Să crezi în prietenie cu totul e dovadă de curaj pur!

Sunt în mașină cu fetița mea de 6 ani și îmi povestește ceva de la grădiniță.

– Mami, Ioana mi-a spus că mâine îmi aduce un cadou la grădi.

– Păi și tu ai crezut-o?

– Da….

– De ce?

– Că Ioana e prietena mea.

Primul instinct după răspunsul acesta a fost să-i zic:

– Nu poți să ai încredere în tot ce spun cei din jurul tău.

Dar am preferat să tac.

Încrederea nu e o lecție dintr-un manual pe care-l studiezi la școală. Încrederea o simți, o câștigi sau o pierzi, a avea încredere în cineva e o alegere. Și nu oare, tot noi ne educăm copiii să fie liberi în a alege? Bine sau rău, corect sau greșit, alegerea ar trebui să fie a lor.

Îi infuzăm pe copiii cu încredere, dar adulților nu le mai dăm nimic

În jurul meu există o mână de oameni pe care îi pot numi prieteni. Acum câțiva ani mi s-a reproșat că am atât de puțini oameni în jurul meu încât aș putea deveni oricând antisocială. Nu m-am simțit nicicum, pentru că prietenii aceștia puțini au o mare calitate, cea mai mare calitate: au capacitatea de a mă lua așa cum sunt eu.

M-au creditat cu de toate: că sunt bună, înțeleaptă, frumoasă, de încredere. Au pus în mine tot ce-am avut eu nevoie să fiu prietena lor bună. Iar eu am fost și sunt și așa voi fi mereu pentru ei.

Iar eu am făcut la fel. Prietenii aceștia puțini au primit din partea mea credit pe viață.

Uneori greșim, dar știm că n-o facem voit. Alteori vorbim tare, spunem lucruri la supărare, fără să ne dăm seama, dar știm că noi, fundamental, suntem buni și de încredere și orice s-ar întâmpla, noi suntem aici, să ne susținem reciproc.

Alina, prietena mea bună din facultate a stat la noi în casă un an, în chirie, împreună cu soțul ei. Pare palpitant, distractiv, mai ales că aveam doar câțiva ani de când eram prietene, pe-atunci. Dacă m-a enervat, ohoooo! Eu pe ea? N-am nici un dubiu. Ba era o tigaie lăsată murdară, ba noi voiam să mergem în oraș iar ei nu aveau chef, din astea, micuțe care dacă le dai zor se fac monștrii și se rup prietenii de-o viață din cauza lor.

Pe noi ne-a întărit. O singură dată nu ne-am certat, o singură dată nu ne-am vorbit urât. Am tăcut, am înghițit pentru că știam, nu, nu știam, de fapt simțeam, că noi la bază nu suntem așa, cu tigăile nespălate pe masă. E doar un moment, o situație care nu e decisivă în viața noastră de prietene. Ne-am creditat reciproc cu foarte multă încredere că ținem una la alta și poate cădea tot stocul de tigăi murdare de la Ikea peste noi, vom rămâne mereu prietene.

Tot în perioada aia lucram împreună și îmi amintesc perfect că într-o zi am țipat așa tare la ea, nu mai știu motivul, că mi-a întors spatele și-a plecat. N-a zis nimic. A doua zi mi-a pregătit cafeaua și mi-a pus-o pe masă. Fără să spună nimic. Atunci am înțeles nivelul prieteniei noastre. Bunătatea ei, încrederea cu care creditase prietenia cu mine.

Atunci a fost momentul când am știut că nu există nimic în lumea asta pe care eu să nu-l fac pentru ea.

În schimb, ne educăm copiii să aibă o încredere debordantă în ei și invers proporțională în ceilalți. Ei fac ce facem și noi, simt ceea ce simțim și noi. E foarte important să avem încredere în noi, dar nu suntem singuri pe lumea asta.  Nu poți trăi într-o societate dacă nu ai un minim de încredere în cei care te conduc, dacă nu-i creditezi pe cei cu care votezi.  Nu poți avea o familie împlinită dacă stai mereu să-i controlezi telefonul partenerului și nici nu poți avea o viață socială fericită dacă prietenii îți întorc spatele la primul cuvânt ieșit aiurea pe gură din cauza oboselii.

Să crezi în celălalt cu totul e dovadă de curaj pur!

Nu e nici un dubiu că o prietenie adevărată se naște din încrederea nebună în celălalt. Nu e o slăbiciune să crezi în celălalt și să-l creditezi cu tot ce e mai bun într-un om. Slab e să-ți lipsească încrederea și să te închizi în casă de frică să nu fii dezamăgit.

Greșind vei învăța, suferind te vei înălța!

Beti n-a primit cadoul de la Ioana, nu-mi amintesc motivul, dar ce știu sigur e că au rămas în continuare prietene. Pentru copii, lucrurile acestea nu au sensul prieteniilor din viața de adult, dar e un exercițiu bun de a-i lăsa să experimenteze promisiunile și așteptările deșarte, acceptanța sau mai puțin încrederea pentru ziua în care Ioana n-o va mai credita cu nimic.

 

People photo created by rawpixel.com – www.freepik.com„>Sursa foto

By Published On: 24/02/2020Categories: Stil de viață3 Comments

Share This Story!

3 Comments

  1. Ioana 25/02/2020 at 17:01 - Reply

  2. Adela M. 25/02/2020 at 22:31 - Reply

    Aceste cuvinte vin din experienta si probabil suferinta… Increderea chiar e curaj pur si o inima deschisa. Increderea celuilalt in noi e „al treilea picior” de care avem uneori nevoie sa mergem mai departe
    Foarte frumos, foarte profund :)

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul