Momentul potrivit de a verifica dacă sunt părintele pe care mi-l doresc pentru copilul meu

www.mamipetocuri.ro

Sărbătorile precum cele de 1 iunie, de Paște, de Crăciun reprezintă un moment numai bun să-mi testez modelul de parenting pe care îl folosesc cu copiii mei zi de zi.

Le-am transmis suficient de bine valorile pe care vreau să le urmeze în viață? Principiile după care să-și clădească propriul viitor? Știu să pună în valoare lucrurile care contează cu adevărat sau mai degrabă aleargă după fantasme și iluzii?

Aceste sărbători sunt un prilej numai bun să văd ce contează pentru ei cu adevărat, ce simt în acest moment că mai au nevoie, ce își doresc și dacă ceea ce își doresc este ceea ce ne dorim și noi la nivel de familie, împreună. Cum s-ar spune, dacă avem obiectivele aliniate în aceeași direcție, dacă suntem pe aceeași lungime de undă.

Desigur, putem face constant această ” autoverificare” a modului cum ne creștem copiii, dar în momentele în care părinții se dau peste cap să le cumpere cadouri copiilor și să le îndeplinească Moșul orice dorință este prilejul perfect să vedem ce-și (mai) doresc copiii de la viață.

Viața lor, se înțelege, raportată la microuniversul lor și nu la al nostru, oameni maturi cu vise, dorințe și nevoi direct proporționale vârstei.

Ce le lipsește copiilor noștri ca să fie fericiți?

De-a lungul anilor, de când sunt mamă, am învățat că nu tot ceea ce își doresc copiii e și ceea ce au nevoie să primească. Și că uneori, părintele trebuie să treacă prin filtrul rațiunii lui dorințele copilului. Dar am și învățat, că dacă copilul își dorește ceva foarte mult și nu este chip să-i scoți ideea din cap, aplicând regula prea bine cunoscută: dacă și mâine și poimâine vrea același lucru și dacă poți, oferă-i-l cadou. Uneori nu este lucrul în sine, cât emoția cu care vine acest lucru la pachet. În plus, este important să îi arătăm copilului că uneori visele se îndeplinesc dacă suntem hotărâți și știm ce vrem.

Și tot testând capacitatea copiilor de a-și dori lucruri, tot explicându-le diferența între dorință și nevoie, respectiv:

  • dorința e ceva de care nu depinde viața noastră dar ne aduce o stare de bine, pe când
  • nevoia e ceva fără de care nu putem trăi

am ajuns, iată, ca anul acesta de Paște copiii mei să primească în dar câte un covor pufos pentru fiecare în cameră.

O să ziceți că am înnebunit cu totul. Așa o fi, nu neg că sunt un părinte neconvențional, partea bună e că-mi vine natural, nu mă chinui deloc, ba chiar am impresia că fac lucrurile foarte bine :)))

Soțul meu ar avea ceva comentarii de făcut la acest lucru, dar îl invit să-și ia bon de ordine și să-și păstreze rândul. Agenda mea e prea ocupată momentan să mă bucur de viață.

La ce să le mai iau dulciuri și jucării sau haine sau iar jucării când au de toate. Și chiar dacă nu au de toate, la o discuție de câteva minute cu ei, realizăm împreună că nu le lipsește nimic. Orice ar primi nu aduce nici un fel de plus valoare vieții lor în acest moment.

Pe acest principiu, zilele trecute l-am întrebat pe Andre ce-și dorește de Ziua Copilului cadou.

Întrebarea era de tip capcană, pentru că nu aveam de gând să le iau nimic. Am întrebat doar să testez, după cum spuneam, valorile și principiile noastre ca familie. Ne simțim bine cu ce avem sau copiii simt că le lipsește ceva?

Mai ales, că discuția venea la o săptămână după ce eu și soțul meu fusesem plecați în concediu în Grecia iar ei au stat cu mama.

Știți ce mi-a răspuns?

– Nu vreau nimic. Dacă nu merg la școală e suficient ca să stăm împreună!

În momentul acela am știut că Universul mi-a confirmat că sunt pe calea cea bună.

Dar cum nu sunt ușor de mulțumit, am insistat ca să mă conving pe deplin:

– Ești sigur? Nu vrei nimic, nici o jucărie, nici un dulce?

– Nu, vreau să joc Catan cu tati. Și să câștig!

La Beti schimb întrebarea, pentru că ea încă este în procesul de conștientizare a lucrurilor care ne aduc cu adevărat starea de bine. Deci, nu pot să o întreb dacă vrea o jucărie pentru că ar spune automat da, iar răspunsul nu își mai atinge obiectivul.

Așa că o întreb diferit:

– Beti, pe tine ce te-ar face fericită de ziua de 1 iunie?

– Să mergem undeva împreună.

– Și eu îmi doresc același lucru, dar plouă afară. Mai e și altceva care te-ar face fericită în afară de ieșit afară împreună?

– Să ne jucăm împreună în casă!

Iar pentru că numitorul comun a fost statul împreună și nici nu aș fi putu lăsa ziua de 1 Iunie să treacă ca oricare alta, am fost la cumpărături și ne-am luat la toți o caracatiță ca să o fac la grătar, meniul nostru preferat pe care îl savurăm numai în vacanță în Portugalia și niște macarons, singurul desert care încă nu mi-a ieșit acasă.

Pentru că mama care cumpără cadou de Paște covoare, de 1 iunie cumpără caracatiță!

🥸

Practic, organizez un prânz în familie de 1 Iunie ca să ne bucurăm împreună de cel mai frumos cadou: FAMILIA!

Să fim sănătoși și să ne bucurăm de ce avem!

 

Sursa foto

 

 

***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *