Ce mare e vacanța mică!

www.mamipetocuri.ro

Nu mai sunt la zi cu noutățile, dar s-au dat ceva locuri libere la spa-urile de recuperare pentru părinții care lucrează cu copiii acasă și nici ajutor în bunici nu au?

Știu, numerele de bolnavi de Covid cresc, oamenii ba vor, ba nu vor să se vaccineze, nu mai îmi dau cu părerea că oricum e mereu aceeași: fiecare face ce vrea și ce consideră. Însă, chiar și așa, sunt mai mult decât convinsă că pe de o parte spitalele sunt pline de bolnavi de covid, iar peste câțiva ani vom îngroșa rândurile la cabinetele de psihiatrie și recuperare mentală.

De copiii noștri, nici nu mai spun că mi-e și frică să mă gândesc. La câte ore stau pe calculatoare și mănâncă oricând, orice, oricum, ori pentru că părinții sunt în întâlniri, ori pentru că au de pus o pâine pe masă, probabil covid-ul va fi un vis frumos pentru ce boli ne așteaptă în viitor de înfruntat și tratat.

Iar eu cred că situația mea e chiar una fericită, că sunt acasă și controlez cât de cât ceea ce mănâncă și timpul petrecut la ecrane. În plus, avem grădină și chiar dacă nu avem alți copii prin zonă, măcar 10-15 minute se joacă împreună până încep să se certe și s-a dus liniștea în care aș fi putut răspunde la un email.

Zilele trecute am calculat și am concluzionat că din 3 ore cât aș fi putut lucra dimineață până la ora 12 când trebuie să pregătesc masa de prânz, 2 ore se duc pe gestionat probleme, conflicte și certuri, pregătit gustări sau pus limite, iar o oră aș fi lucrat-o complet dacă nu mi-ar trebui măcar 5 minute să mă setez cu capul pentru ce am nevoie să fac concret la birou.

Atâta randament doar în poveștile fantastice s-a mai pomenit!

Dacă vreau o dimineață în care chiar e nevoie să livrez, ecranele sunt singura soluție. Din nefericire.

Practic, fericirea mea profesională stă în nefericirea mea emoțională.

Na și gestionează conflict interior dacă mai poți.

De aia zic, acum ne păzim de covid, iar mâine vorbim singuri pe stradă. De fapt, eu vorbesc de ceva vreme dar nu mai spuneți la nimeni. Mi-e dor de mintea mea normală și uneori o strig să văd dacă mai e prin zonă.

Ieri, la masa de prânz, Andre l-a întrebat pe ta-su care muncise toată dimineața fără să iasă din colțișorul lui:

– Tati, după masă îmi dai pase la poartă, afară?

Cris se uită mirat la el și-i spune:

– Să știi că eu nu sunt în vacanță ca tine!

Nici eu nu sunt, aș mai fi completat eu, dar la ce bun? Vacanță, ne-vacanță oricum trebuie să fiu disponibilă și mereu atentă la ce se întâmplă în jur, cu ei.

– Păi stai și tu o jumătate de oră! i-a răspuns copilul.

Și-a găsit omul, îmi spun eu în gând. Încă n-am văzut om mai conștiincios pe job-ul lui.

Și începe:

– Imaginează-ți că tu ai o firmă și angajezi un om ca să se ocupe de firma ta. Să facă profit, bani. Și el, în timp ce tu îl plătești ca să își facă treaba, el se joacă cu copilul afară. Cum ar fi? Ți-ar plăcea? Pe banii tăi el să facă altceva?

– Hm…., copilul rămâne pe gânduri. Cred că totuși aș înțelege dacă s-ar juca cu copilul afară.

Chiar și așa, soțul meu nu s-a jucat cu el afară după ora 18.00 când și-a terminat treaba.

Dar ce vreau să spun este altceva: dacă mintea aia normală cu care încerci să vorbești când ești singur, nu răspunde la prezență, ce înseamnă?

 

Sursa foto

 

***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *