Medicul bun în situații de criză se cunoaște

Știți care e una dintre cele mai mari realizări ale mele ca părinte de până acum? Că am reușit să adun în jurul meu 3 medici cei mai buni care mi-au făcut febrele copiilor mai ușor de suportat, nopțile mai dulci și răcelile aproape inexistente.

O să vă spun din capul locului că nu sunt cea mai mare admiratoare a medicilor. Dacă aș putea să renunț la ei aș face-o cu drag, dar nu se poate. Că vrem, că nu vrem, vine un timp când ai nevoie de ei ca de aer și niciodată nu-ți dai mai bine seama de asta ca atunci când ai copii.

Că tu te mai descurci, te mai doare într-o parte, mai iei o pastilă, mai stai la rând la cabinet cu orele când ginecologul are o naștere, nu te mai uiți la detalii. Când devii însă părinte și vezi că știrile bubuie de coronavirus din China până-n România, dus – întors pe calea aerului, fără bilet, iar copilul tău are febră 39, tot ce-ți mai dorești de la viață este un medic bun și-un loc liber la spital.

Pentru că o relație cu medicul copilului tău e uneori mai importantă decât relația cu propriul tău partener de viață. Iar o astfel de relație crește împreună cu copilul, încă din fașă.

Medicul nostru de familie este una dintre cele mai importante persoane din viața noastră.

Văd deseori mame care îmi spun că folosesc medicul lor de familie doar pentru rețete compensate, că a mai greșit și tratamentele uneori, că n-a identificat la copii otite și alte lucruri similare.

Dacă m-ați întreba pe mine, eu aș schimba un astfel de om în următoarea secundă. Medicul nostru de familie nu e un om cu o semnătură care valorează 3 lei reducere la Nurofen. E omul care decide dacă medicamentul x e mai bun decât y, dacă x i se potrivește copilului mai bine decât y, care mă consiliază, îmi explică, mă ajută să iau decizii informat.

Medicul de familie a fost omul meu de bază când la sute de km distanță de casă, la Băile Herculane, când Andre a început să vomite după ce a băut apă termală din piscină, mi-a răspuns instant la telefon și mi-a spus exact ce să iau și pentru cât timp. N-am stat pe gânduri, n-am pus la îndoială nimic din ce mi-a spus pentru că ne lega o relație de 2 ani jumate și știa exact ce-mi trebuie să aud și ce să fac. Tot medicul nostru de familie m-a ajutat, m-a informat și mi-a spus exact de ce ar trebui să-mi vaccinez copiii atunci când lumea urla că suntem niște fraieri toți ăștia de le dăm ROR la copii. N-a țipat la mine, nici roșie albastră nu s-a făcut, nici urât nu mi-a vorbit. M-a tratat fix ca o mamă care nu știe în ce direcție s-o ia. Și mi-a spus pe tonul potrivit ce am avut nevoie să aud ca mai apoi să mă întreb seara-n baie:

– Oare cum de mi-a trecut prin cap vreodată să nu-mi vaccinez copiii?

Tot ea, astăzi, după 8 ani de relație mi-a spus prin telefon:

– Dacă nu are febră mare și schimbări vizibile de dispoziție nu veniți la spital că e posibil să luați altceva, mai grav.

Andre n-a luat niciodată antibiotic, iar Beti o singură dată când a avut o enterocolită bacteriană, decizie pe care am verificat-o tot cu medicul de familie. Nu neapărat că puneam la îndoială decizia medicului de specialitate, dar când ai o relație atât de important cu un om care-ți cunoaște copilul din burtă nu ai cum să nu-i ceri părerea.

E omul care știe tot istoricul copilului tău. E omul meu de bază.

După medicul de familie omniprezent, îl am pe medicul pediatru. Omul care cunoaște fiecare vertebră din copilul meu, care în situații de febră 39 – 40 sau la crizele de vomitat ale lui Andre mi-a spus ce să fac, cum să fac și când trebuie să merg urgent la spital.

E un fel de listă de verificare înainte de decolare sau ca un curs de prim ajutor pentru situațiile de criză. Și m-a ajutat enorm să simt că am lucrurile sub control și să nu mă pierd cu firea.

Al treilea om și la fel de important ca cei dinainte este medicul homeopat. În ciuda tuturor părerilor contra acestui curent, homeopatia a ajutat-o pe Beti să depășească dermatita atopică, iar pe Andre să rămână cu toți dinții în gură când medicul dentist voia să-i scoată din cauza unei carii. Că a fost totul numai în capul meu, că e totul real, rămâne decizia fiecăruia în parte. Eu, însă, am niște rețete de imunizare a copiilor, de tuse și răceli pe care le folosesc de mai bine de 3 ani și n-au dat niciodată greș. Andre tocmai a depășit o tuse seacă numai cu preparate naturale. Asta și pentru că vine după o răceală simplă.

Aceștia sunt oamenii mei de bază fără de care copiii mei n-ar fi fost astăzi protejați de viruși, iar eu de drumuri inutile la spitale.

Suntem în plină epidemie de gripă, bate vânt de coronavirus cu miros de chinezesc dinspre Occident. La anul vor apărea alți viruși, lumea nu va sta pe loc. Înainte de a vă panica, treceți în revistă care-s oamenii voștri de bază, medical vorbind, în cazul în care vi se poate întâmpla ceva.

Ei vă pot liniști, consilia și trata, în cel mai sigur mod posibil. Totul pleacă de la omul și relația pe care ai crescut-o împreună cu el. Tratați-i cu respect, schimbați-i când încrederea e șubredă și țineți-i aproape pe cei care știu să fie oameni!

Un medic bun se cunoaște cu adevărat în situații de criză!

 

Heart photo created by freepik – www.freepik.com„>Sursa foto

 

By Published On: 28/01/2020Categories: Stil de viață2 Comments

Share This Story!

2 Comments

  1. Ana 28/01/2020 at 22:27 - Reply

    Sunt de acord…partial. Pentru noi doctorul de la Medlife ne este prieten. Din pacate, medicul de familie este prea ocupat :(

    • Dina Bento 28/01/2020 at 22:29 - Reply

      Măcar ai pe cineva de încredere, la noi pediatrul e cam ocupat….

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul