Mi-aș dori să fiu ca ea!

Am spus-o de multe ori și voi continua s-o spun ca o rugăciune până în ultima zi a vieții mele că primim copiii de care avem nevoie. Și exact ca într-o superstiție, cu cât cred mai mult în asta, cu atât mi se confirmă mai mult că am dreptate.

Una dintre cele mai mari dorințe din ultimii ani cu privire la mine, ca om dar mai ales ca părinte, a fost să fiu fermă cu copiii, să spun și să mă țin de cuvânt, nu cât în zona pozitivă a recompenselor că la asta sunt cea mai bună, cât în zona consecințelor, că aici mai am de lucru.

Și ca să întăresc ceea ce am spus în primul paragraf, cred cu tărie și voi continua să cred până în ultimul moment al vieții mele, că din moment ce informezi copilul de consecințe dar nu te ții de ele poți să-ți iei adio de la o educație sănătoasă. Ceea ce, desigur, e și cazul meu că altfel nici n-aș mai fi acum, aici, să vorbesc.

În ultima perioadă, să spunem 2 luni, mi-am pus serios în plan să rezolv problema acestei lipse de fermități la mine. Și ca să înțelegeți nivelul de fermitate spre care tind,  vă spun că îmi doresc să fiu atât de fermă încât să pot asculta o zi și o noapte și încă o zi la rând cum copilul îmi cere ceva dulce, iar eu să pot să mă mențin fermă,pe poziții, și să nu renunț. Să nu pierd prin epuizare, să câștig prin cooperare!

Pentru că da, atât de hotărât poate fi copilul meu când vine vorba să vrea ceva.

Cât despre mine, eu zic că sunt fermă de felul meu, dar, clar, nu atât cât e nevoie, că altfel nu mai eram mama acestui copil care să mă învețe zilnic lecția răbdării, a fermității, a voinței și a acțiunii.

Energia focului (berbec) vs energia pământului (capricorn). Pământul potolește focul.

Deci asta e misiunea mea, mi-am spus, acum 2 luni. Și-am pornit pe drumul aceasta.

Azi mai bine, mâine mai puțin, că dacă ar fi fost simplu eram cu toții niște părinți perfecți, iar terapeuții mureau de foame.

Dar ce noroc să primim copiii de care avem nevoie, iar noi să fim deschiși în a ne lua lecțiile de care avem nevoie de la ei!

Zilele trecute eram toți 4 acasă când soțul meu, coborând de la etaj ultimul, a lăsat lumina aprinsă pe scări. Eu eram în bucătărie, Beti se juca de-a școala, iar Andre se uita la un film. Abia după ce s-a așezat foarte confortabil în pătură, lângă Andre, observă lumina aprinsă și spune:

– Beti, ai uitat lumina aprinsă pe scări!

Beti, care se știe că lasă mereu luminile aprinse, se duce teleghidată și închide lumina fără nici o obiecție, într-un comportament automatizat.

Eu, însă, cavalerul dreptății căruia nu-i scapă nimic, nu trec cu vederea și-i spun soțului:

– Te rog să-ți ceri scuze acum lui Beti!

El se uită la mine zâmbind cu subînțeles, în timp ce Beti mirată, întreabă:

– Ce e, mami? De ce să-și ceară scuze?

Îi spun despre ce este vorba, iar Beti se schimbă la față:

– Ai făcut tu asta cu mine? îl săgeată pe ta-su.

– Hai, Beti, că abia mă așezasem și eu aici, comod, iar tu erai în picioare, se pisicește el.

Dar ea este de nemișcat.

– Știi ce o să fac eu acum?

Amândoi ne uităm la ea mirați. Niciodată nu știi ce-i trece prin cap.

– O să mă duc și-o să deschid din nou lumina!

Ceea ce și face hotărât.

– Iar acum, să te duci, tu, s-o închizi! și se întoarce la jocul ei fără nici o mustrare de conștiință, precum omul care știe exact că a făcut ceea ce e corect.

Eu mor de dragul ei. E tot ce mi-ar fi plăcut și mie să fiu. Cu ea.

Soțul meu rămâne perplex.

– Hai, Beti…..

– Așa….., se aude vocea ei.

– Iartă-mă, nu mai fac! Închide-o, te rog!

– N-ai uitat ceva?

– Te rog, închide tu lumina ca să nu mă mai ridic eu.

Ea se duce și închide lumina.

– Data viitoare să nu mai faci așa! Cum spui?

– Îți mulțumesc, Beti!

– Să știi că te iubesc, tati! Să nu mai faci așa că nu e frumos!

Eu zic că sunt pe drumul cel bun în a începe să fiu mai fermă cu ea. Momentan, tot eu primesc lecțiile de la ea ”cum se face!”, dar rămân optimistă că, totuși, ce naște din pisică…..șoareci mănâncă.

 

 

Sursa foto

 

 

***Cartea Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)

 

 

 

By Published On: 09/03/2021Categories: Jurnal de părinte0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul