Te înțeleg așa bine. Eu m-am lăsat de serviciu acum doi ani dar tot mă mai ia dorul. Și nu e că nu a fost o decizie asumată, văd progrese la copiii mei zi de zi, dar uneori….uneori, așa aș vrea să mă duc la un birou 8 ore unde să-mi beau cafeaua în liniște 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *