Cu cât îți dorești mai mult cu atât trebuie să ai un puțin de la care să pleci

www.mamipetocuri.ro

Acum vreo câteva zile, în timp ce mă actualizam cu noutățile de pe Facebook mi-au căzut ochii pe o postare a unei doamne care gestionează o asociații care se ocupă cu strângerea de fonduri pentru persoane aflate în dificultate.

E destul de cunoscută, probabil unii dintre voi o și cunoașteți.

Iar mesajul ei spunea cam așa, redau din amintire: ”cum rareori primim mesaje de mulțumire de la persoanele pe care le ajutăm, am rămas plăcut surprinsă, parcă a zis totuși emoționată, să primesc acest mesaj de la …..prin care ne mulțumește pentru efortul nostru de a o ajuta…”

Și brusc, mi-am amintit de o situație de acum vreo 5 ani în care am primit un cadou de la o firmă cunoscută datorită blog-ului meu și pe care am decis să-l ofer cadou, mai departe, unui cititor de-al meu. Era iarnă, Beti nu avea încă un an, iar persoana căreia trebuia sa-i dau premiul locuia în partea opusă mie. Nu puteam trimite prin curier că era fragil și astfel, a trebuit să-mi iau copiii în mașină, să traversez Bucureștiul, cu greu să găsesc un loc de parcare ca să duc cadoul unei persoane care nici măcar un ”mulțumesc” nu mi-a spus la final. Nici un mesaj, nimic.

Și astăzi cred că nu i-a plăcut ce i-am oferit și mai degrabă îmi vedeam de viața mea decât să mă chinui atât. Dar cuvântul e cuvânt! Mult timp după aceea mi-am spus că nu o să mai fac niciodată astfel de ”fapte bune”, că o să-mi văd de cadourile mele, o să le primesc și o să mă bucur numai eu de ele. Totuși, nu m-a ținut mult, dovadă că am tot continuat să dau de atunci și sticle de vin, rujuri, oje, cărți pentru copii, asta și pentru că lumea a fost mulțumită și astfel, am prins curaj să ofer în continuare!

Mulțumirea și puterea de a se înmulți cu infinitul

Dacă eu sunt mulțumit cu puținul primit și cel care l-a oferit se hrănește din mulțumirea mea. Dacă eu sunt nemulțumit sau poate prea ocupat să mulțumesc și cel care a oferit va începe să fie prea ocupat să mai facă fapte bune.

Mulțumirea e ca o floare care dacă nu-i pui apă la rădăcină, moare.

Nemulțumirea e buruiana care crește oricum, și udată și neudată.

Lucrurile nu trebuie studiate la Sorbona ca să ne dăm seama cât de simplu funcționează legea bunătății. Oferi/ Primești-mulțumești-repetă.

Nu sunt eu persoana care să exersez prea mult recunoștința atunci când mă trezesc din pat așa cum spun cărțile de dezvoltare personală. Nu că n-ar ajuta, doar că uneori doi copii îmi cântă la ureche Gatma Style, varianta ”bună dimineața, mami”, că abia mai reușesc să-mi aud gândurile darămite să-mi amintesc că afară a răsărit soarele.

Cu toate astea, cred cu tărie că a mulțumi cuiva din jurul tău își are rădăcinile adânc înfipte în fiecare dintre noi. Cu cât suntem noi mai mulțumiți cu noi înșine: cu ceea ce facem profesional, cu ceea ce punem pe masă, cu soțul nostru, cu copiii noștri, cu casa în care locuim, puțin din fiecare și încercăm să vedem, pe cât putem, partea luminată a lucrurilor, cu atât cred că putem arăta mulțumire și recunoștință celor din jurul nostru.

Așa se explică motivul pentru care cei din grupurile defavorizate sunt cu greu mulțumiți sau cu greu arată recunoștință și după ce s-a terminat pachetul cu donații. Pentru că întoarcerea la neputință este aducătoare de nefericire, tristețe și de cele mai multe ori, abuzuri.

Cum ai putea să vezi partea bună a lucrurilor când la răsărit apare silueta omului ce vine acasă, presărând teamă?

Am văzut însă și oameni fericiți. Îi poți număra pe degetele de la o singură mână, dar sunt exemplu de admirație și izvor de unde oameni care doamna din primul paragraf și mulți alții ca ea își trag energia și puterea de a continua. Plus resursele interioare de mulțumire și recunoștință care se spune că ar veni de la Dumnezeu sau de la o putere superioară nouă.

Cu cât îți dorești mai mult cu atât trebuie să ai un puțin de la care să pleci

Imaginați-vă însă, acum, noi, ceilalți, câte motive de mulțumire am putea avea, începând cu copiii pe care îi avem acasă sănătoși, poate un zâmbet pe care l-am primit de la soțul care a plecat dimineață la serviciu, o îmbrățișare chiar și virtuală de la prietena noastră bună, câteva rânduri scrise într-un mesaj cu scopul de a ne încuraja, un cadou cât de mic primit la ultima comandă on line și totuși, uneori, alegem să nu spunem nimic. Să pară ca și cum viața ne scapă printre degete, lucrurile mici n-au nici o valoare, efortul celor din jurul nostru este egal cu zero. Și să alegem să fim nemulțumiți. Să nu fie suficient, să ne dorim și mai mult atunci când ”mai mult” e de fapt, puținul din fiecare dintre noi.

Când eram copil, v-am povestit, tatăl meu a fost destul de absent din viața mea. Mi-a dat puține lecții, dar și asta a fost o lecție în sine pentru că fiecare lucru pe care mi-l spunea, rar, îl învârteam pe toate fețele ca să trag cât mai mult din el. Ca o bomboană care nu vrei să se termine și tragi de ea până la ultima înghițitură dulce.

Iar într-o zi, într-o discuție despre bani mi-a spus așa:

– Să ai mereu bani strânși. Oricât de puțin, banul naște ban.

Iar eu am extrapolat acest gând la maxim: bunătatea naște bunătate, zâmbetul naște zâmbet, frumusețea naște frumusețe, faptele bune nasc fapte bune.

Habar nu am dacă tata când mi-a vorbit despre bani a avut în minte toată imagine cu care eu am rămas la final.

Cu cât îți dorești mai mult cu atât trebuie să ai un puțin de la care să pleci.

Îți dorești copii liniștiți, fă liniște în casă. Îți dorești un partener prezent, fii prezent în viața lui. Îți dorești bani, arată-le interes și nu-i cheltui pe toți! Vrei pace cu tine, fii pace pentru ceilalți!

Sunt unii care n-au resurse deloc pentru nimic din toate astea. Așa cum copiii din Africa ar putea mânca dacă ar avea ce.

Dar suntem noi, ceilalți, care putem alege să mulțumim și să fim recunoscători, așa cum o mamă când se roagă pentru copilul ei, de fapt se roagă pentru toți copiii care n-au o mamă a lor !

 

*** Am scris o carte despre viața de părinte înainte și după copii cu scopul de a te liniști și a îți da speranță atunci când crezi că totul s-a dus pe pustiu. Realitatea e că trăiești cel mai frumos vis, care surpriză, a devenit realitate!  Destin de mamă, cartea care te relaxează și te binedispune mai ceva ca o vacanță în Bali sau o ciocolată mâncată pe furiș, în baie.

 

Sursa foto

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *