Draperiile trase, popcorn pe gratis, cinema la noi acasă!

www.mamipetocuri.ro

Anul acesta de Paște, copiii mei și-au dorit foarte mult să le pun un film despre moartea lui Iisus Hristos.

Cu câteva zile înainte, cam de când am început să intrăm cu toții în atmosfera sărbătorii, să vină bunicii la noi în vizită iar eu să fac planurile de vacanță,  au început să mă întrebe tot felul de lucruri despre cum a murit Iisus, cum și-a cărat crucea în spate și cum i-au bătut cuie în palme. Cu cât însă le povesteam eu mai mult despre cum a murit și cum a înviat apoi, cu atât parcă deschideam și mai multe întrebări despre miracolul după care întreaga față a lumii s-a schimbat.

Iar cum o imagine face cât o mie de cuvinte, am decis să mă ajut în explicații de un film găsit pe Youtube despre viața lui Iisus Hristos pe pământ și semnificația învierii și înălțării lui la ceruri.

Cinema la noi acasă

În paralel cu toată atmosfera spirituală care ne cuprinsese, primesc de la Epson, fix în Vinerea Mare un videoproiector de parcă mi-ar fi citit cineva gândurile. Avem televizor și calculator legat la el, dar nimic nu se compară cu un film proiectat pe peretele din sufragerie. Copiii mei s-au bucurat de parcă i-aș fi dus la cinema, ce-i drept s-a împlinit anul de când nu au mai văzut unul pe dinăuntru, iar eu chiar am fost fericită pentru fericirea lor.

Le-am așezat fotoliile exact ca la cinema, am tras draperiile așa cum făcea doamna educatoare la grădiniță când ne punea diafilme și am legat cu un cablu HDMI calculatorul la videoproiector.

Atât de simplu a fost ca să aduc starea de bine la noi în casă!

Și de unde credeam că a fost doar un moment de bucurie datorită surprizei de a avea ceva nou în casă, în continuare copiii îmi tot cer filme la videoproiector pentru că li se pare super cool să stea pe covorul nostru pufos și să vadă imaginea mare, maaaare cât tot peretele.

Acuma, sincer, cui nu-i place la cinema când popcornul e la o strigare de mână și filmele pe gratis?

www.mamipetocuri.ro

Epson EF-100B

Se numește pe numele lui complet videoproiectorul care a poposit la noi în casă pentru a-i testa capacitățile de a ține copiii atenți la film 🙂

Este printre cele mai mici proiectoare laser 3 LCD din lume și a fost creat special ca să poată fi mutat cu ușurință dintr-o cameră în alta sau chiar pentru proiecții în aer liber.

Cât de fain ar fi un film la vară în grădină cu familia extinsă: copii, nepoți, verișori, unchi, mătuși, bunici! Măcar să cădem de comun acord asupra filmului că în rest, bucuria va fi ca la ea acasă.

Imaginea este impecabilă, chiar și când e zi afară și razele de soare străpung draperiile, se reglează foarte simplu din 2 butoane, iar punerea în funcțiune e simplă ca pentru un copil de 9 ani. Pentru că da, Andre s-a descurcat mai bine decât mine să-și pună film a doua zi.

Există varianta cu Android TV, vine în variantele alb sau negru, durata de viață a lămpii este de până la 20.000 de ore și are 5 ani garanție.

Deci, la câte filme putem vedea de orele astea, avem bilete gratuite la cinema la noi acasă pe viață 🙂

 

www.mamipetocuri.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *