Dacă vrei să-ți cunoști mai bine familia, invit-o la nuntă

www.mamipetocuri.ro

Când m-am măritat în primăvara lui 2010, la nunta noastră din România am avut vreo 100 de oameni. 80 prieteni, 8 membri din familia mea din Bacău și Piatra Neamț și 12 din familia lui Cris din Portugalia, Elveția și Franța.

Întreabă-mă astăzi, însă, ce-mi amintesc cel mai mult de la nunta mea: câți bani a dat fiecare sau cum ne-am distrat și cine a participat la fericirea mea?

O să-ți răspund că nici măcar nu-mi amintesc suma finală, dar că mi-ar fi plăcut tare mult să fi venit toată lumea din familia mea, toți unchii și mătușile, verișorii și verișoarele, să facem o reuniune de familie cum probabil alta nu am mai fi făcut curând și să ne rămână la final, o fotografie, la care să privim peste ani și să ne amintim de noi, așa, tineri și fericiți.

Avem noi, românii, un simț straniu al reîntregirii familiei. La nunți nu mergem că n-avem bani, distanțele sunt mari, tacâmul e scump și hainele de gală s-au învechit de singurătate în dulap, dar la înmormântări suntem primii: să ne luăm rămas bun și să avem o ultimă amintire cu răposatul. Că dacă viața nu ne-a mai adus împreună…..Plus că, la înmormântări, mâncarea e pe gratis. Și mai pleci și cu un batic acasă.

Când am făcut din nou, nuntă, în Portugalia, în vara lui 2010 au venit tot cam 100 de oameni. 80 din familia lui Cris, 10 din familia și prietenii mei, 10, prietenii lui. Din cei 80 ai familiei lui nu cunoșteam pe nimeni, erau rude până pe la gradul 4, dar au venit să se bucure de bucuria noastră. Pe mine nici nu mă cunoșteam, mai eram și dintr-o țară care nici azi nu prea face cinste Europei, dar a stat cineva să se gândească, să-și numere banii și să refuze pe motiv că nunta e departe de casa lor? NU.

S-au îmbrăcat cu ce-au avut, au împachetat cadoul sau au luat din bancă atât cât au putut, repet: atât cât au putut și-au fost alături de noi.

Astăzi, unii dintre ei nu mai sunt, dar amintirea reîntâlnirii cu ei a rămas nunta noastră.

– A murit mătușa Maria, îmi spune soacră-mea. Iar mătușa Maria nu e o oarecare mătușă a lui Cris, e parte din familia mea, a fost la nunta mea și mă întristez de moartea ei cum m-aș întrista de orice membru apropiat din propria mea familie.

Verișorul lui Cris e și verișorul meu, mătușa lui e și mătușa mea, lucru care inițial m-a confuzat. Mătușa lui îmi spune ”nepoată”, verișorul lui îmi spune ”verișoară”. La noi, verișoara mea nu e verișoara lui Cris, acolo, însă, toată lumea e o familie. Mare și unită.

Și știți de ce? Pentru că înainte de bani, averi și ce mașină sau serviciu are verișoara de peste drum, stă familia, participarea la nunți, la botezuri, vizite când ne întoarcem în țară la ei, menținerea legăturii indiferent la câți km distanță stăm.

Acum vreo doi ani am fost la o nuntă în Portugalia. Cris mă întreba cât bani să dăm, eu i-am sugerat să o întrebe pe mama lui pentru că subiectul mă depășea.

– Nici pomeneală, cum să întreb așa ceva?

– Păi care e problema? Că doar e mama ta, nu e mireasa!

– Așa ceva nu se întreabă, la noi dai cât poți și cât vrei.

– Aha….La noi întrebi, dacă ai fir întins, direct pe mireasă. Ca să nu cumva să fii mai prejos decât nașul. Iar după ultimul invitat care a plecat acasă, te sună mama soacră să te întrebe câți bani ți-au ieșit, ajunge de avans la mașină sau mai trebuie să pună ea ceva?

Pentru că la noi, nunta se face ca să-ți cumperi casă și mașină. Și vă rog eu, mult de tot, să  nu îmi spuneți că în alte țări se câștigă mai mult și au alte posibilități că asta e nu altceva decât o scuză.

Nunta e fix ca petrecerea zilei de naștere, o alegere: să te simți bine, să fii împreună cu oameni dragi, iar la final să plătești consumația. Unii vor plăti partea lor, alții îți vor aduce un cadou, iar cei care vin doar de dragul tău, vor veni doar de dragul tău. Nu e că te iubesc mai puțin, din contră, faptul că vin e că te prețuiesc, nu e că le pasă mai puțin, ci din contră, fac un efort să te revadă.

Sunt convinsă că e tot o reminescență a comunismului să fim toți la fel, să nu fie nimeni mai prejos, să nu ne vorbească familia de rău sau să râdă careva de noi.

Dar de ce ți-ar păsa ce zic alții, când tu ești bine așa cum ești, dai atât cât poți, iar oamenii te iubesc exact pentru ceea ce ești.

Prima dată din viața noastră de cuplu când am fost invitați la o nuntă, la niște prieteni, l-am întrebat pe Cris:

– Ce facem, mergem?

– Ai ceva stabilit în data aia?

– Nu…..

– Atunci, bineînțeles că mergem. N-ai primit invitație?

Cam atât de simplu e.

Să fii om. Să fii prieten. Să fii asumat.

 

Sursa foto

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *