Povestea celor trei cutii (III) – Nimic nu este mai presus decât fericirea ta!

www.mamipetocuri.ro

Am comandat de la Gruni 3 cutii.

– Pentru cine sunt cadourile astea? m-a întrebat Beti când le-a văzut pe toate aranjate, pe măsuța de la intrare.

Una este pentru Vanessa, prietena mea care după 8 ani de România se întoarce la ea acasă, în Portugalia.

A doua este pentru mătușica Oana cu a cărei zi de naștere dăm cep la sticlele de prosecco și rose, în timp ce bărbații transpiră lângă grătar și copiii mănâncă înghețată în loc de cină.

– Și a treia?

– A treia e pentru mine!

– Pentru tine? Păi ce, e ziua ta?

Nu trebuie să fie ziua noastră ca să ne amintim să avem grijă de noi

Găsim în toate cărțile de psihologie, scrie pe toate gardurile, nu e om care probabil să nu fi auzit cel puțin o dată în viață că prima dată trebuie să-și pui ție masca de oxigen în caz de depresurizare a avionului și apoi la copii, că înainte de toate nouă trebuie să ne fie bine ca să le fie bine și celor din jur și cu toate astea, câți dintre noi urmează aceste sfaturi?

Nu vă uitați la mine, că nici eu.

Acum multe luni, înainte de pandemie, prietena mea Mihaela mi-a povestit despre o tabără pentru femei de dezvoltare personală organizate de o terapeută din Brașov. Ideea de tabere pentru femei mi s-a părut extrem de interesantă precum aproape toate lucrurile pentru femei: pantofi cu toc, cercei lungi, rochii elegante.

Însă, dincolo de mirajul inspirațional, primul  gând a fost:

– E prea fain ca să mă pot duce eu acolo!

Și mi-a plăcut așa de mult gândul acesta încât l-am păstrat în minte până, hăt hăt, departe-n pandemie, și apoi, după.

Recunosc însă, că îmi rămăsese puțin inima la el. Creierul spunea că nu, inima spunea că da. Sau invers, că uneori nici nu mai știu cât e inimă și cât e minte.

Tabăra s-a amânat din iunie la începutul lunii iulie exact în perioada în care cumpărasem biletul pentru Portugalia, așa că primul meu gând se confirmase: destinul e să nu mă duc.

Doar că într-o zi frumoasă de vară, la final de iunie, biletele de avion mi s-au anulat iar următorul zbor a fost stabilit exact după ce tabăra în care nu trebuia să mă duc s-ar fi încheiat.

Era ca și cum destinul făcea orice ca să mă duc, iar eu făceam orice ca să îmi confirm că nu e de mine. Fără să am eu vreo vină.

Așa că am luat-o din nou de la capăt:

– Dar eu merit?

– Cum să-mi las copiii și să mă duc să-mi fie mie bine?

– Ce mamă sunt eu să fac asta? Nu e ca și cum îi abandonez?

– Ce o să facă ei fără mine o săptămână întreagă?

Cu un neuron pierdut căutam motive, cu altul sunam la mama să întreb dacă poate sta cu copiii. De principiu, putea. Iar faptul că cineva de încrederea putea rămâne cu copiii m-a ajutat să iau decizia să mă duc, alături de afirmația soțului meu:

– Nimic nu este mai presus decât fericirea mea!

Cu o săptămână înainte să plec însă, tata intră în spital, mama nu mai poate veni să stea cu copiii și planul se reia de la zero. Nu am cu cine lăsa copii și decid să nu mai merg.

Mă doare capul de atâtea schimbări, mă enervează orice, nu sunt bine cu mine și nici cu cei din jur!

Fă ce vrei, numai fii fericită!

Caut să fiu dar unde se găsește fericirea pentru mine? Nu vine ea la mine, nu mă caută ea pe mine, nu mă vede de departe și vine să mă salveze?

Soră-mea începe să-mi țină speech-ul despre cât de important e să-mi trăiesc viața mea, că ea se oferă să stea cu copiii fără nici un fel de problemă (2 ai mei + 4 ai ei, 6 la număr) și cum eu sunt singura responsabilă pentru soarta mea, așa cum fiecare dintre ceilalți e responsabil pentru viața lui. Soțul meu doar și-a dat ochii peste cap, spunându-mi fără cuvinte:

– Iar nu ești hotărâtă! Dacă ai luat o decizie, mergi înainte!

Așa că, după 3 zile și 3 nopți de coborât pe fundul prăpastiei de neîncredere și revenit cu respirația tăiată, am dus copiii la soră-mea, mi-am făcut bagajul și-am plecat pentru o săptămână la Gura Portiței, cu alte 13 femei, la tabăra eu, Femeia.

M-am decis să pun în aplicare tot ceea ce propovăduiesc în marea majoritate a ceea ce scriu și a ceea ce visez să fiu: un om mai bun pentru mine și pentru cei din jurul meu.

Bac-ul la 7 materii de acum 21 de ani a fost mai simplu decât decizia de a pleca singură în această tabără. Nașterea naturală a celor doi copii a fost mai simplă decât decizia de a pleca singură în această tabără.

Pentru că decizia de a-mi lăsa copiii într-un loc unde până acum n-au mai stat niciodată atât de mult, de a investi financiar numai și numai în mine cu beneficii directe în primul rând pentru mine, de a pleca la mare când soțul meu muncește, de a face ceva pentru mine și numai pentru mine când eu sunt, evident eronat dar așa mă simt, într-o vacanță continuă pentru că muncesc de-acasă, lucrează la un nivel emoțional atât de profund, încât e nevoie de operație pe creier ca să se poată începe vindecarea.

Conștient știu că merit toate astea și încă un milion pe atât. Mi-o amintesc copiii, prietenii mei apropiați și soțul care mă încurajează mereu să fac ceea ce vreau și ceea ce mă face fericită!

Emoțional, însă….:

– Bisturiu, clește, tamponați!

2 luni și-o stea

Cadoul cu trei cercei, 2 luni și-o stea, este pentru mine. Să-mi amintesc mereu că stă în felul meu să mă decid greu, dar că orice decizie aș lua să nu fac niciodată rabat la fericirea mea.

*** Despre cartea care te binedispune în vacanța de primăvară-vară și să sperăm că nu și de toamnă: ”Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi,
precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute
ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana
Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *