Un copil mi-a spus la un moment dat așa…

www.mamipetocuri.ro

Drumul de acasă până la școala copiilor are două rute, pe Autostrada Soarelui sau pe Centura Bucureștiului și în fiecare dimineață pun GPS-ul să-mi spună care e traseul cel mai scurt în funcție de trafic. Pentru că ceea ce poate dura 11 minute, uneori sau de cele mai multe ori durează și 30 de minute dacă ai nenorocul să prinzi vreun accident.

În dimineața cu pricina, povestea se repetă, iar GPS-ul mă trimite pe Centură. Nu apuc să merg 2-3 km că prind imediat coloană. În direcția opusă, nimeni. În direcția mea, plin de mașini.

Mă uit nervoasă la traseu, la minutele care se scurgeau fără să mă mișc din loc și spun nervos:

– Eu nu înțeleg de ce GPS-ul ăsta mă trimite pe aici, când celălalt drum e liber.

– Pentru că în viață trebuie să mai luăm și singuri decizii! mi-a răspuns Andre din spate.

Moment când am rămas fără glas.

Și parcă o ceață s-a ridicat brusc din fața mea.

Ați stat vreodată să vă gândiți câte decizii luăm pe cont propriu și câte luăm în funcție de alții, ce vor alții, ce își doresc alții, ce caută alții, unde vor să ajungă alții.

Câte decizii punem în cârca celorlalți?

Mă gândeam la mine și la a verifica mereu ce spune GPS-ul. Creierul meu și-a pierdut astfel în timp capacitatea de a lua decizii în funcție de ce drum vreau să iau, intuiția că un traseu poate fi mai bun decât celălalt, am impresia că sunt în controlul aglomerației, când de fapt eu sunt controlată de un GPS. Bineînțeles, de cele mai multe ori mă ajută să ajung mai repede acasă, fără nici un dubiu, dar pe termen lung, capacitatea de orientare în spațiu este pierdută pentru totdeauna. Și nici nu m-am născut cu prea multă!

Dar exemplele sunt multe. Ne uităm la TV la ce ne oferă alții, e o iluzie că alegem noi ceva din meniul televizorului.
– Dar dacă asta arată la TV, ne scuzăm alegerile.

Jocurile pe calculator ne introduc într-o lume virtuală creată de alții, iar noi suntem simple personaje.

– Copiii doar asta vor, numai asta le place, ne justificăm alegerea.

La serviciu avem niște roluri date de alții, iar acasă, hm, acasă…..câte decizii luăm în funcție de ce credem noi și câte în funcție de ce cred, ce spun sau ce vor alții?

Ne creștem copiii în funcție de ce zic alții, facem mâncare în funcție de ce vor alții și mergem în vacanță, în general, în funcție de ce vrea soția.

Iar când vrem să facem ceva al nostru, avem un vis, un gând, o idee, ni se face frică, teamă de necunoscut, de a lua decizia de a schimba ceva în viața noastră, de a deveni un Eu diferit care acum va greși ca să fie bine mâine, care poate nu va mai plăcea celor din jur și atunci….atunci mai bine renunțăm și facem în continuare ce cred alții, ce zic alții, ce vor alții.

Până și aici e nevoie de echilibru. Uneori simți o imensă împlinire să faci ce se așteaptă alții de la tine, dar alteori e minunat și înălțător să-ți atingi visele luând deciziile singur în viață!

Să ai curaj să greșești și puterea de a continua!

Iar ceilalți doar să-ți fie alături!

 

Sursa foto

***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *