Ce mi-aș spune mie, mamei de copii mici de acum 9 ani

www.mamipetocuri.ro

Mă gândeam la toate femeile și mamele cărora le este greu acum. La tot satul acela despre care se spune în proverbul cunoscut de care ar avea nevoie să le ajute cu treburile prin casă, cu temele copiilor, cu o îmbrățișare caldă.

Mă uitam pe grupurile de discuții cu mamele care se plâng că nu au pe nimeni care să le ajute, citesc articolele care se mai scriu pe tema parentingului cu frustrările femeii care ar mai vrea să mai iasă din pijamale și să-și mai audă gândurile dincolo de pereții casei și m-am revăzut pe mine, acum câțiva ani, la fel de stresată, nedormită, frustrată.

Fără nici un sat care să mă ajute, fără nici o prietenă pe care să o sun, cu un soț care m-a susținut, dar care era mai mult plecat să plătească facturile. Mă găseam pe o linie extrem de fină între conștiința de a fi mama care trebuie să fie, model de educație și bună cuviință pentru copiii ei, și mama care vrea să fie om, cu nevoi de om. Și cumva, în capul meu, mamele astea două nu se întâlneau niciodată, ba din contră, se anulau reciproc.

Mama ori alăptează zi lumină, ori merge la toaletă. Ori e mamă bună care citește seara povești, ori face baie. Ori e mamă devotată care face mâncare sănătoasă și stă la rând la carne de curcan, asta făceam eu acum 9 ani că nu se găsea la Lidl pe vremea aia, ori doarme.

Pffff, mă uit la mine, mama de atunci, plânsă, frustrată, nedormită și obosită, hăituită de propriile așteptări și nevoi neîmplinite și-mi vine să strig în gura mea, îmi vine să le iau pe toate mamele de copii mici acum în brațe și să le spun:

– Fiți blânde cu voi! Faceți pași mici că tot acolo ajungeți! Diferența e că puteți ajunge mai normale la cap sau cu mai multe ore la terapie după aia ca să vă rezolvați pe voi și apoi, pe copiii voștri!

Acceptați că azi nu aveți chef să scoateți copilul în parc. Mergeți mâine.

Acceptați că azi îl chemați pe soțul vostru mai devreme acasă. Și mergeți la coafor. Sau vorbiți cu un prieten la telefon fără să vă întrerupă nimeni. Sau dormiți 2 ore neîntrerupte.

Dați-vă dreptul să fiți oameni și mamă în același timp!

Mamele din povești sau din așteptările noastre poate nu se supără, nu țipă, nu plâng, nu sunt obosite, nu caută alinare. Mamele sunt și trebuie să fie perfecte în viziunea noastră. În schimb, toți oamenii plâng, țipă, sunt obosiți și caută alinare! Pentru că nu există om perfect. Nimeni nu e perfect. Nici măcar mamele.

Când eram mamă cu copii mici acasă m-am încăpățânat enorm să schimb perspectiva. Nici nu știam, nici nu voiam. Eram atât de obosită încât mi se părea că orice vine din afară voi asimila extrem de greu. Schimbarea mi se părea fatală. Intrasem într-un ritm nebun, ca șoricelul pe rotiță, din care nu voiam să mă opresc ca să nu mă prăbușesc și să mor.

Mi-a spus cineva de curând că în fața oricărei schimbări, creierul nostru reacționează ca și cum am muri pentru că nu cunoaște altfel, nu știe alt traseu, iar ceea ce e străin este identificat cu necunoscutul și implicit moartea.

Așa am înțeles rezistența mea de atunci la schimbare. Ce se va întâmpla dacă mâine nu ies cu copiii în parc? Or să moară de plictiseală în casă. Nu o să respire aer curat, nu vor dormi bine. Ce se întâmplă dacă mâine vor sta cu tatăl lor? Vor muri de supărare și de dorul meu.

În realitate nimeni nu moare. Doar neuronii noștri de nesomn. În realitate, ne schimbăm programul de funcționare. Pe al nostru, iar pe copii îi facem mai puternici. Nouă ne dăm dreptul de a fi oameni, iar pe copii îi învățăm că viața este schimbătoare, azi iubim, mâine lăsăm, azi ne place o legumă, mâine alta, azi ieșim în parc, mâine stăm în casă că e pandemie.

Viața e frumoasă oricum, atâta timp cât ne iubim pe noi și pe cei din jur.

Iar dacă de un lucru sunt convinsă e că omul și mama, împreună ca un TOT este capabil să-și iubească necondiționat copiii și familia!

E tot ce-avem nevoie!

Fiți blânde cu voi!

 

Sursa foto

 

***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

3 Comments

  1. A venit la fix articolul acesta pentru mine! Stau cu copil mic de 2 ani acasă și sunt praf!
    Îți mulțumesc pentru încurajarea transmisă prin acest articol!

  2. In 1981 am devenit mamă,la doar 19 ani. Fără părinți aproape, doar cu o broșură de la dispensar,mi-am alăptat fiul (cu fisuri la sfârcuri,din cauza expunerii la lampa UV din maternitate.durerile erau crunte, sângeram de fiecare dată) până la 1 an. Știți desigur că atunci erau scutece de pânză,pe care le spălam cu mâna,cu săpun Pitic. Apoi le calcam sa fie moi. La fel bluzițele fine de panza. Găteam, făceam curat, căram apă pe scări,la bloc. La 2 ani l-am avut pe al doilea.deja lucram.am avut concediu postnatal doar 3 luni și jumătate. Plăteam jumătate de salar unei bătrânici care il îngrijea doar pe cel mic( îi schimba scutece le) nimic altceva. Lucram ,8 ore,cu pauze de alăptat,cu cel mare ,2 ani jumate,la gradi.apoi treburile casei, fără nici un ajutor;pe vremea aceea bărbații nu prea ajutau. Sunt sigură că e povestea majorității mamelor din acei ani. Când era o mare fericire să găsească Dero sau portocale. Dar atunci nu era despre noi..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *