Oamenii nu se hrănesc cu judecată, ci cu dăruire care se naște tot din dăruire

Pentru că anul acesta vom face Paștele acasă, iar Iisus va fi crucificat și va învia din morți din propriile noastre case, am ales ca săptămâna aceasta, Săptămâna Mare să scriu despre fapte bune, alegeri care ne pot schimba viața pentru totdeauna, lucruri care pe timp de criză devin indispensabile, dincolo de masca de protecție și mănuși.

Să nu judecăm!

M-a sunat aseară prietena mea bună din Anglia și m-a întrebat:

– Despre ce-o să fie articolul tău de mâine?

Așa e dacă ai prieteni care scriu, știi în avans surpriza de a doua zi.

I-am povestit despre donația pe care vreau să o fac celor de la Dragoste desculță. Nu știa despre Magda, acum știe și ce culoare are la păr, că pe mine când mă fascinează ceva, nu mă mai oprești nimeni din vorbit. Dar printre altele mi-a spus:

– Nu îți este teamă de reticența oamenilor? Știi, sunt mulți așa ca tine care scriu, au o comunitate și apoi încearcă să ajute diverse persoane din grupuri defavorizate. Problema e că oamenii nu au încredere că banii se duc chiar acolo unde se spune, că nu-și iau băutură sau țigări, în loc să le dea copiilor mâncare. Și uneori, știi și tu că asta se întâmplă.

Realitatea e că mi-a fost, dar mi-a trecut.

Știți care e diferența între cel care ajută și cel care nu? Primul își asumă riscul, celălalt, nu. Dacă îi bea, dacă îi cheltuie aiurea, dacă nu-i dă la copii sunt întrebări care ne apar în minte de fiecare dată când am vrea să întindem mâna și să le oferim ceva. Avem nevoie să avem control asupra a ceea ce e al nostru, a ceea ce are valoros și de cele mai multe ori, muncit cu trudă. De o haină uzată ne putem lipsi cu ușurință, dar de o sumă de bani, mai greu. Pentru că de haină ne-am folosit, cu banii, însă, am putea să ne cumpărăm ceva frumos, numai al nostru.

De aceea binele, acel bine după care nu aștepți nimic, binele necondiționat, binele pe care-l faci fără întrebările: dar dacă îi bea? e binele care face diferența.

Nu mă înțelegeți greșit, nici eu n-aș alege să ofer ceva unor persoane de care nu sunt sigură că au discernământ total. Dar gândiți-vă că sunt oameni, cum sunt cei de la Dragoste desculță și mulți alții care asta fac.

Locuiesc în mediul lor, pentru că din bucătăria ta este imposibil să iei decizii asupra realității lor și să le trimiți ajutoare așteptând în schimb să se comporte așa cum vrea tu și mai fac ceva, fundament al binelui necondiționat:

nu judecă!

Nu cred să fie ceva care mă enervează mai mult pe lumea asta cum este judecata altora în funcție de propriile noastre trăiri. De altfel, cartea Destin de mamă începe cu acest cuplu fără copii care știe mai bine să crească copiii altora prin simpla observație la piață sau în parc.

Tot din același motiv am renunțat să citesc multe blog-uri pentru că nu mai suport să mi se spună cum trebuie să mă comport, ce ar trebui să simt, cum ar trebui să fac atunci când ies la cumpărături, când îmi duc copilul în parc sau cum să-l învăț să meargă pe bicicletă.

Tonul face muzica, iar judecata din ton se simte.

Că poți să spui același lucru într-un milion de alte feluri, tocmai aici stă magia!

Iar de curând, ca să știți, m-am apucat să șterg pe Facebook comentariile care etichetează sau judecă un anumit comportament, de cele mai multe ori, pe al meu. Ultimul mi-a spus că mie îmi stă mintea numai la tocuri. Adevărul e că-mi stă mintea la ele, că umblu în șlapi de-o lună prin casă, dar sunt convinsă că dacă te-apuci să cauți strașnic prin creier, mai găsești și altceva. L-am șters, că nu mă jignea numai pe mine, ci întreaga comunitate care mă citește și nu se face.

Știți ce frumoasă e lumea dincolo de pătrățelul pe care-l creionează unii și noi îl luăm de gata, ca fiind al nostru?

Ăhăăă, păi n-am trăit eu ani de zile crezând că alții sunt mai deștepți, că alții știu mai bine, că alții-s mai cu moț în frunte și stea în vârful capului?

Iar când am început să-i iau la bani mărunți, că doar mă știți că nu înghit chiar orice, și mi-am pus 3 rânduri de ochelari și 200 de întrebări, am realizat că minunăția stătea fix în inima mea, în mâinile mele, în gândurile mele.

Și mai ales, mai ales, am început să cred mai mult în mine și să ascult mai puțin la cei din jur.

Da, sunt mulți oameni reticenți atunci când li se cer bani pentru vreo donație. Pentru că sunt zeci, mii de cazuri, unele verificare, altele fake-uri. E normal să fii reticent, dar nu e normal să judeci.

E ok să spui:

– Azi nu pot ajuta pe nimeni, pentru că am de cumpărat rețeta mamei de medicamente sau copilul are nevoie de manuale.

Dar nu e ok să spui:

– Da cine l-a pus să facă atâția copii dacă nu avea cu ce-i crește?

Dacă nu poți, nu e nici o problemă, dar dacă poți și judeci, ai o mare problemă. Dacă se caută motive pentru care un om a ajuns într-o situație precară sunt convinsă că se pot găsi zeci. Dar la ce ne folosesc motivele când copilul i se culcă flămând?

Poți ajuta? Minunat.

Nu poți? Mergi mai departe.

Lasă drum liber altuia care poate și vrea.

Nu cred să fie ceva mai dificil în acțiunea de a oferi, de a dona, de a ajuta oamenii aflați în dificultate cum e să nu judeci.

Să-ți ții capul sus, să ai obiectivul clar în minte și să oferi necondiționat iubire la capătul căreia nu va sta mai mult decât un zâmbet de copil sărman.

Abia omul acesta trăiește cu adevărat. Deasupra tuturora, învăluit de iubire, unde nici o critică și nici o judecată nu-l mai atinge.

Pentru că știe, în final, că oamenii nu se hrănesc cu răutate, ci cu dăruire care se naște tot din dăruire.

 

***Cumpărând săptămâna aceasta cartea Destin de mamă, suma integrală se va duce către asociația Dragoste desculță. Suma totală pe care o voi dona este de 1000 lei, respectiv 31 de cărți vândute. Și tu poți face parte din lista celor 31 care aduc fericirea în sufletul unui om sărman!

Heart photo created by freepik – www.freepik.com„>Sursa foto

 

 

 

By Published On: 14/04/2020Categories: Stil de viață0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul