Nici rutina nu mai e ce-a fost!

www.mamipetocuri.ro

Nu știu despre voi, dar mie mi-au trebuit 3 săptămâni să-mi intru într-un oarecare ritm de când a început școala.

Nu mă plâng, Doamne – ferește, nici pomeneală!

Copiii mei merg la școală zi de zi, iar asta este într-adevăr o binecuvântare!

Doamne, te rog eu din sufletul meu de mamă care aleargă pe toate palierele stadionului olimpic în timp ce bagă și la spălat, face și mâncare, scrie și emailuri, rezolvă și probleme la serviciu, duce copilul și la fotbal și pe celălalt la gimnastică, nu-mi lua și bucuria asta că nu vreau să mă întorc în pijamale și nici pe doamna la mine în dormitor nu mi-o mai doresc. Amin!

3 săptămâni mi-a trebuit să mă resetez cu capul și să mă pot acomoda cu noul tip de viață, aceea de părinte care are fix 4 ore pentru a atinge satisfacția în rol de mamă, bucătăreasă, angajată, șefă, profesoară și toate celelalte adiacente.

La început era întuneric

Nici nu mai știam cum e să-ți pui ceasul să sune la 6.30, să te îmbraci în altceva decât un capot, să te piepteni și să te faci om la față. Umblam ca bezmetica și nu știam în ce direcție s-o apuc.

Am găsit un fond de ten expirat, pieptănul era pe la copil în cameră și nici nu știam sigur în ce anotimp suntem, că de când tot stau în casă am pierdut șirul calendarului și a temperaturilor de peste zi.

După vreo 2 zile am reușit să mă culc mai devreme, adică pe la 23 și să mă trezesc la 7. 6.30 e pur și simplu o oră care pentru mine nu există. Ochii refuză să se deschidă, afară e întuneric, patul e cald și perna moale.

– Bucură-te de fiecare moment! aud un neuron șoptindu-mi în ureche.

Nu sunt convinsă dacă e unul dintre cei conștiincioși pe care ar trebui să-l ascult sau vreun rebel care n-a venit azi-noapte, acasă.

Aleg, totuși, să-l ascult. Pare că știe ce vorbește.

Apoi, s-a luminat de ziuă

Spre finalul săptămânii, am reușit să-mi redescopăr ținutele de toamnă și să rememorez momentele în care purtam pantaloni, bluze și cămăși, pantofi și ghete, îmi aranjam părul și ieșeam din casă fără să mă întreb aproape mecanic:

– Ai masca la tine?

E realitate faptul că ziua mea s-a redus la 4 ore de randament leșinat, alergat pe toate culoarele fără să mă împiedic, în timp ce cafeaua mi-o beau la volan, iar prânzul îl iau în timp ce le servesc copiilor gustarea de la ora 16.00 sau corectând rezultatele la problemele cu zeci, sute și mii.

După 3 săptămâni, pot spune că am început să-mi intru într-un ritm: spăl azi haine, le usuc după 2 zile, le calc și le organizez abia când observ că-mi umblă copiii-n pielea goală prin casă.

Fac mâncare azi pentru poimâine când are copilul fotbal și nu voi fi după amiaza acasă.

Azi șterg praful de pe bibliotecă, mâine șterg ușa când plec spre școală, baia o frec când scot măștile de la uscat, bucătăria o șterg când piureul e pe foc.

O jumătate de email e scris la rând la casă, un sfert înainte să pornesc mașina, finalul înainte să culc copiii.

Noul meu ritm miroase a haos, un haos pe care-l îmblânzesc, îl aranjez la față ca să arate a rutină, îl fac parte din viața mea și mă obișnuiesc să trăiesc cu el, că dacă e să fiu convinsă de ceva e că niciodată nu vom mai trăi timpurile de acum 1 an sau 2, unde viața curgea lin și nimic nu părea că ne va tulbura ritmul și rutina.

Pentru o viață sănătoasă, bucurați-vă de ce aveți!

Și începeți cu: am doi ochi, două mâini, două picioare, sunt sănătos și pot zâmbi!

*** Cartea Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)

 

Sursa foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *