Fata care ar fi putut salva o țară

Www.mamipetocuri.ro

În cazul în care vi s-a făcut dor să re(trăiți) timpurile din 1900 toamna sau poate nu știți cum era pe-atunci și aveți chef de senzații tari, mergeți să vă scoateți un cazier de la Secția de poliție nr. 9, Pantelimon.

Or fi și pe la alte secții așa, nu știu să vă spun și sper nici să nu aflu.

În primul rând, la noi, în Pantelimon nu ai unde parca. Da’ unde se parchează în orașul ăsta?

De parcat, se parchează, dar complet ilegal așa că eu nu parchez. Pentru că risc să iau amendă sau să-mi ridice mașina, dincolo de spiritul civic cu care mă mândresc că altceva nu mi-a mai rămas pentru țara asta.

Am dat două ture, cine cunoaște cartierul, probabil știe că o dată ce n-ai găsit loc liber pe bulevard, vreo 6 de toate, nu te mai poți întoarce din cauza tramvaiului, așa că ești obligat să mergi, prin aglomerație încă vreo 3-4 km până la prima intersecție. Mi-nu-nat să trăiești în acest oraș!

Dar voi o știți, așa că nu vă mai bat la cap cu asta.

Într-un final, am reușit să parchez pe locul unui locatar de la un bloc, 4 străzi, 2 semafoare și o intersecție distanță de locul unde aveam eu treabă. Cu număr în parbriz, bineînțeles, da parcă legea îmi permite până la 17, nu?

Dacă nu e așa, nici nu vreau să știu că atâta speranță mai aveam și eu să pot să-mi fac treaba în oraș, semiliniștită.

Sediul poliției e într-o vilă din aceea de pe vremuri, al vreunui boier de dinainte de comunism, care s-ar întoarce în mormânt dacă ar vedea în ce hal a ajuns. Frumoasă pe timpuri, o ruină astăzi. Cu toate astea, aș fi urcat pe scările din față să văd interiorul, așa de curiozitate, dacă-i mai rău ca poșta, tot aia din Pantelimon, băgată tot într-o casă din asta, dar dacă nu-ți vine să plângi la exterior, mori de inimă când vezi interiorul. Iar când miroși, toate simțurile au fugit pe câmpii.

Doar că, pe principiul: nu ai tu față de fața casei, relațiile cu publicul, caziere și evidența populației e prin dos. Cam atâta valoare au cetățenii acestei țări, cam cât un dos de clădire unde alții caută o budă, eu căutam azi să scot un cazier.

Rândul lung și întortocheat. 4 oameni băgați sardină în hol, restul afară răsuflau greu.

Și m-am trezit eu să zdruncin apele:

– Aș vrea să întreb ceva, există vreun ghișeu, ceva, înăuntru?

– Întrebați, da!

– Unde intrați, doamnă? Și noi tot acolo stăm!

– Vreau să întreb dacă se eliberează și pentru persoane juridice.

– Ca să vă băgați apoi în fața noastră! Avem și noi serviciu! Ne grăbim….

– Doamnă, uitați-vă la mine! spun eu prietenoasă. M-ați înregistrat? Așteptați că revin în 2 minute.

Am intrat, am întrebat, am ieșit.

– Gata, doamnă, am ieșit! Nu m-am băgat în fața nimănui.

Nu e de condamnat, câți nu se bagă în față doar pentru că pot? Teama doamnei e justificată.

Dar nici mie nu-mi cade bine când n-ai unde să pui o întrebare și tot ești confundat cu hoțul. Bașca până mi-a venit rândul, după o oră, am stat cu inima îndoită că poate îmi lipsește vreun document.

În dugheana care stă să cadă dar pe care scrie ”Relații cu publicul” și ”Cazier”, nu găsești o hârtie cu actele necesare, cu serviciile oferite, absolut nimic. Pânză de păianjen cât cuprinde, tomberoane cu gunoi menajer, așa scrie pe ele, iar pe o ușă, la dreapta, titlul ”Șef birou” impune siguranță și încredere. Și nu-mi termin bine gândul, că o doamnă supărată, dându-și ochii peste cap, iese trântind ușa, gata – gata să cadă, ușa, nu ea. Dacă ar fi putut, ar fi scuipat pe noi.

Asta suntem, niște vai mama noastră. Care plătim taxe la stat și pe aer dacă s-ar putea, n-avem locuri de parcare, Centura Bucureștiului e blocată absolut în fiecare zi, drumurile sunt pline de gropi, mâncarea se scumpește de pe-o zi pe alta, legile se schimbă după cum au nevoie unii să scape basma curată, păi nu suntem noi, vai, mama noastră? Suntem.

Mai stăm și la rând la cazier într-o dugheană mai dărăpănată decât grajdul vitelor de la țară.

Www.mamipetocuri.ro

În spatele meu se așază o țigancă care pe vremurile copilăriei mele, după haine, spuneam că se trage din familia căldărarilor: cu batic pe cap, fuste colorate, iar ei cu mustăți lungi și pălărie. Femeia asta, trecută bine de 50 de ani, avea hainele impecabile și mirosea a parfum scump de la o poștă. Iar voi știți că eu am o sensibilitate la oamenii care miros frumos. Cum înaintam un centimetru, cum ea se apropia de mine iar eu trăgeam pe nas miros de-mi trecea și de păianjeni și de șefa de birou cu nasul pe sus.

De altfel, ea și tânăra de la ghișeu făceau notă discordantă cu tot ce se întâmpla în jurul meu.

După un asemenea peisaj, te-ai fi așteptat ca la linia de sosire să fie o doamnă acră și urâcioasă, cu probleme milioane acasă de care noi nu trebuie să știm, dar aflăm fără să vrem din modul cum urlă la tine că-ți lipsește un act și pa, la revedere, mai stai o dată la rând. Când s-or face parcări în Pantelimon.

De această dată, soarta ne-a surâs. Dincolo de geamurile vopsite în albastru și clanța stricată, stătea o tipă la vreo 20-21 ani, care zâmbea, scria la mașină cazierele iar la final, în funcție de motivul eliberării îți ura:

– Succes la angajare!

sau

– Să aveți o zi frumoasă!

Mare lucru după o oră de așteptare în condiții de acum un secol, să vă zâmbească frumos o fată la 20 de ani, după ce v-a emis pe loc cazierul.

Nu știu cât va rezista fata asta acolo. Probabil, peste puțin timp va fi una dintre miile de tineri care au plecat din țară în căutarea respectului la locul de muncă, a aprecierii și a valorizării.

Iar noi vom rămâne aceeași amărâți să ne scoatem cazierul din dos, să îngropăm cu totul centura Bucureștiului și să parcăm oriunde, mai puțin legal. Că oricum nici n-avem unde.

În plus, eu voi mai rămâne și cu țiganca care mirosea mai bine decât mulți români și cu o tânără care-și făcea meseria cu drag pe care-aș vrea s-o reîntâlnesc la anul, într-un birou frumos, cu sticlă, cu flori pe masă cu intrare pe ușa din față, eliberând caziere și urându-ne zâmbind:

– Să aveți o zi frumoasă!

 

 

Sursa foto

 

 

 

2 Comments

  1. Ce coincidenta cu articolul asta! 😊 Daca vei ajunge sa te plimbi prin Sibiu odata, treci si pe la “ghiseul de cazier”. Tie ti-ar placea sediul unde e amenajat, mie mi-ar placea sa te cunosc! 😊

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *