Etichetele sunt bune pe produse, nu pe oameni

www.mamipetocuri.ro

Ce bine ar suna și ce bine m-aș simți să vă spun, tare și răspicat:

Eu nu pun etichete la oameni!

Să scriu un articol empatic și blând, uneori furios și tăios, pentru cei care îi judecă pe alții după aparențe sau după mucii din nasul copilului. Să vă spun să nu faceți asta, ca o mamă supărată ce ține morală copiilor doar pentru că așa a văzut ea, pe la alții.

Dar n-o să fac asta, ci, mai frumos, o să vă povestesc ce-am pățit eu, cum s-a răzbunat universul pe mine și cum ar fi de apreciat ca voi să nu faceți asta.

Un instructor de înot cum altul nu-i

Într-o zi frumoasă de toamnă, după vreo lună de căutat bazine de înot unde să înscriu copiii la cursuri, m-am decis într-un final să mergem la World Class. Pentru parcare în primul rând, apoi că sunt puțini copii în grupe și au ore flexibile. Cum nu se poate mai bine, acum, rămânea doar să găsesc un instructor potrivit copiilor mei. De altfel, extrem de important. Și nici nu-mi las bine dorința la recepție că mă și sună un tip ca să-mi ofere mai multe detalii. Un tip care, de altfel, vorbea extrem de drăguț și parcă prea dispus și bucuros să le fiu clientă.

Acuma, știți cum e omul? Dacă e prea acru și vorbește în doi peri, nu e bun, dacă e prea simpatic și drăguț, iar nu e bun.

Eu am insistat că vreau să vin într-o zi de sâmbătă. El îmi spunea că sâmbăta nu prea poate, eu nu înțelegeam de ce nu mă ajută cu un alt antrenor disponibil, el tot insista că ar vrea să vină doar că sâmbăta nu-l coafa. Era ca și cum nu voia să-mi ofere alte soluții în afară de persoana lui. Ceea ce mie mi se părea extrem de dubios.

Dacă tu nu poți, de ce nu lași pe altcineva? mă întrebam eu în sinea mea.

Până la urmă, n-a avut ce să facă, s-a dat peste cap și mi-a confirmat pentru sâmbătă, la 10.

Eu mai – mai, să-l refuz. Mi se părea ATÂT de dubios omul, felul în care ținea să ne fie antrenor, oricum, oricând, modul cum vorbea, atât de frumos, respectuos, încât mie îmi dădea cu virgulă. Dar stârnisem copiii că mergem la înot, trepidau pe lângă mine de fericire, iar eu cum nu prea sunt omul să renunț la programări, zic – ”hai să vedem ce-o fi,  ne place, bine, nu ne place, iarăși bine!”.

Se face ziua cu pricina. De dimineață, fii-mea face crize că nu vrea la un antrenor băiat. Că nu-i place, că îi este rușine, abia, abia am reușit să depășim momentul, cu câteva cântecele și asigurări că voi fi lângă ea în caz că nu mai vrea sau nu îi place. După amiază ajungem la bazin. Schimb copiii, intrăm la piscină, iar eu căutam din ochi, antrenorul, când văd că vine spre mine un tip care arăta oricum, mai puțin ca tipii din Baywatch.

1.65, peste 70 kg

Nu că m-aș fi așteptat să apară David Hasselhoff în chiloți roșii în floarea vârstei, dar când spui antrenor de orice se face la sală ai în minte un anumit model.

Beti se bagă printre picioarele mele și-mi spune scurt: eu nu intru în apă.

Eu mă uit lung la el și-mi spun în gând: sper doar să știe să înoate.

Zâmbesc în colțul gurii, trag aer în piept și reușesc cu greu s-o conving pe fii-mea să intre în apă. Stau lângă ei și mă uit cum o ajută să se împrietenească cu ambientul. Andre știe să înoate puțin așa că-l pune să exerseze mișcările din brațe. Pe Beti o ia ușor, vorbește blând, are grijă să nu o sperie, o încurajează, eu mă uit la ei și rămân surprinsă. Puțini oameni reușesc de la prima întâlnire să se împrietenească cu lupul.

Are un tact profesional incredibil. Face jocuri, are un săculeț cu peștișori cu care o îmbie să facă scufundări, vorbește clar și e mereu în jurul ei ca să-i dea încredere. La a treia ședință Beti a învățat deja să înoate, singură, pe sub apă.

Nici în vise nu speram

Copilul care acum 3 ședințe nu știa să înoate, nu voia în piscină și exclus să-și bage nasul sub apă, acum înoată singură, pe distanțe mici și face scufundări.

Evident că mă simt ultimul om. Eu care militez pentru o societate sănătoasă, cu oameni empatici, care știu să comunice asertiv, unde culoarea, sexul și rasa nu contează, unde îi luăm pe fiecare așa cum este, fără să judecăm și să deranjăm, na, poftim!

De aia mi-e drag de universul ăsta, cum calci strâmb, cum îți lipește una de nu te vezi.

Și pe cuvântul meu de șoim al patriei, că pionier n-am mai apucat, că nu mi se întâmplă des și nici conștient n-o fac. Da’ și când o dau în bară, dau povestea mai departe că poate înainte să gândiți strâmb, vă amintiți că mai important decât haina de pe om e sufletul care-l îmbracă.

 

Sursa foto

 

 

 

2 Comments

  1. Stiu perfect ce zici, si mie imi cam da cu virgula cand cineva e prea amabil. Cam trist ca asa ne-a obișnuit societatea in care trăim, dar sper sa dam cat mai des de oameni ca Hasslehoff-ul tau :).^

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *