Fericiți copiii cu bunici la țară!

www.mamipetocuri.ro

– Mami, ce înseamnă să fii bogat?

– Să ai bunici la țară!

 

Acum două săptămâni am primit în dar cea mai frumoasă călătorie în timp pe care am făcut-o vreodată în viața mea: am fost în vizită la niște prieteni, într-un sat, la țară.

Poate că sună banal, dar noi facem parte din categoria aceea de oameni ai căror copii știu numai din cărți cum arată merele în copac și roșiile pe arac. Mai degrabă au văzut cum se face uleiul de măsline și au cules mandarine direct de la sursă, dar asta e cu totul altă poveste.

Bunicii mei au murit când eram mică, așa că poveștile acelea în care bunica scoate pâine din vatră, iar bunicul își duce nepoții cu căruța la târg sunt doar în filele cărților cu scoarță groasă și învechită din bibliotecă.

În ciuda faptului că am rămas, însă, fără amintirea bunicilor, am muncit la câmp aproape în toate vacanțele mele de vară. Cel mai mult la depănușat porumbul, de altfel și cea mai urâtă muncă pentru mine, la cules nuci, cireșe, vișine și la final, spre începutul școlii, struguri, la pus ceapă și usturoi în grădină, iar apoi la plivit, ajutam și la făcut vinul, dar și la desfăcut grăunțe pentru animale.

Atunci mi se părea greu și plictisitor, acum, mi se pare că m-a ajutat să știu exact ce nu vreau să fac în viață, că greul are sensuri diferite, să înțeleg valoarea și satisfacția muncii, gustul bucuriei de a duce la bun sfârșit o responsabilitate, am învățat să apreciez efortul și omul din spatele lui.

Viața la țară e o lecție în sine

Am tânjit mereu după o astfel de experiență la care să ia parte și copiii mei. Să mă întorc în timp și să mă mai pot bucura de câteva clipe în miros de roșii, ardei și vinete coapte, de zacuscă pusă la fiert și pâine caldă scoasă din cuptor. De răcoarea de dimineață, de roua din iarbă, de strigătul cocoșului și de târgul din fiecare duminică.

Acum două săptămâni, dorința mi s-a îndeplinit. Am fost invitați la țară, la un prieten de-al soțului meu, să petrecem un weekend într-un sat din Oltenia. Cu mâna pe inimă vă spun că au fost cele mai frumoase 2 zile la care aș fi putut vreodată visa.

Când am ajuns, prietenul la care venisem era la un vecin să-l ajute să repare o poartă, mama lui, bunica, era la vecina de peste gard să-i hrănească găinile în lipsa ei, cățelul vecinului din față venise în vizită că-i mirosea a pâine caldă, iar noi eram așteptați cu zacuscă, șuncă și roșii pe masă.

Ce dor îmi era să văd o comunitate de oameni care se ajută între ei!

Livada ne aștepta cu pere coapte, mere galbene căzute, pe foc duduia oala cu porumb fiert, iar purcelul era pregătit de pus la proțap.

Timpul începuse să curgă lent, exact ca în poveștile lui Preda. Vremea și spațiul se dilatau în miros de struguri pârguiți și ardei copți.

Andre dăduse peste un ciocan și niște lemne și începuse să-și croiască o scară. Era fascinat!

Beti culegea pere direct din copac. Ce minunat!

Iar eu mă uitam la ei admirându-le bucuria, atât de simplă, atât de prețioasă!

Satul românesc reprezintă sufletul poporului român.

Putem pleca noi cât e Europa de lungă și de lată, putem mânca dimineață, la prânz și seara numai icre de Manciuria și croissante franțuzești, că de fiecare dată când ne întoarcem pe plaiurile țărișoarei noastre simțim miros de pâine făcută-n vatră și tresărim la clopotul bătut în deal.

E spiritul poporului nostru, mirosul pământului românesc și glasul străbunilor pe care-l vom purta mereu în suflet! E sângele care ne curge în vene și întoarcerea la rădăcini!

Am plecat din această oază de liniște și împăcare a doua zi, după prânz. Aveam plămânii plini de aer curat, stomacul ochi de bunătățuri, iar copiii sclipeau de bucurie.

Fericiți cei cu bunici la țară! Au parte de o experiență la care puțini mai au acces și foarte puțini mai reușesc să-i aprecieze valoarea. Sunt bogați dar nu o știu.

 

Sursa foto

 

*** Cartea Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)

 

 

 

6 Comments

  1. Bună Dina!!!Felicitări pt ceea ce faci!Te urmăresc de vreo două luni și îmi place mult!Când ai scris că ești din Bacău, am zis „șî eu”😂!Dacă nu sunt indiscretă, îmi poți spune în ce sătuc ai copilărit ,poate suntem vecine😅!Spor în toate!
    Și da, copilașii cu bunici sunt cei mai bogați!Tare mi-ar plăcea să fiu acasă, fetițele mele să se bucure de bunicii lor, să se întâlnească cu verișorii , să iși facă amintiri frumoase..Momentan suntem in Spania, singuri singurei….
    O zi bună!!!

      1. Eu, de pe malul celălalt al Siretului.Faraoani se numește.M-am uitat pe maps si se poate trasa o linie dreaptă:)).Deci, de la tine, tot inainte:))

  2. Ce dor mi-ai facut de copilaria de la bunici! Ce departe par vremurile alea, dar cu toate astea ce adanc infipte in suflet mi-au ramas toate sentimentele de care spui tu aici!

  3. ce mi-e dor de bunici si mers la tzara! Avui bunici harnici, cu serviciu la oras, cu gospodaria plina de animale, cu 4 nepoti crescuti, cu gradina mare. Noi participam la treburi, si nu doar in partea frumoasa a toamnei ci si la curatzat zapada si noroaie, sapat primavara, carat apa (la 5 vaci…), ingrijit animale etc etc – doar ca mie trezitul la 5 juma dimineatza mi se parea chin asa ca am dat la facultate.

    Oare am ales bine??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *