Luptele care nu se dau acum, se vor da, oricum, în viitor!

www.mamipetocuri.ro

De când stau acasă muuult mai mult decât m-aș fi așteptat vreodată, realizez în fiecare zi cât de important e să ne lăsăm copiii să-și poarte propriile lupte.

În paralel, mă uit în jurul meu la cei ajunși la vârsta maturității care încă nu știu să ia decizii, nu își recunosc vina, nu își asumă repercusiunile faptelor sale, nu știu ce vor, ce caută și ce-i face fericiți și, din nou, îmi dau seama cât de important e să-i lăsăm pe copii să-și poarte propriile lupte cât sunt în controlul nostru pentru că mai devreme sau mai târziu, aceste lupte tot de vor da.

Doar că atunci, când noi nu vom mai fi prin preajmă sau a mai schimba ceva e soră cu muncile lui Sisif, copiii deveniți adulți nu vor deține instrumentele necesare pentru a intra în conflict, a-l înfrunta și a-l rezolva, ci se vor  retrage în colțișorul lor așteptând o soluție salvatoare de undeva din afara puterii lor de control.

Doar că, soluțiile salvatoare nu cresc în copac. Tot de mâna omului sunt și ele făcute.

Eu nu știu, eu nu pot, nu e vina mea, eu nu am făcut nimic

Mă uitam zilele trecute la munca de lămurire pe care o tot duc cu copilul meu cel mare de vreo câteva luni încoace. În timpul orelor stă pe jocuri pe calculator. La fotbal nu se implică. Are rezultate bune, tocmai a primit premiu pe clasă ca fiind dintre cei mai buni copii, dar pentru mine ăsta e doar vârful iceberg-ului. Nu m-am îmbătat niciodată cu apa chioară.

I-am limitat accesul la jocuri, dar tot a găsit ceva on line, doar așa, să piardă vremea când se plictisește. Așa cum vă spuneam și într-un articol anterior, plictiseala este bună, iar aplicată pe școala on line pune răbdarea la încercare, e un exercițiu bun într-un context complicat de care ar trebui să profităm la maxim.

Viața nu e numai despre a accepta oamenii pe care-i vrei tu, care-ți plac ție cel mai mult, ca apoi, cu restul să te debarasezi ca de un obiect sau să-i ignori doar pentru că te plictisesc.

Ar fi bine să fie așa, toți ne-am dori asta, dar noi știm că realitatea e diferită, iar copiii noștri trebuie să fie pregătiși pentru ea.

Așa că o perioadă l-am ținut lângă mine, la bucătărie. Să văd mereu ce face pe calculator. Nu i-am mai limitat nimic, am încercat să-l ajut să câștige voință și control asupra propriului instinct, pentru că-mi spunea:

– Nu mă pot opri! Nu sunt eu, e capul meu care vrea să intre pe jocuri!

Astfel că în timpul orelor a fost mult mai concentrat, stătea și asculta fiecare copil ce avea de spus, apoi, în pauze eram lângă el și povesteam despre ora care s-a terminat, iar la final de săptămână am concluzionat împreună că datorită faptului că nu mai stă pe jocuri în puținul timp dintre ore îl ajută să se concentreze mai bine și să-și termine lecțiile mai repede.  Iar după aceea poate să stea pe tabletă mult mai mult timp.

Nu e un comportament care se va forma mâine, asta e clar! Dar e un exercițiu constant care se va întări pe parcursul vieții de copil și sper din tot sufletul că atunci când va fi mare și un coleg îi va oferi droguri în curtea școlii, înainte să accepte să știe în ce se bagă.

E tot ce-mi doresc! Să știe ce face! Și să-și poată imagina repercusiunile!

Copiii mici probleme mici, copii mari probleme mari.

Probabil că acesta este sensul cu adevărat al vorbei atât de urâcioase: copiii mici probleme mici, copii mari probleme mari cu care n-am fost amenințată dar nici n-am crezut în ea.

Cu cât lucrurile sunt mai neclare cât copilul e copil, cu atât problemele vor fi mai mari când copilul e matur.

Că una e să-l înveți despre viața reală într-un mediu controlat, alta e să-i deschizi ușa la 18 ani sperând să se descurce singur în viață fără abecedarul învățat pe de rost.

Așa că, nu vă mai supărați că doamna din fața voastră trece pe roșu, luați-o ca pe o lecție gratuită de securitate în trafic pentru copilul pe care-l țineți de mână.

Nu vă mai supărați că a căzut de pe scaun lângă voi, cu toate că i-ați spus de minim 50 de ori să nu se mai bălăngăne, luați-o ca o lecție gratuită de securitate la locul de joacă.

Lăsați-l să taie un măr folosind cuțitul cel mare și periculos, de față cu voi, lăsați-l să aprindă aragazul cu ajutorul vostru, lăsați-l să se certe, să plângă și să se supere, dar fiți acolo lângă el și ascultați-i nefericirea, ajutați-l să poată, să vrea, să se poată controla, să își exerseze răbdarea, reziliența, concentrarea, ajutați-l să treacă peste toate temerile voastre și curiozitățile lui, ca să nu le transforme mai târziu, în ”probleme mai mari”.

Luptele care nu se dau acum, se vor da oricum, în viitor!

 

*** Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

Sursa foto

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *