Pentru o săptămână bună, dă-ți cu ruj să te simți bine!

www.mamipetocuri.ro

Titlul e de dragul rimei, sper că ați înțeles, dar asta nu exclude realitatea că o dată ce îți pui ceva frumos pe tine, fie el un ruj, o pereche de cercei sau niște haine frumos mirositoare nu înseamnă că nu te poți simți minunat chiar dacă numeri a 147-a săptămână de școală on line, a 98-a sarma pe care o împăturești în oală, a 192-a zi de când n-ai mai ieșit din perimetrul casei.

Așa cum am făcut eu zilele trecute când am dus copiii la gimnastică, deci puteam să îmi trag șuba peste pijamale că oricum nu m-ar fi văzut nimeni, în mașină. Dusul la gimnastică, pe cât de puțin reprezintă el la nivel practic, că implică doar dusul cu mașina, așteptat în mașină și întorsul cu mașina acasă, pe atât de important este pentru viața mea socială.

Ieșitul din casă, îmbrăcatul cu haine de stradă, încălțatul cu cizmele acelea pe care nu le-am mai folosit de doi ani și de care uitasem, că și anul trecut pe vremea asta tot în pandemie eram, dacă vă amintiți bine, mă face să mă simt ca și cum m-aș pregăti de plecare într-o vacanță departe de casă, parcă aș pleca la un centru spa cu piscină și masaj unde nu există și nici n-a existat vreodată pandemie, îmi dă o senzație de atâta bucurie încât n-am mai știut cum să o gestionez și-am întârziat 15 minute jucându-mă cu copiii Catan și Uno.

Măcar aveam părul făcut, iar de machiat am reușit să o fac în timp record de sub 3 minute ca să nu sperii oamenii pe stradă.

Și cum eram și eu așa frumos îmbrăcată și aranjată, am zis că-i păcat de rujul ăsta expirat să nu vă povestesc puțin de el.

Așa că, iată-mă, vă țin din treabă dar concluzia e una: pentru un început bun de săptămână, dă-te cu ruj și zâmbește la soare!

Cu cafeaua-n mână!

 

***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *