Puterea lui ”trebuie” te va salva în mijlocul unei crize

www.mamipetocuri.ro

Ne este o frică de imperativul trebuie, mai ceva ca de coronavirus.

Să nu cumva să-l pronunțăm, să nu-l audă vreun copil, să nu știe nimeni de existența lui, să-l negăm și să-l ștergem cu totul din dicționar.

Nu trebuie nimic! Facem numai ce vrem, ce simțim, fără nici o obligație sau impunere.

Trebuie, dispari din viața noastră!

Acum că ne-am lămurit și ne-am eliberat de chingile lui trebuie o să vă spun că mie îmi place cuvântul ăsta. Îmi place de nu mai pot, atât de mult, că atunci când soră-mea a venit la mine într-a 12-a și mi-a spus:

– Tu trebuie să vii la facultate în București!

Eu mi-am făcut bagajele și am plecat.

De fapt, soră-mea, de când era ea într-a 13-a, c-a făcut Liceul Pedagogic, și-a făcut o listă cu 3 de trebuie mari și lați:

TREBUIE SĂ IAU BAC-UL

TREBUIE SĂ IAU LA FACULTATE

TREBUIE SĂ INTRU CU BURSĂ

Ghici, ce? i-a rezolvat pe toți dintr-o lovitură. Mă rog, din două, că erau două momente de timp diferite.

Cred că de aici m-am îndrăgostit iremediabil de trebuie. Mi-am dat seama că atunci când îți impui ceva,  trebuie funcționează perfect.

E o setare a creierului pentru reușită, un fel de nu există altă cale, trebuie să reușesc!

Curentul parental modern evită să-l folosească, pentru a nu da impresia că-i limitezi în vreun fel copilului visele, dorințele, îi tai aripile, obligându-l mental să ducă ceva la bun sfârșit chiar dacă nu vrea.
Că de putut numai încercând își va da seama dacă e capabil și dacă va reuși.

De cele mai multe ori, trebuie este sinonim cu inamicul fericirii. Pentru că și de mai multe ori, fericirea copilului este sinonimă cu fericirea părintelui, cu renunțarea la limite și acord total pentru cât mai puțină bătaie de cap.

De aceea, ne sperie maxim acest trebuie, să nu care cumva să-i știrbim copilului libertatea, dreptul de a alege ce-l face fericit.

De unde noi am fost copiii care trebuia să facem ce spuneam alții, acum am dat-o în extrema cealaltă de a nu mai face nimic din ce-mi spun alții, nici măcar părinții.

Dar dacă copilul nu trebuie nimic, atunci cum îl mai motivăm noi, la nivel cerebral să facă ceva, să încerce, să-și depășească limitele?

Când ești în mijlocul furtunii și nu ai nici o altă șansă decât să te salvezi, atunci chiar trebuie să faci orice îți stă în putere să rămâi în viață. Cum vor știi copiii noștri să se salveze într-o situație de criză dacă ei nu trebuie nimic?

Dacă nu sunt familiarizați cu conceptul de a face ceva pentru că așa se cere, așa e nevoie, așa e firesc, așa e normal.

Trebuie nu impune teamă, așa cum am crede, impune ordine, o disciplină de care vom avea mereu nevoie și după care astăzi plângem că nu o mai vedem la copiii noștri.

Copiii mei nu trebuie să mănânce tot din farfurie, dar trebuie să guste ce e pe masă. Dacă le place, bine, dacă nu, iarăși bine.

Copiii mei trebuie să stea în scaunele de mașină. Nu există altă variantă.

Trebuie să meargă la școală și la grădiniță. Trebuie să-și sufle nasul. Trebuie să mă respecte. Să vorbească frumos cu mine, asta-i limita mea și nu accept altceva în schimb.

Nu trebuie să se joace dacă nu vor, nu trebuie să mănânce dacă nu le este foame, nu trebuie să citească dacă nu le place.

Dar trebuie să mă anunțe dacă cineva îi face să se simtă rău.

Copiii mei sunt liberi. Să aleagă, să viseze, să iubească.

Trebuie e despre viață și moarte. Nu poți să supraviețuiești în mijlocul unei crize dacă nu trebuie nimic.

Iar datoria noastră de părinte e să ne pregătim copiii pentru atunci când le va fi greu, cu binele sunt convinsă că vor știi singuri să se descurce.

 

Sursa foto

 

 

 

 

 

 

2 Comments

  1. Prea frumos spus! La cursurile mele mereu ma lupt cu limitele lui „trebuie” in relatia cu participantii. M-ai inspirat! De acum o sa setez si eu (in special pentru sanatatea mea holistica) limite mult mai clare legat de ce trebuie si ce nu trebuie. Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *