Eu sunt șefa! Iar ăsta e regatul meu!

www.mamipetocuri.ro

Sună a titlu de film, dar stați să vă povestesc că nu e.

Zilele astea, într-una din cele 354 de zile ale lunii aprilie în care numai vremea se mai schimbă, uneori bate vântul din dreapta, alteori din stânga, am ieșit cu copiii prin spatele casei să descoperim acele flori minunate:

– Hai, mami, să le vezi, sunt atâââât de frumoase!

Florile ciulinilor.

V-am zis eu, că la capătul plictiselii stă un copil curios și-o mamă înțepată de urzici.

Și cum stăteam noi, așa, iar eu încercam să explic că plantele acestea pe care ei le consideră frumoase de fapt sunt niște buruieni care trebuiesc scoase că omoară gazonul, se aude de partea cealaltă de gard:

– Bună ziua!

Vecinul meu care turuia ceva la o mașinărie.

– Sunt X-ulescu, îmi întinde el mâna peste gard. Îmi cer scuze pentru zgomot.

– Dina Bento, încântată, răspund la strângerea de mână încercând să-mi dau seama cum arată omul cu care vorbesc.

Gardul de lemn e înalt, șipcă lângă șipcă, și cu ceva plasă pe deasupra al cărui scop mi-l explică imediat:

– Știți, noi avem niște pisicuțe care încearcă să scape din curte și am pus peste gard sârma asta ca să nu sară dar în caz că ajung la dumneavoastră îmi puteți da numărul de telefon al soțului să-l sun ca să le recuperez?

Păi să nu-l gâdili la picioarele goale cu smocul de urzici până-și face rost singur de numărul de telefon al soțului meu?

Mi-a fost milă, totuși, de atâta amar de empatie pur masculină dusă pe pustiu și recunosc, mă și amuză maxim limitările astea de gen:

– Vi-l dau pe al meu că eu sunt toată ziua acasă, îi spun eu zâmbind. Știți, soțul meu lucrează și tot pe mine mă sună.

– …aaaa..bine….mă gândisem la soț, răspunde el resemnat.

Nu știu exact dacă e cultura noastră ca bărbatul să fie purtătorul de cuvânt al familiilor, solul trimis în armură în tabăra vecină la plimbare în timp ce nevasta-i pune berea la rece sau îmi scapă mie ceva. Dar eu împlinesc 14 ani de cand ne-am mutat prima dată la casa noastră, am schimbat între timp 3 adrese de domiciliu și am dat peste tot de aceleași reacții:
– Bărbatul? Unde-i bărbatul?

– Păi eu nu-s bună?

Toate tipurile astea de reacții mi se pare jignitoare la adresa femeilor.

În primul rând, îmi dă impresia că eu nu m-aș descurca în problema dată. Adică, să fugăresc niște mâțe și să le dau la stăpân, peste gard.

– Băbăiatule, eu am izolat casa în timp ce soțul meu era plecat la serviciu. Am schimbat canalizarea, am mobilat case, am cumpărat case în timp ce soțul meu era plecat la serviciu. Am studiat problema hidrofoarelor, a centralelor și a încălzirii prin pardoseală ca să pricep ce fac muncitorii în casă. Tu vrei numărul de telefon al lu bărbatu-miu ca să fugărească 2 mâțe? Zi mersi că nu-i acasă, că le mânca fripte.

Uite-așa merita să-i spun. În schimb, am zâmbit ca o zână blondă și i-am dictat: 075… și sunați-mă ca să vă salvez numărul în agendă.

Doi, soțul meu este un nebun gelos care dacă află că i-am dat numărul meu de telefon, o dată că mă închide pe mine în casă, iar apoi se va răzbuna pe pisicile lui.

– N-are cum, pentru că fără mine îi expiră asigurările, îi închid telefonul că nu știe unde se plătește și nici hartă nu are să știe unde se citește indexul la lumină.

Trei, nevasta lui este o nebună geloasă, dar în cazul ăsta siguranța pisicilor este ultima lui problemă. Asta numai dacă prin strângerea de mână mi-a transmis vreun mesaj Morse:

– Salvează-mă! iar eu nu l-am priceput. Ghinion!

Iar exemplele pot continua.

Când ne-am mutat în casa asta, că stăm cu chirie, m-am lovit de aceeași reacție. Proprietarul, un super domn a rămas puțin blocat când am schimbat numerele de telefon și i l-am dat pe al meu.

– E al soțului? m-a întrebat el.

– E al meu, acesta e regatul meu și eu sunt stăpâna! Și mereu trebuie să mă justific. Știți, soțul meu e plecat în timpul zilei, eu mă ocup de casă.

La casa anterioară, proprietarul, un domn foarte prost crescut, a dorit din start să comunice numai cu Cris. Nu mă întrebați de ce, în condițiile în care mie îmi scria email cu factura de chirie, dar îl suna pe Cris să-i spună că nu repară centrala pentru că e fix problema noastră. Cu mine numai prin email, cu Cris numai pe telefon. A ieșit haos, evident, pentru că unde nevasta nu e fericită, nimeni nu e fericit!

Și aparent, numai bărbatul meu a priceput-o! După ce-a stat 3 săptămâni fără apă caldă pentru că s-a stricat de tot centrala și ne-am mutat. Păi cine n-a mai avut liniște și pace în viață?

Treaba lui, treaba ei, treburile nu au gen.

Când abia ne mutasem în casa noastră, prin 2006, și-a venit vecinul lipit de noi să-l cheme pe soțul meu să citească apometrele de la el din curte, m-am dus la Cris și i-am spus:

– Du-te să citești apometrele!

– Cine, eu?

– Pe tine te-a chemat! Că asta-i treabă de bărbat în țara asta!

– În țara mea e treaba cui se pricepe mai mult la asta. Du-te tu că tu ești cu facturile, tu știi ce plătești!

Cam atât de simplă e viața noastră de cuplu! Fiecare face ce știe mai bine. El se duce la serviciu și produce în paralel idei de investiții, iar eu sunt omul care-l sprijină. Moral dar și fizic. Fac restul lucrurilor ca să-mi fie mie bine, iar apoi, lor.

Cum ar fi să trebuiască să izoleze el casa? Păi la cât muncește nici peste 3 ani. Sau să se ocupe de cumpărături? Ceea ce a făcut pe timp de pandemie de mi s-a confirmat că voința nu face totul. A vrut, a încercat, dar mai bine o fac eu.

– Mai bine, mai deschizi tu niște excel-uri de-ale tale și mai calculezi ce-o să faci când te pensionezi, că mă duc eu după mere.

Gândirea asta că bărbatul e stâlpul casei și prin el trece totul o fi fost valabilă pe timpul bunicilor. Acum, nu e că vrem noi, femeile egalitate, că noi suntem bine mersi, dar toate casele au mai mult decât un stâlp de rezistență în jurul cărora ele mută mobila iar ei pleacă la vânat.

 

*** Iar asta este cartea mea! Destin de mamă, cartea care te relaxează mai ceva ca o vacanță în Bali sau o ciocolată mâncată pe furiș, în baie.

 

Sursa foto

3 Comments

  1. Și eu as cere numărul soțului, dar nu din misoginism, ci ca să evit interpretările: „te dai la nevasta-mea!”, că nu știi cu cine ai de-a face. La fel și pentru celălalt sex.

    1. Buna! Nici eu nu cred ca e intotdeauna misoginism. Chiar imi zicea un vecin acum ceva vreme ca nu voia numarul meu de telefon, ca nu stie cum va reactiona sotul si sa nu fie comentarii/probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *