7 lecții pe care le-am învățat de când sunt părinte

Poate nu întâmplător simt să scriu aceste lecții de ziua copilului meu cel mic, astăzi, pe 7 aprilie când face 7 ani.

În numerologie, cifra 7 reprezintă puterea voinței și cred, din nou, că nu întâmplător scriu aceste lecții astăzi, de 7 aprilie.

Cu toate că sunt învățături pe care le-am căpătat de-a lungul celor 9 ani de când sunt mamă, pe câtă liniște lasă în spatele lui cel mare, patronat, de altfel de cifra 9, cifra realizărilor, cu calm și răbdare aș adăuga eu, pe atât de mult mă invită cea mică la depășirea propriilor mele limite punându-mi constant voința la încercare.

Să nu credeți că lucrurile sunt lăsate întâmplător în viață!

Așa că, iată-mă astăzi, de ziua ei, rememorând cele mai importante 7 lecții pe care le-am primit de când sunt mamă de unul, iar apoi de doi, lecții pe care le-am primit de la cei mai buni profesori: copiii mei.

  1. Intuiția.

N-aș fi fost eu dacă n-aș fi pus intuiția pe primul loc. Nu cred să fie ceva mai important în rolul de părinte ca acela de a-ți asculta ce îți spune instinctul (de mamă). Din păcate sau din fericire, depinde de perspectivă, trăim vremuri în care ne putem lua ideile de parenting de aproape oriunde. Ceea ce este un lucru absolut minunat! Pe de altă parte, prea multă informație și cel mai des, incorectă sau neaplicată, duce pe lângă frustrare și stres că noi nu reușim așa cum reușește vecina de la 2, la ignorarea intuiției. Uităm să ne mai ascultăm pe noi, să ne întoarcem către interiorul nostru și să ne întrebăm: oare eu ce-aș face dacă aș fi copil acum? Cum m-aș simți? Cum ar fi? Ce mi-ar plăcea să facă mama?

Uneori, mai puțin e mai mult. O carte citită în minus poate să ne ofere mai mult timp de a ne asculta copilul, de a petrece timp cu el și de a ne descoperi puteri nebănuite. Departe de mine să vă încurajez să nu citiți, doar că, nu vă limitați numai la informațiile expuse de alții. Voi sunteți cei mai buni elevi ai copiilor voștri. Ascultați-vă și ascultați-i!

2. Răbdarea.

Răbdarea e o virtute pe care o cultivi continuu numai dacă ai copii. N-aș fi crezut niciodată în viața mea că sunt capabilă de atâta răbdare așa cum am astăzi, când le explic neobosit de ce trebuie să mănânce cu furculiță și cuțit, iar ei în continuare iau mâncarea direct cu mâna. Sau să-și pună încălțămintea la loc sau să nu mă enervez că iar s-au grăbit la lucrare și au greșit sau să fac mereu pe arbitrul când ei se ceartă. Răbdarea ca părinte e ca un munte pe care te chinui să-l urci până în vârf și când simți că ești gata – gata să înfigi steagul succesului ”Mami, supranumită și Răbdarea”, realizezi că vârful e 2 km mai sus, ascuns în nori.

3. Relația cu soțul.

Sau după caz, partenerul. Dacă mi-ar fi spus cineva înainte să devin părinte că relația cu soțul meu este crucială în dezvoltarea copilului meu m-aș fi uitat sigur strâmb la el. Astăzi, o spun cu mâna pe inimă că ori  te înțelegi bine cu partenerul, ori mai bine pleci să-ți vezi de copilul tău în liniște. Partenerul are un rol extrem de important în relația cu copilul, chiar dacă de multe ori nu îi dăm credit. Cum și relația dintre parteneri are un rol crucial în modelul pe care îl transmitem mai departe copilului. Mie nu-mi ajung degetele de la mâini să enumăr câte lecții importante au primit copiii de la soțul meu. Lecții pe care inițial le-am negat sau cu care nu am fost de acord, dar astăzi, la 9 ani distanță realizez că a avut dreptate, iar eu sunt fericită că l-am lăsat să fie tată. Chiar dacă uneori îmi venea să-i dau cu poșeta în cap.

Pentru ei dar și pentru echilibrul din familie am lucrat și continuăm să lucrăm, pentru că și astăzi, cele mai multe discuții le avem tot în legătură cu educația copiilor.

4. Relația cu mine însămi.

Dacă mama nu e fericită, nimeni în casă nu e fericit. Și sunt mai mult decât convinsă că știți despre ce vorbesc. Știu că știți dar mai știu că faceți foarte puțin ca să fiți bine cu voi. Eu lecția asta am primit-o cel mai mult de la soțul și de la copilul meu cel mic. Soțul meu când vrea să facă ceva pentru el nu are absolut nici o problemă să-și urmeze drumul. Consideră că merită și fără să lezeze limitele nimănui își vede de bucățica lui cu el însuși. Iar mie îmi cere să fac același lucru:

– Fă ce te face fericită! îmi spune mereu.

Iar copilul meu cel mic mă pune la încercare continuu. Fă-mi aia, ajută-mă cu aia, hai te rog mămică bună că eu nu pot, dar ea poate, anume, parcă, să-mi pună voința de a spune ”nu” la încercare. Iar într-o zi, chiar i-am spus:

– Nu, nu îți voi mai tăia mărul acesta! Sunt sigură că poți singură!

Între timp ea s-a dus la baie, moment când eu m-am încurcat în mărul ei și i l-am tăiat.

La întoarcere mi-a spus:

– N-ai avut încredere în mine că pot singură?

Realizez în astfel de momente cât de important e să fii constant cu tine, să asumi ceea ce spui, ceea ce vrei să transmiți și să realizezi că modul cum te raportezi la tine e modul cum te văd cei din jur. Mai ales copiii.

5. Modelul din familie.

Acum, câțiva ani, am implementat regula în casă: ”Când mama bea cafea nu vrea să fie deranjată!” Astăzi, în continuare toată lumea știe și respectă că atunci când eu spun:

– Îmi fac o cafea, nu vreau să fiu deranjată!

Toată lumea își caută altceva de făcut și mă lasă în pace.

Iar de câteva zile m-am apucat de făcut sport online cu o super echipă așa că le-am spus copiilor:

– De mâine, în fiecare zi de la 7.30 la 8.30 voi avea o oră de sport în bucătărie. Vă rog să nu mă deranjați!

Am fost mândră de ei să văd că s-au trezit devreme dar au stat la ei în cameră până am terminat eu.

Exemplele de mai sus vin ca urmare a unui obicei implementat la noi în familie încă de când copiii erau destul de mici. Chiar dacă inițial mi se părea destul de greu să faci un copil de 2 ani, cât avea Andre atunci când s-a născut sora lui, să nu țipe sau să nu ridice vocea, am realizat că dacă în familie tonul e blând și vocea joasă, copilul înțelege mult mai simplu. Astăzi, amândoi se trezesc în liniște, vorbesc încet, dacă se uită la televizor dau sonorul cât să nu ne deranjeze pe noi, simt că știu ce este acela respect față de persoana de lângă ei. Fii ceea ce vrei să fie copilul tău, este o zicală foarte adevărată.

Întrebarea este: noi știm ce vrem să fim?

6. În brațe.

Nu există nici un medicament mai vindecător, nici un cuvânt mai blând și nici faptă mai bună pe care s-o faci copilului tău cum este o îmbrățișare. Nu m-am ferit absolut niciodată să-mi iau copiii în brațe, mai ales în momentele în care se comportă nepotrivit, și sunt mai mult decât convinsă că am făcut tot ce aș fi putut face mai bun în viața mea de părinte. Zilele trecute, într-un moment de stres maxim am țipat destul de tare la copii. Apoi, la masă, le-am spus că nu mă simt foarte bine și să mă ierte. Atunci, Andre a venit la mine, m-a îmbrățișat și mi-a spus:

– Uite, ia o îmbrățișare, mie îmi face mereu bine!

Și cât bine m-a făcut să-i simt mânuțele în jurul meu mai ales că mă comportasem atât de urât cu el!

7. Încrederea

Numai mamele știu de câtă încredere au nevoie ca să găsească loc de parcare când merg cu copilul la medic. La fel ca şi cu răbdarea, încrederea crește exponențial odată ce devii părinte. Trebuie să ai încredere în tine că faci ce e mai bun pentru copilul tău chiar dacă acesta urlă și-ți strigă că ești cea mai rea mamă. Trebuie să ai încredere în copilul tău atunci când îți spune că doarme la colegul de bancă, trebuie să te creditezi pe tine și pe el cu încredere pentru o relație sănătoasă părinte – copil.

Înainte de toate, însă, copilul trebuie să-ți câștige încrederea iar asta e posibil numai dacă tu, ca părinte, ai încredere în tine.

Rolul de părinte e treabă complicată, iar dacă cineva are impresia că a crește copii e doar despre copii se înșală amarnic.

A fi părinte implică, în primul rând, multă muncă cu tine, cu partenerul și mai apoi, cu copilul.

Vestea bună e că oricând poți să îți spui: nu așa vreau să continue viața mea!

Iar vestea și mai bună e că azi e 7, puterea voinței care stă în noi!

 

Sursa foto

 

***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

 

 

 

By Published On: 07/04/2021Categories: Jurnal de părinte1 Comment

Share This Story!

One Comment

  1. Ioana 07/04/2021 at 22:41 - Reply

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul