S-a demonstrat că gura lumii nu spune nimic atâta timp cât n-o asculți

www.mamipetocuri.ro

Dacă vreodată în viața voastră o să vi se întâmple ceva atât de grav încât să vreți să dispăreți câteva minute de pe fața pământului de rușine, să vă amintiți întâmplarea aceasta, că dacă eu am putut, sigur puteți și voi. Nu să dispăreți, ci să treceți pur și simplu peste, cu eleganță și talent, like a lady.

Săptămâna trecută m-am trezit dimineață cu un chef nebun să mă duc la sală. Că de obicei nu am chef și am nevoie de cel puțin 10 minute să-mi țin speech-ul motivațional cum o să rămân fără celulită și fără burtă și ce bine o să arăt la vară, în costum de baie.

Funcționează de cele mai multe ori.

Doar că de data asta, n-am mai avut nevoie de nici o teorie că eram cu cheful sus, pe Everest.

Așa că, am lăsat copiii pe la treburile lor și dusă am fost, direct în parcare și din parcare în vestiarul de la sală. Mă simțeam în stare de absolut orice în momentul acela, chiar și de alergat pe bandă, lucru pe care-l urăsc din tot sufletul meu.

– Jos celulita, jos celulita! strigau dulapurile din jur, mușchii atrofiați de pe mine, pungile de Lotto mâncate la 12 noaptea.

Am deschis rapid geanta cu echipamentul, am scos adidașii, bustiera și tricoul și am început să mă schimb în trei timp și două mișcări. Nici n-am apucat să respir bine și eram gata echipată numai să-mi trag colanții pe mine. Îmi îndes din nou mâinile în geantă, caut disperată bucata de material supraelastic, dar nu găsesc decât bluza pe care am înnebunit căutând-o acum două zile în dulap.

În rest, geanta goală.

Mă iau nervii în două valuri. O dată că am găsit bluza în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, iar apoi, că mi-am uitat colanții acasă.

– Și eu ce fac acum cu tot cheful ăsta? Cu celulita, burta și nervii?

Mă uit instinctiv pe mine, am niște blugi strâmți. Exclus să fac îmbrăcată cu ei.

Acasă nu mă pot întoarce. Sau pot, dar îmi ia 45 de minute să ajung, deci înapoi nu mai vin.

– Păi și ce fac? se tot întreabă stresant de enervant creierul pus pe făcut abdomene și genoflexiuni.

– E ora 9, îmi spun în minte. La ora asta numai Carrefour-ul de la parter e deschis. Mă duc să-mi cumpăr niște pantaloni de-acolo. Poate găsesc ceva drăguț că așa voiam să-mi iau unii noi.

Închid totul în vestiar și plec la pas alergător spre magazin. Cobor 4 etaje, mă duc în colțul opus mie, intru în Carrefour și mă îndrept glonț către raionul de articole sportive. Găsesc niște pantaloni oribili de training negri, singurii, așa că nu mai fac nazuri. Aleg un umeraș cu mărimea S pe el, mă uit în zare să văd dacă mi-s buni, par mari, aleg alții XS, plătesc 35 lei și plec urgent de unde am venit.

Mi se pare că cei de pe bandă prin fața cărora trec se uită întrebător la mine, cum trec eu grăbită în tricou de sală cu pantalonii sub braț, dar nu-mi pasă, important e că am găsit soluție la problema dată.

Asta e să fii campioană!

Îmi crește moralul ca nivelul licorii în paharul cu picior, seara când ar trebui să dorm.

– Sunt mândră de mine, important e că n-am renunțat, jos celulita! se dansează la bară la mine-n creier, neuronii cu moralul ridicat, mușchii cu pătrățelele.

Deschid vestiarul, rup eticheta cu dinții, îmi trag pantalonii pe mine și-mi cad brusc jos.

Sunt uriași!

Fac ochii mari, iar pentru a doua oară fața-mi cade pe jos.

Caut eticheta și citesc semnele mari și negri pe fundalul alb: XL.

– Chiar așa, Dina? XL? Nici măcar M??

Mi se întunecă privirea, mi-aș da două palme dar am moralul ridicat de acum 2 minute cât China. Nu știe să coboare așa brusc, deci n-am avut altă alegere decât să-i pun așa pe mine, să trec șiretul de 3 ori în jurul taliei, norocul meu c-aveau șiret, și să plec să dau celulita jos în șalvari cu telefonul în chiloți. Că nici buzunar n-aveau.

Rușinea vieții mele. Pentru că, o dată arătam de parcă aveam un cearșaf în jurul picioarelor, iar doi, după fiecare exercițiu mă căutam în chiloți după telefonul care-mi cădea.

Dar știți ce-am observat? Că nimeni nu se uita la mine. Sau poate că asta-mi spunea mie moralul:

– Stai liniștită, arăți minunat, nimeni nu se uită la tine, băieții ăia nici nu râd, ci doar așteaptă după tine, la aparate.

Am transpirat ca un porc în ei, mă gâdila șiretul de parcă aveam constant o coadă după mine, iar seara când am ajuns acasă i-am făcut cadou soțului, spunându-i:

– Ți-am cumpărat o pereche de pantaloni de training.

– Mie? De ce?

– Crede-mă că nu vrei să știi!

A zâmbit amar și-a dat din umeri, spunându-mi fără cuvinte:

– N-ai nici o șansă de recuperare.

Și așa e. Pentru că a doua zi, am plecat la sală cu colanții puși de cu seară în geantă dar fără elasticul de păr. Știți cum am rezolvat problema, nu?

Nuuu?

Aveți  o singură variantă să ghiciți:

Ch_ _ _ _i.

Nu cei de pe mine, cei de schimb. Măcar atât.

 

Sursa foto

 

** Pentru o seară liniștită după o zi obositoare de treabă, comandă cartea Destin de mamă. 
Nu-ți va face masaj la picioare dar sigur te va binedispune.

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *