Chifteluțe din pește la cuptor

www.mamipetocuri.ro

Mă tot încurca zilele trecute prin frigider o doradă făcută la cuptor și pe care n-am reușit s-o mâncăm la cină.

De un prânz în familie nu ajungea, pentru mine era prea mult. Și tot gândindu-mă cum să fac ”înmulțirea peștilor” la mine în bucătărie, mi-a venit această idee să adaptez o rețetă portugheză ”bolinhos de bacalhau” la dorada mea din frigider.

Nu doar că am schimbat peștele, bacalhau (acel pește alb, specific Portugaliei, sărat) dar am făcut-o să fiu convinsă că ating cele două principii de bază când servesc masa: gustos și sănătos.

Secretul acestei rețete este să cântăriți cantitatea de pește din care vreți să faceți aceste chifteluțe. Cât pește aveți, atâta cartof fiert puneți. Și de aici încolo, totul se transformă într-o poveste.

Peștele care nu este în prealabil gătit, trebuie fiert înainte, iar apoi curățat de oase. Puteți folosi orice tip de pește doriți, eu am făcut ulterior și cu păstrăv și au ieșit la fel de bune.

Ingrediente:

  • 300 g pește gătit, fără oase
  • 300 g cartofi fierți
  • 2 ouă medii
  • 1 ceapă
  • 2 căței de usturoi
  • ulei de măsline
  • pătrunjel, sare, piper

Preparare:

Pasul 1: Se fierbe peștele aproximativ 10-15 minute, se curăță de oase și se cântărește.

Pasul 2: În funcție de cantitatea de pește, se cântăresc cartofii, se curăță, se taie în bucăți mici și se pun la fiert, iar apoi se zdrobesc ca pentru piure.

Pasul 3: În timp ce cartofii se fierb, tăiem ceapa și usturoii și-i punem la călit într-o tigaie mai mare cu ulei de măsline pentru 1-2 minute, fără să se ardă usturoiul.

Pasul 4: În tigaie se adaugă peștele curățat, se amestecă totul și se lasă la călit câteva minute, pentru a se împrieteni ingredientele între ele. Se adaugă sare, piper și alte condimente care știm că ne plac. Se lasă la răcit.

Pasul 5: Într-un recipient mare, se scot cartofii de la fiert, se zdrobesc, se adaugă cele două ouă și se amestecă până iese o pastă groasă. Apoi, se toarnă compoziția de pește și se omogenizează foarte bine totul. Se adaugă pătrunjelul tăiat și dacă mai e nevoie de sare, acum se completează.

Pasul 6: Se preîncălzește cuptorul la 200 grade, ventilație sus – jos, tapetăm tava de cuptor cu hârtie de copt și ne apucăm de modelat chifteluțele ajutându-ne de-o lingură înmuiată în ulei de măsline sau direct cu mâna.

www.mamipetocuri.ro

Pasul 7: Înainte să le băgăm în cuptor le stropim sau le mai ungem o dată cu ulei de măsline și le lăsăm la copt 15-20 minute, după cât de bronzate vă plac.

www.mamipetocuri.ro

Pentru o zi de mare desfrâu, le puteți face și prăjite, în baie de ulei. Mie, deja, îmi plouă-n gură 🙂

Le puteți servi imediat cu piure, salată sau doar cu un sos preferat ca și gustare, dar sunt foarte bune și reîncălzite sau de luat la școală.

www.mamipetocuri.ro

Poftă bună!

 

*** Cartea Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *