Cu ce rămânem la final de școală on line

www.mamipetocuri.ro

De când tot bat monedă și scriu pe tema școlii on line am remarcat că părinții se împart în două mari grupe: cei care se stresează rău cu școala și cei care o lasă mai moale. Evident, fac referire la grupele de vârstă unde participarea părinților este necesară, undeva între grădiniță și clasele aV-a – aVI-a, să spunem.

Eu fac parte, evident, din prima categorie. De unde până în pandemie nici nu știam bine ce materie învață copilul meu la școală, că era și la afterschool și când îl luam după fotbal acasă era și mâncat și cu temele făcute, acum sunt de-un stres greu de egalat. De fapt, cred că ați înțeles ideea din ultimele mele articole.

Dincolo de orele efectiv de școală, unde ori nu merge internetul, ori e prea multă harababură și nu se înțelege om cu persoană, ori copilul meu joacă Candy Crash în loc să fie atent la oră, temele mă provoacă și mai mult. Și nu pentru că ar fi multe și obositoare, ci pentru că metoda de învățare și de lucru la școala offline este diferită de cea de la școala on line, acasă cu părinții.

De fapt, de aici vine și greutatea pe care o resimt unii părinți de când fac pe profesorii acasă. La școala offline, predarea se face offline: se scrie mai mult pe caiet, se citește mai mult din manual, se pictează o vază cu flori întreagă, se cântă la pian și se recunosc notele muzicale. Acasă, temele sunt pe fișele printate de mama sau de tata, se desenează schematic în creion un început de vază și restul să termine acasă cu mama sau cu tata, concertul se trimite într-un link pe youtube unde mama și cu tata trebuie să-l ajute pe copil să recunoască notele muzicale. În condițiile în care doamna mea învățătoare nu m-a scos din 4 la dictare melodică, în generală. Iar dacă mă citește prin absurd acum, aș vrea să știe că mi-a produs sechele pe care nu le voi uita niciodată! Și nici n-o iert!

Iar temele sunt și mai provocatoare: formulați 3 propoziții folosind cuvinte asemănătoare se transformă în poveste de jumătate de pagină, cuvintele neînțelese sunt căutate în dicționar, fișele puse în biblioraft și participarea la ore pregătită cu 10 minute înainte. De ce mă stresez atât când aș putea să mă relaxez și să las copiii să facă ce pot ei?

Pentru că atunci când mă uit în ochii copilului meu făcându-și tema nu văd o notă bună. Ci, viitorul adult pe care mi-l doresc ordonat cu lucrurile lui, respectuos față de meseria celor din jur, responsabil și profesionist în munca lui.

Iar lucrurile acestea nu se învață la școală, predate de doamna învățătoare celor 35 de copii din clasă. Răbdarea de a-și asculta toți colegii, crearea obișnuinței de a-și pregăti caietele și manualul înainte să se apuce de temă, de a-și crea propriul program de lucru și a da randament, de a-și descoperi metoda de învățare potrivită lui se învață în rutina școlii de acasă.

De multe ori ne trimitem copiii la școală sperând că își vor deprinde acolo rutina învățării și metoda de lucru. Din nefericire pentru noi, părinții, oricât de bună ar fi învățătoarea și oricât de dedicată, este imposibil să se muleze după 30 de copii diferiți și unici în felul lor. Plus că nu știu cum e la voi, dar eu repet același lucru de 3-4-5 ori, săptămâni în șir până să ajungă să-și automatizezs un comportament. Ce pretenții să am de la domana învățătoare?

Au trecut două luni de când cu școala on line și mă mândresc cu faptul că de fiecare dată când își face tema am reușit să-l fac să-și deschidă caietele și manualul și să recitească lecția predată ultima dată în clasă. A fost un efort extraordinar dar am scos-o la capăt. Înainte, reușea să răspundă corect un pic peste jumătate din întrebări, astăzi, cu lecția proaspăt repetată, le face aproape pe toate.

La engleză s-a obișnuit să recitească lecția înainte de oră ca să știe ce a învățat ultima dată, iar la română…..ohoo, la română, de la:

Dacă marea ar fi de cerneală……….(completați spațiile punctate).

– Nu există mare de cerneală!

– Păi nu există, dar ce vrea să spună că e de cerneală?

– Gata, știu: Dacă marea ar fi de cerneală eu m-aș murdări cu ea. Că-i de cerneală, nu? Și cu cerneala te murdărești!

Am ajuns la:

Dacă marea ar fi de cerneală aș scrie povești cu ea.

Muncă de o lună, de explicat planurile reale și imaginare, de rezolvat frustrări și crize de nervi.

Poate că nu va ieși poet la 20 de ani, dar un brânci imaginației nu strică nimănui. Un pic de efort mental, o depășire ușoară a propriilor limitări.

Unde, în lumea asta un profesor are timp și energie să facă astfel de exerciții cu copiii noștri? Nu are, că nu are cum.

Dar noi avem azi șansa, într-adevăr, timp mai puțin, dar recunosc că eu mi-l fac, să ne ajutăm copiii să dezvolte abilități pe care școala nu are capacitatea să o facă: răbdarea de a-și asculta un coleg mai lent, rutina de a-și pregăti cele necesare înaintea orei, capacitatea de a căuta pe internet cuvinte necunoscute, și astfel, de a căuta soluții la problemele întâmpinate, de a scrie mai caligrafic, de a lucra cu ceasul, planificarea și organizarea. Și mai important decât toate, de a observa mai de aproape direcțiile de interes ale copiilor noștri. Îi place româna, matematica, are ureche muzicală sau nu?

Până în pandemie puteam să jur că Andre e super bun la mate și așa și-așa la română. Realitatea e că, dacă vrea și eu trag de el și-l forțez să gândească dincolo de limite, are rezultate bune la ambele materii. Ba de unde până acum nu citea aproape nimic, acum termină câte o carte în 2-3 zile.

Ca să nu mai spun că scrie impecabil atunci când îi corectez ținuta la masă. E drept, toate celelalte roluri ale mele au trecut pe locul 2, cel mai important e să fiu prezentă în viața lui de școlar. Dar nu pentru note, ci pentru ceea ce poate deveni dacă este ajutat și încurajat la momentul potrivit.

Școala offline vede doar o bucățică din copilul nostru, cea a cărei valoare se reduce la un calificativ,  pe când noi, părinții, avem privilegiul de a-l observa în întreaga lui splendoare, complet, a cărei valoare se calculează în răbdare, atenție, reziliență la stres, reușită, organizare, încredere în sine, respect față de ceilalți, satisfacția muncii și fericire supremă.

 

Sursa foto

 

***Iar dacă mai vreți să mai citiți, vă invit să comandați cartea Destin de mamă, care nu dă sfaturi și nici povețe, ci doar relaxează părinții obosiți, seara. De fapt, vă face să râdeți.

 

 

 

 

 

1 Comment

  1. „Pentru că atunci când mă uit în ochii copilului meu făcându-și tema nu văd o notă bună. Ci, viitorul adult pe care mi-l doresc ordonat cu lucrurile lui, respectuos față de meseria celor din jur, responsabil și profesionist în munca lui” ❤❤❤

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *