Ești prea drăguță ca să-mi placă de tine!

www.mamipetocuri.ro

Zilele trecute am fost în vizită la Casa Timiș, un loc minunat lângă București, un pic cam scump, dar cu servicii la care nu aveai ce reproșa.

Ne-am plimbat prin podgorii, am mers cu bicicletele, am mâncat pe terasă, iar în tot acest timp, copiii s-au jucat la locul de joacă foarte curat și bine pus la punct.

A meritat toată cheltuiala pentru câteva ceasuri de relaxare și bună dispoziție!

Și cum stăteam noi așa și ne delectam, eu cu un prosecco, restul cu un vin roșu, numai o văd că vine cu lacrimile șiroindu-i pe chip, Beti a mea cu fetița unora dintre prieteni, încercând s-o liniștească.

– AAAAAAAAAA, începe ea să atragă privirile tuturora de la masă.

Lovită nu pare, ceea ce, ca orice mamă care-și cunoaște copilul, mă duce cu gândul la un alt scenariu: ori nu reușește să facă ceva ce îți dorește foarte mult să facă, ori vrea ceva și nu-i ai ei, orice din familia neputinței.

– Ce ai pățit, iubirea mea? încerc eu să descopăr misterul.

– Ce s-a întâmplat, Beti? o întreabă și cei de la masă ca s-o liniștească.

Ea, printre lacrimi, suspină:

– O fetiță mi-a spus că unicornii de pe șosetele mele sunt urâți!

Ar fi fost de râs dacă n-ar fi fost de plâns!

Oficial, pot nota în calendar că aceasta este prima întâlnire cu invidia sau disprețul din viața copilului meu. La copilul cel mare nu am experimentat astfel de situații, nu știu dacă e de gen sau pur și simplu de tipul de personalitate al fiecăruia, el fiind tare indiferent la ce zice sau crede lumea despre persoana lui.

Dar cum extremele nu sunt în nici o situație potrivite, uneori e bine să ascultăm și părerile celor din jur, cum uneori este indicat să le lăsăm să treacă pe lângă noi dacă oamenilor nici nu li s-a cerut părerea, nici nu știu să comunice asertiv.

– Ia să vedem unicornii! au început prietenii noștri de la masă să o împace.

Beti se descalță ușor și 4 unicorni firavi ies de pe fiecare șosetă, zâmbind.

Păreau tare bucuroși să fie prietenii șosetelor ei! Plus că mama ei când i-a cumpărat, a pus în fiecare unicorn cea mai mare iubire pe care numai o mamă o poate simți pentru copilul ei.

– Ce unicorni frumoși! Ce drăguți! Ce fericiți sunt! au început prietenii noștri s-o liniștească.

– Poate că fetița aceea nu prea vedea bine! îi spune unul dintre prieteni.

– Sau poate că voia și ea la fel și n-a știut cum să-ți spună! a completat altcineva.

– Tu crezi că unicornii tăi sunt urâți?

– Nu!

– Atunci, nu sunt urâți! Contează ce crezi tu, nu ce cred alții! i-a spus și ta-su.

– O să-i dau un pumn! a concluzionat Beti, ștergându-și lacrimile cu mâneca.

– Iubirea mea, știi că bătaia nu e niciodată o soluție. Nu batem niciodată, pe nimeni, da? Oricât de supărați suntem! Vino la mami în brațe, să discutăm noi, ca fetele!

Beti se ghemuiește în brațele mele, iar eu o strâng tare cu drag. O țin minute în șir așa, să-i treacă supărarea și frustrarea. Iar eu să-mi creez discursul.

– Iubirea lu mama, tu știi că unicornii tăi sunt frumoși, nu-i așa?

Ea dă din cap de confirmare.

– Atunci, dacă ție îți plac, nu contează absolut deloc ce cred alții despre tine. Important e că ție îți plac, că te simți bine în șosetele tale și că unicornii aceștia sunt cei mai frumoși unicorni ai tăi. În viață ai să găsești mereu oameni cărora n-o să le placă părul tău, tricoul tău, rochița ta, dar asta nu e nici o problemă. Poate nici ție n-o să-ți placă mereu tricoul lor, părul lor, dar părerea ta nu contează atâta timp cât lor le va plăcea de ei, așa cum sunt. Important e să nu-i facem pe oameni să se simtă rău. Ceea ce a făcut fetița aceasta azi nu a fost corect. Pentru că, uite, te-a făcut să plângi și ești tristă. Poate că voia și ea unicorni ca ai tăi, poate chiar nu-i plăceau unicornii tăi, nici nu contează motivul, contează că atâta timp cât nu i s-a cerut părerea nu trebuia să spună nimic. Dar lucrurile astea se învață acasă, cu mama și tata și poate părinții ei nu au ajuns încă la lecția asta.

Tu, însă, știi că:

  1. nu vorbim niciodată despre altă persoană,
  2. nu ne dăm cu părerea despre altcineva decât dacă ni se cere opinia și
  3. nu ne supărăm dacă cineva ne face să ne simțim rău, înseamnă că are o lecție neînvățată și-l lăsăm în pace, până părinții lui îl învață.

– Și dacă n-o să-l învețe niciodată?

– Atunci, o să-i fie mai greu, iubire în viață, că oamenilor nu prea le plac să aibă în jur persoane care îi face să se simtă rău. Ție ți-ar plăcea să ai o prietenă din aceasta care îți zice că unicornii tău sunt urâți?

– Nu!

– La un moment dat vor învăța că nu fac bine, dar acum, noi că știm cum se face, ne bucurăm de ce avem și-i lăsăm pe ceilalți să-și învețe singuri lecțiile. Da? Uite, tu acum ai o prietenă care te învață să faci șpagatul. Ăsta e un lucru de care să te bucuri azi, că până data viitoare n0 să vă mai întâlniți!

A plecat cu zâmbetul pe buze.

Dar oricât de bine a sunat discursul meu, recunosc că atunci când am văzut-o în lacrimi și-am auzit motivul, mi-a tresărit un pic sufletul de mamă de copil jignit.

Pe de altă parte, astfel de situații sunt binevenite în viața mea și le aștept. Că doar așa putem să ne învățăm copiii să fie curajoși, să înfrunte situațiile neprevăzute și incomode și să nu se lase afectați mai mult decât e cazul.

– Ești prea drăguță ca să fiu prietena ta!

De câte ori nu ni se întâmplă să vedem o privire mai câșă asupra noastră, un zâmbet în colțul gurii sau să primim o urare care nu-i deloc spusă din inimă? Uneori o facem și noi, poate inconștient și abia atunci când ne dăm seama și analizăm, înțelegem că undeva, adânc înfipt inimă stă o durere care mocnește.

Copiii noștri, la rândul lor, sunt și ei predispuși la astfel de situații și ține numai de noi să-i învățăm modul corect de gestionare.

Nu trebuie să fim prieteni cu toată lumea, dar nici nu trebuie să-i facem pe oameni să se simtă rău.

E chiar simplu, nu?

 

Sursa foto

 

*** Cartea Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *