Pe o scară de la 1 la 10, ce fel de mamă sunt eu?

www.mamipetocuri.ro

Eram toți trei adunați în jurul mesei, la prânz, când i-am întrebat pe copii:

– Pe o scară de la 1 la 10, eu ce fel de mamă sunt?

După o perioadă în care am fost destul de absentă din rutina lor de zi cu zi, eram acasă dar nu prea, mă mustra cumva conștiința că mi-am pierdut ratingul în fața lor. Încrederea se găsea undeva pe fundul oceanului, răbdarea și atenția fuseseră luate cu ultima apă de ploaie căzută pe terasă. Uneori, așa mi-ar fi plăcut să mă transform într-o albinuță și să mă pot duce să văd dacă toți cei care pozează în super părinți: și creativi și jucăuși și disponibili și cu toate cuvintele la ei acasă, sunt așa și în realitate.

Știu, știu, n-ar trebui să-mi pese ce fac alții, dar realitatea e că în momentele astea de slăbiciune, îmi pasă! Sunt eu singurul părinte care n-are chef decât să plece pe câmpii sau mai sunt și alții ca mine? Și dacă sunteți, strigați în gura mare să vă auzim și noi că nu mai spunem la nimeni!

Și după vreo săptămână jumate în care nici măcar plușurile necuvântătoare ale copiilor nu se mai înțelegeau cu mine, le-am gătit niște paste demențiale cu ton, preferatele lor, și i-am întrebat sincer:

– Pe o scară de la 1 la 10, eu ce fel de mamă sunt?

S-au uitat lung la mine, au început amândoi să vorbească unul peste celălalt, nerăbdători, apoi s-au înțeles din priviri care să renunțe, și prima a fost Beti care mi-a spus:

– De 10! Că ne faci mâncare bună, ca pastele astea!

Cine ar fi crezut vreodată în viața asta că o să ajung s-o aud pe Beti, copilul care nu mânca nimic, să mă aprecieze mai ceva ca fata împăratului din Sarea în bucate pentru mâncarea de pe masă.

– Da, de 10, confirmă și Andre cu obrajii plini de paste.

Dar eu nu-s mulțumită de răspuns. Știu că am un 10 la mâncare, un 10 când le dau voie la desene……dar restul, când nu mă joc cu ei, când nu stau în piscină cu ei, când îi rog să doarmă iar ei nu vor, primesc notă de trecere sau trebuie să fac pregătire ca să trec clasa în toamnă?

Da, am nevoie de-o confirmare ca de aer, apă și-o vacanță în pustiu. Cu cafea și internet.

– Și atunci când sunt supărată pe voi sau când nu mă joc cu voi, tot de 10 sunt? Ridic eu mingea la fileu.
În anumite momente avem nevoie să ne înfruntăm temerile!

– Aaaa, nuuuu! continuă Andre. Când ne faci paste și vorbești calm ești mamă de 10. Ca acuma. Când te superi pe noi dar ne explici unde am greșit și ne zici să nu mai facem, ești de 9. Iar când țipi, așa:

– Aaaaaaaaaaaaaa! începe el să exemplifice cu mâinile pe sus, ești de 8.

– Și când nu mă joc cu voi?

– Ești de 9-10, că atunci lucrezi.

– Dar cel mai des ești de 10, completează Beti.

M-am uitat lung la ei, cum mâncau cu poftă din pastele mele cu ton și-am avut pentru un moment, sentimentul suprem de împlinire pe care-l trăim ACUM și mâine-i gata.

Azi avem totul. Timp cu noi, timp cu ei, prânzuri în 3 și cine în 4. Planuri mereu împreună, cafele băute jucând Uno și Memo și Pantomimă, un milion de pupături și tot pe-atâtea îmbrățișări. Emailuri la birou, scurte pauze de gătit paste, cu ei mereu prezenți, având sentimentul de complet. Uneori mai greu de dus, alteori epuizant, încărcat cu întrebări și nesiguranțe, dar întotdeauna, împreună.

Mestecând cu poftă la paste, cu ochii sclipind de bucurie, n-aș putea niciodată să fiu altceva decât mama lor, și-apoi, restul.

– Uneori, simt nevoia să știu dacă sunt o mamă bună pentru voi, le spun eu, la final, cu glas moale. Dacă fac suficient să vă fie bine!

– Da, faci, însă, uneori, trebuie să ne dai mai des tableta! confirmă Andre. Ca, de exemplu, acuma!

– Azi nu mai primiți ecrane, că ați stat deja!

– Poftim? Ai zis că ne mai dai 30 de minute!

– Ba nu am spus așa ceva!

– Ba da! Te-am întrebat dacă ne mai lași după masă 30 de minute….

– Iar eu am spus că nu, că după masă merge fiecare la el în pat!

– Ești o mamă de nota zero, acum!

– Pentru că-mi pasă de voi, de ochii și creierul vostru?

Liniște.

– Ești de 10, se aude vocea șoptită a lui Andre. Pentru că ne iubești!

Au plecat amândoi la ei în cameră în timp ce eu îmi pregăteam o cafea.
Straniu lucru și treaba asta cu iubirea! De unde aveam nevoie să mi se confirme că sunt pe drumul corect, acum simțeam că nu e nimic mai simplu în postura de părinte să-ți faci copilul fericit. Că suntem zi de zi împreună cu ei, sau lăsați pe la bunici, în vacanță, iubirea e glasul blând, e masa luată în familie, e un joc jucat pe fugă din lipsă de timp, un cuvânt de încurajare, un pupic pe vârful nasului, o îmbrățișare de curaj, limită la tabletă iar apoi o excepție de la limită, o bătaie cu baloane de apă sau 5 minute de citit o poveste împreună.

Din când în când, avem nevoie să ni se confirme calitățile de părinte, ca atunci când într-o zi urâtă și nepotrivită îți cumperi ceva nou ca să te simți mai bine.

Doar că iubirea e pe gratis și ai nevoie de atât de puțin să o transmiți celor din jurul tău!

 

 

*** Și pentru că am mai avut ceva de spus, am scris Destin de mamă, pentru părinții care au nevoie de un moment de relaxare, seara, acasă.

Sursa foto

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *