Mâine o să ni se pară cea mai frumoasă zi

www.mamipetocuri.ro

Ieri, Facebook-ul mi-a adus aminte de o fotografie făcută acum 5 ani.

Iat-o!

Www.mamipetocuri.ro
După o oră jumate de pregătiri pentru grădinița, meritam un selfie…

Andre avea 4 ani, iar Beti, 2. Locuiam într-o casă mai mare, într-un cartier rezidențial cu asfalt pe stradă, puțin praf și parc sigur pentru copii. Aveam garaj și nu era nevoie să curăț niciodată mașina de zăpadă, era mereu încălzită iarna și scoteam cu ușurință sacoșele de cumpărături direct în casă. Aveam femeie la curățenie, la călcat, doar mâncarea mi-o făceam singură.

În schimb, ca mamă și om eram epuizată. Treceam prin cea mai grea perioadă a vieții mele, copiii erau mici, Beti plângea continuu când o duceam la grădiniță, schimbasem deja 2 grădinițe, eu lucram la 45 de minute de casă doar dus, gestionam o firmă și toți depindeau de mine, făceam orice era posibil omenesc să fiu bine, dar reușeam destul de puțin.

Îmi amintesc perfect când am făcut poza de mai sus. Era o dimineață care oricare alta, în care minutele treceau în galop rugându-mă de copii să se îmbrace, apoi să-i ajut la baie cu spălatul pe dinți, să le dau micul dejun, eu să mă pregătesc de serviciu, plecam după o oră și ceva deja obosită. Și era doar începutul. Beti începea să plângă de la ușa casei până la grădiniță, în clasă și încă 20-30 de minute până știam că voi întârzia din nou la serviciu dar oricum, cât mai valora viața mea atunci? Andre urla cu degetele băgate în urechi de supărare că nu mai voia să o audă pe soră-sa plângând. Iar soțul meu avea un serviciu care îl obosea atât de mult psihic încât nu mai reușea să doarmă noaptea și după trei ani l-a lipit de pat fără să știe vreun doctor ce are.

Aveam zile când mă prăbușeam fără energie în mașină, plângeam de durere și neputință că nu știam cum să fac să fie bine cu mine și cu cei din jur.

Poza de mai sus e făcută pentru mine, să mă uit la mine cu părul nevopsit și prins într-o coadă și să cred că sunt bine. Să sper că sunt bine.

Să-mi amintesc astăzi, că atunci eram bine.

Eram fericită cu tot ce aveam și nu aveam pentru că azi, nu mai am casa mare și nici femeie la curățenie, nici garaj nu mai am și îngheț de frig până se încălzește mașina în mijlocul iernii sau la începutul primăverii. Nu mai am șosea și praful e de 2 cm în fiecare zi din viața mea în casă, nu mai am parc și-mi car singură sacoșele în casă de la mașina parcată în stradă.

Azi, copiii îmi sunt mari, nimeni nu mai plânge, ba din contră, se pregătesc singuri și pleacă fericiți la școală, Soțul meu s-a liniștit și el, schimbându-și jobul și noi toți, casa 🙂

Eu tot epuizată sunt, cu toate că lucrez de-acasă, alerg pe 5 culoare ca la olimpiadă. Ba e o carte de scris, ba mai e o firmă de condus, ba acte de semnat, ba facturi de făcut, ba clienți de mulțumit, ba la sală să mă duc, ba filme să fac, ba jocul de mame să-l termin. Copilul de dus la fotbal, celălalt la înot, ambii la gimnastică, mâncare de făcut, curățenie, cumpărături. Basca e pandemie, vacanțele un vis frumos, iar ziua de mâine îți poate aduce orice, dar nu stabilitate.

Sunt mai fericită acum ca atunci? Eram mai fericită atunci ca acum?

Fiecare perioadă are bucuriile ei. Din fericire, nu suntem doar oameni, avem roluri sociale din care ne tragem satisfacția care ne propulsează mai departe. Ne ajută să supraviețuim, să nu ne lăsăm, să mergem înainte, să reușim.

Dacă ești părinte nedormit și stresat, bucură-te că are cine te ajuta cu ștersul prafului în casă. Dacă nu ai pe nimeni care să te ajute în casă, probabil e momentul să ceri ajutorul celor din jur. Dacă e pandemie, bucură-te că cei din jur sunt sănătoși, dacă ești singur, bucură-te de o plimbare în parc, fiecare zi e o șansă la fericire cu care nu ne vom mai întâlni niciodată.

E o mare virtute să vezi luminița în haosul din jurul tău! Dar este exact luminița care te ajută să vezi pasul mai în față.

În orice moment din viață, dacă e să ne concentrăm pe ce nu merge bine, găsim un milion de motive. De la bebelușul care nu doarme toată noaptea, până la copilul care nu mai vrea să se culce noaptea.

Ceea ce credem că ne va omorî, în realitate trec toate ca să facă loc altora. Azi e somnul, mâine diversificarea, apoi grădinița și mai târziu examenele la facultate. Ceea ce rămâne însă pe fundul vieții când strecurăm problemele sunt momentele de fericire care ne țin în viață.

Atunci eram tineri și frumoși dar cu cearcănele cât ligheanul, azi suntem mai odihniți (oare?), dar copiii independenți. Și fiecare moment aduce fericirea lui.

Iar nouă nu ne mai rămâne decât să ne bucurăm de el. Chiar și într-o zi ploioasă de martie, cu casa plină de haine nespălate și praful de 2 cm.

Mâine o să ni se pară cea mai frumoasă zi. Iar astăzi, vă invit să ne bucurăm de ea!

 

Sursa foto

 

***Cartea Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *