Am muncit o zi întreagă și nu se vede nimic

www.mamipetocuri.ro

În dimineața în care aveam programare la poliție ca să-mi schimb carnetul de conducere, drum de minim 45 de minute, copiii funcționau în reluare. Beti nu-și amintea că i-a sunat ceasul deșteptător, iar eu nu înțelegeam de ce umblă încă-n pijamale prin casă, Andre încă nu-și terminase de făcut pachetul, eu umblam cu ochii semi – lipiți, bărbatu era cel mai calm și relaxat, dar pe el așa l-a născut mama deci nu ne mai supărăm că nu e vina lui.

Plus, conform celor spuse de el:

– Eu fac drumul ăsta în fiecare dimineață, ce pot să mai zic?

Doar că eu m-am născut mai agitată, deci tot nu e vina mea, așa că defilăm cu ce avem. El a învățat să tacă, eu îmi primesc lecțiile zilnic, așa cum veți vedea în rândurile următoare.

Reușim cu chiu cu vai să intrăm în mașină și să demarez în trombă, mă rog, am spus asta de dragul expresiei, că pe strada mea cu bolovani, gropi ca după un război civil, numai în trombă nu demarezi, decât cu tancul, eventual. Am reușit să plecăm, dar de bine ce abia ieșisem de pe strada aceea în care nu ai prioritate și ești la mila oamenilor, Andre își amintește că și-a uitat apa acasă. A trebuit să fac stânga-mprejur pentru că la școală nu le mai dă apă din cauza Covid-ului, dar măcar acum aveam prioritate pe strada cu o singură bandă și aia stricată, și cu tocurile prin bolovani m-am întors în casă să iau apa.

Că eram nervoasă, nu vă mai spun! Scoteam flăcări pe nări și abur pe urechi!

Copiii au ieșit din nația lui bărbatu-meu, deci sunt mai calmi din fire, așa că ei se jucau în spate, în timp ce eu alergam ca o gâscă fugărită de crocodil.

Cum era și normal, nu dau bine colțul bine pe Centura Bucureștiului că mă ia părerea de rău:

– Vă rog să mă scuzați, copii, că am fost nervoasă! Știți, am o programare la poliție și dacă o ratez, nu știu când mai reușesc să ajung. Și fac o grămadă până acolo, minim 45 de minute! Trebuie să mă grăbesc să ajung la timp!

– Și pe noi cine ne ia? întreabă Beti, responsabila cu programul.

– Tot eu, că mă întorc până atunci. O să stau probabil toată ziua pe-acolo, iar apoi vin direct la voi. Iar n-o să mai fac nimic astăzi, m-am trezit eu concluzionând.

Mamă, și cum m-a lovit ultima frază peste ochi!

– Jap, jap!

M-am simțit dezamăgită, super revoltată, mai să mă iau la șuturi și nu altceva!

Cum să spun că nu voi face iar nimic, dacă treaba cu carnetul e importantă precum aerul. Cum să spun că nu voi face nimic, când simt că deja am făcut o grămadă de chestii pentru azi, încă de azi noapte, de dinainte să mă culc: le-am pregătit copiilor uniformele, i-am pupat de bună dimineața și i-am asigurat că-i iubesc, am verificat ghiozdanele, nu suficient, dar m-am întors după apa lui Andre, mi-am luat actele necesare pentru carnet și am mâncat, ceea ce e un lucru extraordinar pentru mine, căci eu nu mănânc aproape niciodată dimineața. Dar de data asta, m-am gândit că voi avea multă treabă în oraș și că e mai bine să mănânc acasă. Iar acum, duc copiii la școală. Și mi-am cerut și scuze că am fost nervoasă.

Cum nu am făcut nimic? Am făcut o grămadă și e abia 8 dimineața. Și câte o să mai fac până se face noapte.

Și cum adică IAR nu am făcut nimic? Adică, nici ieri nu am făcut nimic? Nici alaltăieri? Când de trei săptămâni nu mai reușesc să ajung la zi cu treburile?

Hmmm, ceva e tare greșit în toată fraza asta!

Mamele nu fac nimic toată ziua, doar că la final de zi cad toate leșinate

Realitatea e că dacă am putea, am face un milion de lucruri și la final tot ni s-ar părea că mai e ceva de făcut, că nu am terminat, că parcă mai e un fir de praf în colț de luat ca să fie totul perfect. Asta e de fapt problema! Avem așteptări supraomenești de la noi și dăm importanță extrem de scăzută lucrurilor pe care reușim să le facem:

– Ei, ce-am făcut, am călcat niște rufe!

– Am făcut doar o oală de mâncare!

– M-am dus doar până la magazin că nu aveam cartofi.

– Am făcut o pâine, o nimica toată!

– Am stat cu cel mic în casă, l-am hrănit, am ieșit cu el în parc…

…..n-am făcut nimic toată ziua.

Puteam să mai lansez niște rachete pe orbită, să fiu sora mai mare al lui Musk, puteam să inventez teleportarea, dar în schimb am gătit, am spălat, am călcat, am făcut curat, am fost la serviciu, am făcut teme, am dus și am adus copiii acasă, m-am aranjat, am mers pe tocuri, am slăbit 3 kg, am fost și la sală, am născut și un copil, deci, nu am făcut mai nimic!

Data viitoare când mai stați leșinate în pat și vă gândiți că n-ați făcut nimic toată ziua, amintiți-vă că nimeni nu o să vă aprecieze munca dacă voi nu vă valorizați.

Fiți mândre de voi pentru ceea ce ați făcut astăzi, pentru că nimeni altcineva nu făcea mai bine decât voi. Din simplul fapt că n-a fost nimeni lângă voi să facă.

Iar munca voastră are valoarea pe care voi o dați. Că e un fel de mâncare, o bluză spălată, o uniformă călcată orice ați face implică efort, energie, timp care pentru oricine din lumea asta are un preț. Sunt oameni care plătesc alți oameni să facă ceea ce voi faceți pentru familia voastră, acasă. Gratis, doar pentru că vă iubiți familia și v-ați lăsat poate meseria ca să stați acasă să vă creșteți și să vă educați copiii.

Sau poate că vă lăsați familia, ca să mergeți la un serviciu ca să aveți ce pune copiilor pe masă.

Dacă voi nu vă apreciați, nimeni n-o va face pentru voi!

Eu am sacrificat o zi din viață să mă ocup de carnet pentru că altfel, nu avea cine să ducă copiii la școală, cine să facă cumpărăturile în casă, cine să-i ducă la fotbal și la gimnastică, practic, pare că nu am făcut nimic, dar am făcut de un milion de ori mai multe decât dacă, de exemplu, aș fi stat acasă și aș fi lucrat pentru birou: o familie depinde de mine și asta e cel mai valoros lucru pe care îl puteam face atunci.

Dați valoare muncii voastre ca să fiți apreciați! Oamenii vor vedea în voi o persoană hotărâtă, încrezătoare, iar voi o să vă simțiți mult mai bine în pielea voastră. O să vă iubiți mai mult și o să aveți mai multă încredere în voi!

Iar la final de zi, chiar dacă nu se vede concret ce ați făcut, că poate mâncarea s-a mâncat, hainele curate s-au purtat, casa ordonată s-a dus ca un vis frumos, gândiți-vă că fără voi, nimic din toate astea n-ar fi fost.

Iar dacă vreți să vedeți ceva concret, uitați-vă în ochii copiilor voștri și fiți convinse că datorită vouă, ei zâmbesc și sunt fericiți!

Și nimic, absolut nimic din viața asta nu e mai de preț precum această reușită!

Dați valoare efortului vostru, chiar dacă uneori se reflectă (doar) într-un zâmbet de copil! Într-o zi, va fi singurul care o să vă mai aline!

 

 

Sursa foto

 

***Iar pentru că mi-am dorit să fac părinții să se relaxeze, am scris Destin de mamă, cartea care binedispune și vă face să zâmbiți.

 

 

 

 

 

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *