Amândoi în aceeași barcă

www.mamipetocuri.ro

– Mami, vino repede să vezi ce vreau să-mi cumperi! mă strigă copilul cu degetul arătând către televizor.
– Stai puțin că sunt cu mâinile murdare!

– Hai, acum, că vreau să-mi cumperi!

Las totul, mă șterg repede pe mâini și plonjez în fața televizorului.

– Uite, un pluș din ăsta vreau! spune deținătorul unei potențiale fabrici de plușuri la el în cameră.

– Bine, iubirea mea.

– Cumpără, mami, cumpără tot ce arată la televizor! se aude brusc vocea soțului, făcând o grimasă pe față.

– Ce e, dragă, ce s-a întâmplat?

– Tu numai verbul ”a cumpăra” cunoști. Cumpără-le de toate că doar nu ne dau afară din casă tonele de  jucării.

– Păi n-am zis că le cumpăr.

– Eu așa am auzit.

– Ți s-a părut.

– Nu mi s-a părut, ai confirmat, ai zis ”bine”.

– Am zis așa, că n-aveam ce să zic.

Și tot așa, fiecare o ține pe a lui, supărare cât cuprinde, frustrare pe măsură și seara se încheie într-o tăcere suspectă. Copilul fericit că-i cumpără mă-sa pluș, soră-sa așteptând să i se promită și ei o jucărie nouă, bărbatu supărat că e singur contra curentului. Iar mama împărțită-n două: să mulțumească și copiii, să-l liniștească și pe bărbat.

În realitate, lucrurile stau cu totul altfel

Auzim peste tot și ni se repetă la fiecare pas că pentru a fi un părinte bun și a crește viitori adulți responsabili, e nevoie să le amintim copiilor de câte ori putem că vom fi alături de ei, necondiționat, indiferent de ce se întâmplă pe lumea asta, orice alegere ar face, orice decizie ar lua.

Dacă mă întrebați pe mine, aceasta este cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care i-o putem face copilului în fiecare seară, la culcare!

Întrebarea pe care mi-am pus-o după o discuție cu soțul meu, similară cu cea de mai sus, a fost: eu de ce pot să fiu cu copilul meu într-o echipă de neînfrânt, iar tot eu cu soțul meu ne comportăm ca și cum am avea scopuri diferite în aceeași familie?

Nu suntem noi o echipă? Nu ne străduim amândoi să economisim pentru obiectivele noastre? Nu mergem în fiecare zi la serviciu ca să ne fie nouă, împreună, bine? Să mergem împreună în concedii, să ne cumpărăm o casă nouă, poate o mașină? Nu tot copiii noștri vor avea, la final, de câștigat? De ce nu ne credităm cu înțelegere, acceptare, iubire și asumare?

De ce copilului îi putem aminti în fiecare zi că-l iubim indiferent de ce se întâmplă pe lumea asta, iar pe partener nu-l putem asigura de tot suportul nostru?

Nu uita, și eu îmi doresc același lucru ca și tine

Acum vreun an și ceva, sătulă de aceste discuții în care eu aveam o opinie și soțul meu alta, și în loc să ne concentrăm pe rezolvarea cererii copilului, noi, mai rău ca în filmele cu Stan și Bran, începeam să discutăm în contradictoriu, mi-a ieșit porumbelul din gură:

– Auzi, tu crezi că eu sunt aici în rol de inamicul tău? Crezi că eu nu vreau să răspund cererii copilului fără stres și nervi? Crezi că mie îmi place să ies la plimbare în familie și să mă enervez pe tine, ca să-mi stric ziua?

S-a făcut o liniște pe care nici măcar eu n-o anticipasem.

El procesa. Iar eu am continuat.

– Eu sunt aici pentru că îmi doresc același lucru ca și tine. Să ne înțelegem, să ne fie bine. Da, tu ai un mod diferit de al meu, de a face anumite lucruri, de a le vedea sensul. E foarte bine, înseamnă că nu ne plictisim și că scoatem din noi ce e mai bun. Dar tratează-mă ca prietenul tău, ca soția ta care își dorește exact ce îți dorești și tu. Poate nu o zic în felul tău, dar la bază, tot asta vreau. Poate comunic diferit de cum ți-ai dori, uneori nici eu nu te înțeleg pe tine, dar suntem amândoi în aceeași barcă!

Nu vă mint. S-a schimbat la 180 grade. Și eu la fel.

Am simțit mereu că numai atunci când cuvintele au glas, ele prind sens și suflet. Noi stăm într-o relație cu partenerul pentru că ne găsim sau cel puțin ar trebui să ne găsim în aceeași barcă, mânați pe mare de același obiectiv. Însă, așa cum se duce  gustul de ciocolată după ce ai mâncat usturoi la prânz, așa și cu relațiile dintre noi. La impactul cu ritmul alert al vieții de zi cu zi, în mijlocul furtunii începem să uităm că omul de lângă noi nu este dușman, ci din contră, omul pe care l-am ales să ne fie aproape la bine și la greu.

Numiți-mă de modă veche, dar eu încă mai cred în jurămintele astea. Altfel, n-aș mai fi aici, acum, în felul în care sunt.

Așa cum ne cumpărăm flori de 8 martie, de ziua noastră sau mai ieșim din când în când la cinema când stă mama cu copiii acasă ca să mâncăm popcorn din aceeași cutie și să bem suc cu același pai, așa ar trebui să ne spunem mai des:

– Hei, iubirea mea, înainte de orice, nu uita că sunt de partea ta!

Când cuvintele au glas, prind sens și suflet!

 

Sursa foto

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *