Suntem fericiți, doar că încă nu o știm

www.mamipetocuri.ro

Probabil știți că săptămâna trecută s-a viralizat în online un articol dintr-o publicație spaniolă care se intitula: Am fost fericiți și nu știam. Povestea pe scurt e cea a unui jurnalist care nu mai găsește lucrurile cu care se obișnuise să le aibă fără nici un efort cu câteva zile în urmă și-și dă seama, înțelege eu pentru că nu o spune clar, cât de important e să apreciem lucrurile de acum și să le trăim la maxim intensitatea lor.

Am rezonat și nu prea. Sunt de acord cu ideea de a aprecia în fiecare zi ceea ce primim, ce avem, dar atunci când spui, la trecut: Am fost fericiți e ca și cum, azi nu mai suntem și șansele să ne revenim sunt mici.

Îmi dă o stare de tristețe, de amărăciune, de ”mamă, ce prost am fost că ieri în loc să mănânc și coaja aia de pâine că uite, azi, nu mai avem drojdie, am aruncat-o, în schimb, la câine afară”.

Păi și câinele nu trebuia să fie și el fericit?

Eu cred că problema nu e că eram fericiți și nu știam, mai degrabă habar nu aveam ce e aia fericire cu adevărat și ne-a trezit planeta cu un bobârnac.

Să spui că erai fericit că te duci să-ți cumperi ziarul de la tonetă, să te tunzi la nu știu ce salon sau să-și faci cumpărăturile numai de la Mega pentru că acolo e brânza care te face pe tine să iubești viața, păi și eu să fii fost Pământul și aș fi dat omenirii un șut mare în fund.

Păi sunt oameni care mor de foame cu miile, copii care visează seara să mănânce cartofi prăjiți de la McDonalds ca vis suprem al vieții lor, sunt animale schingiuite și mame bătute cu șipca de la scaun. Zi de zi de zi de zi.

Nu 14 zile, nici 30, o viață de om, de copil.

Da, e minunat să ai ritualul tău, rutina ta, și eu plâng după ea, stau noaptea să scriu că ziua nu-mi aud creierii în cap, mă prinde 2 noaptea cu ideile care încă mă bântuie ca într-un film de groază, iar a doua zi trebuie să fiu fresh pentru ora de engleză a lui Andre.

Aș da cu laptopul de pământ, dar gândul că undeva, un copil moare de foame sau un tată și-a pierdut fiul pentru totdeauna mă repune imediat pe traiectorie.

Mă ajută, într-adevăr, și toată experiența mea de copil unde am trecut prin zile întregi fără să avem ce pune pe masă sau cea de asistent social în care am trăit în aceeași casă cu copii care își văzuseră proprii părinți uciși în fața lor.

Mi-au rămas chipurile lor bine întipărite-n minte și-mi trece imediat: nu mai vreau înapoi acolo, mi-e bine aici, mersi, închisă în casă. Cu copiii mei sănătoși, cu mâncare diversă pe masă, cu prosecco în frigider, fără nici un drum la Lidl, prea mult iubitul meu magazin, cu bărbatul care nu știe diferența dintre ridiche și păstârnac, cu epilare în casă ca în evul mediu, cu părul mereu prins în vârful capului și sigur cu vreo 2 kg în plus.

Nu e ideal, bineînțeles, dar eu sunt fericită acum. Pentru toate cele de mai sus și încă ceva.

Că dacă e să mor mâine, am făcut orice să-mi fie bine mie și celor din jurul meu.

Mor fericită, iar dacă e să mai trăiesc o zi, o mie sau încă o viață, că cică noi ăștia din capricorn suntem rezistenți la boli, am să mă bucur de orice prostioară îmi iese în față, am să glumesc și-am să fac oamenii din jur să râdă pentru că fericirea se conjugă mereu la prezent!

Suntem fericiți, doar că încă nu o știm!

 

Sursa foto

 

***Am scris o carte pentru mamele care seara, obosite, ar vrea să se relaxeze, dar filmul e prea lung, cartea de pe noptieră n-o inspiră, iar bărbatul sforăie deja. Destin de mamă e mai mult decât o carte, e prietenul cel bun care îți spune: Ai dat-o-n bară? Ai avut o zi grea și n-ai avut chef de copii? Nu ești singura, nici eu n-am excelat, dar ai două motive să te simți bine: ți-a stat extraordinar în rochia verde de astăzi, iar, mâine, fă gogoși cu copiii și conștiința te va ierta. Copiii oricum nu-și vor mai aminti nimic.

Ești cea mai bună mamă pentru copiii tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *