Nu toți suntem consilieri, psihologi sau medici. Dar am putea cu toții fi, prieteni.

www.mamipetocuri.ro

Știți că unul dintre lucrurile pe care le fac cu regularitate este să-mi sun lista de prieteni.

Cred că atunci când o să mor o să se vorbească despre mine ca omul care îi suna să-i întrebe ce mai fac, cum se descurcă, să le spun că-mi pasă și că mă gândesc la ei.

E puțin ciudat, pentru că eu sunt departe de a-mi plăcea să vorbesc la telefon, prefer activitățile solitare, dar nimic nu e mai plăcut să primești din când în când un telefon fără să-ți ceară nimeni, nimic. Doar așa, ca să-ți audă vocea.

Iar eu mi-am asumat rolul acesta, pentru puținii prieteni din viața mea, să-i sun și să le spun că m-am gândit la ei.

Cred în puterea prieteniei, cum cred în puterea familiei.

Dacă familia este cea care te iubește necondiționat sau cel puțin, așa ar trebui, un prieten este cel care are puterea să-ți lumineze și colțul pe care tu nu-l vezi, să-ți arate și altă perspectivă, să te zguduie și să-ți întindă mâna să te prindă. Iar când familia îți este poate departe, prietenul adevărat este acolo, să le țină locul.

Pe modelul acesta, zilele trecute am sunat o prietenă pe care nu o mai auzisem de vreo 3 săptămâni. Mi-am tot propus s-o sun, dar m-am luat cu – se știe, școala on line, copii, mâncare non stop, la un moment dat nu mi-am mai găsit căștile ca să pot vorbi în timp ce fac și alte lucruri, timpul a trecut și aproape se împlinea luna și nu mai știam nimic de ea.

Evident, bănuiam că nu-i este tocmai simplu nici ei cu școala copilului pe de o parte, cu cel mic, pe de altă parte și alte situații adiacente care apar inevitabil într-un moment de criză, precum această pandemie.

În plus, ca om trecut prin multe crize ba personale, dar mai ales profesionale, știu că atunci când simți că te duci la fund, ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să suni pe cineva.

Abia sunăm când ne este bine, darămite când ne este rău. De multe ori, ni se trezesc anumite programe din copilărie: nu ne spălăm rufele în public, nu trebuie să ne știe nimeni, e rușine să plângi, e și mai mare rușinea să te plângi, o să râdă de tine, o să creadă că ești o fraieră și tot așa de nu-ți mai trebuie să suni pe nimeni. Mocnești la foc mic, sperând să-ți treacă. Doar că de cele mai multe ori nu trece precum durerea de cap cu o singură pastilă.

Un telefon ca o strângere caldă în brațe

Acum două zile am plecat la Metro, ca să fac aprovizionarea la cele două săptămâni din calendar, așa că am profitat de timp și-am sunat-o pe prietena mea. A fost ca o gură de oxigen, chiar dacă am vorbit cel mai puțin din conversație.

În primul rând mi s-a confirmat că toată lumea trece prin momente bune, dar în special mai puțin bune, că nu sunt singura care se plânge de școala on line (uneori așa pare când sunt printre puținii care declară public cât este de greu să te împarți între rolul de mamă, de angajat și de profesor) sau de alte lucruri care apar inevitabile. Cum ar fi, o discuție cu soțul din cauza internetului care nu merge în camera copilului.

Apoi, o dată ce vii cu perspectiva ta asupra problemelor înșirate de partea cealaltă de receptor, ți se împrospătează și aduci la suprafață idei pe care le aveai undeva stocate în minte dar pe care nici chiar tu nu le mai aplicai la propriile tale situații. Pentru că e mai simplu să predici decât să practici, nu? Dar o dată ce le scoți la suprafață, te familiarizezi din nou cu ele, abia atunci realizezi câte mai ai și tu de făcut în propria ta viață când credeai că totul merge pe roze.  Omul din fața ta nu-ți este dușman, empatizează cu el, acolo e o durere pe care așteaptă ca tu să o înțelegi sau măcar s-o bandajezi, oferă suport când celălalt cade, și cere ajutor, lasă-te ajutat când celălalt îți poate fi suport.

Și în al treilea rând, lucru la care nu m-aș fi gândit niciodată e că un singur telefon dat într-o zi oarecare ar putea schimba traiectoria unei vieți.

Prietena mea după câteva zeci de minute de discuție, mi-a spus la final:

– Ce bine că m-ai sunat! Mi-ai salvat seara. Aveam de gând să fac un super scandal, acum sunt mult mai liniștită și văd complet diferit întreaga situație.

Pe cât de bine sună, pe atât de mult m-a lovit în moalele capului.

M-am gândit de multe ori că e minunat să suni pe cineva și să-l întrebi ce mai face, dar nu m-aș fi gândit vreodată că telefonul pe care-l dau periodic ar putea reprezenta punctul de decisiv între a petrece o seară minunată în familie. Sau nu.

Nu toți suntem consilieri, psihologi sau medici.

Dar am putea cu toții fi, prieteni.

 

Sursa foto

 

*** și pentru că am mai avut câteva lucruri de spus, am scris cartea Destin de mamă care sper să vă încurajeze și să vă binedispună

 

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *