Mesajul nostru de iubire pentru Copiii cu Branule

www.mamipetocuri.ro

Absolut deloc întâmplător, ideea care mi-a apărut în minte acum vreo 2 luni – aceea de a face public lunar câte o cauză caritabilă unde cititorii să poată dona dacă doresc și cât doresc, este inaugurată cu campania Mirelei Retegan ”Mesaje de iubire pentru Copii cu Branule”.

Pentru noi dar mai ales pentru Beti, Gașca Zurli reprezintă bucurie și încântare, copilărie și iubire. Iar de  departe, Tanti Prezentatoarea este cel mai iubit personaj, după Fetița Zurli, bineînțeles.

– Mami, poți verifica dacă Gașca Zurli are concerte? m-a întrebat imediat cum am ieșit din izolare.

– Nu au, iubirea mea, dar fac un lucru și mai minunat!

De Ziua Copilului, Mirela pregătește celor peste 1000 de copii bolnavi de cancer din spitalele din România cea mai frumoasă surpriză. Fiecare pitic din secțiile de oncologie va primi un cadou și un mesaj video personalizat de la vedete, de la personajele din Gașca Zurli și din partea voastră și a noastră, a celor care vor să le transmită gândurile lor.

În înfruntarea asta nedreaptă, copiii au nevoie de aliați, iar donațiile și mesajele voastre le vor face lupta puțin mai ușoară.

Nu cred să existe ceva mai dureros pe lumea asta ca atunci când îți vezi copilul bolnav iar tu, ca părinte, să fii neputincios în fața bolii. Să vrei să-i dai puterea ta, inima ta, viața ta și să nu poți!

Abia în astfel de momente îți dai seama cât de mult contează lucrurile mici, făcute însă din inimă.

Împreună cu Beti am transmis din suflețelul nostru o bucățică copiilor aflați în suferință iar din plicul de donații am trimis câțiva bănuți să le șteargă chipurile de lacrimi.

 

Pentru gândurile voastre bune, donații și alte detalii, găsiți mai jos link-urile campaniei:

Orice distribuire este mai mult decât apreciată. Vă mulțumesc în numele lor!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *