În fiecare dintre noi stă un om resursă – Canapeaua Roșie. Relația dintre frați, invitat: Oana Moșoiu

www.mamipetocuri.ro

Așa cum vă spuneam și în articolul anterior unde am povestit despre prima emisiune Canapeaua Roșie și prima mea invitată, Mihaela Amariei, acest tip de emisiune își dorește să vă prezinte oamenii din jurul nostru, oameni absolut normali, oameni pe care îi întâlnești la rând la supermarket, în față la benzinărie sau lângă tine, pe plajă, oameni de la care îți poți lua lecții de viață dacă le dai șansa să îi cunoști, lecții uneori mult mai importante decât o interacțiune virtuală.

Am realizat de-a lungul timpului că persoana de acum, din fața voastră, ceea ce sunt astăzi am devenit datorită interacțiunilor pe care le am cu cei din jur care îmi dau încredere în mine, care mă înțeleg și mă sprijină.

Sunt cei care în ochii online-ului poate e un oarecare, dar în viața noastră este omul de bază.

Cred cu tărie că niciodată nu suntem singuri și că în fiecare dintre noi stă un om resursă cu ajutorul căruia putem fi fericiți!

Relația dintre frați

Cred că una dintre cele mai mari provocări atunci când ești părinte de mai mult de un copil este să faci să fie pace în casă. Când unul vrea măr, altul vrea pară, când unul vrea în parc celălalt vrea în casă, când unul vrea mașinuța și celălalt vrea mașinuța, iar când unul doarme, celălalt categoric vrea să bată la tobă.

Vestea proastă e că povestea asta nu se va încheia decât o dată cu prima plecare a unuia la facultate, vestea bună e că toate aceste ”mișcări tectonice” nu fac decât să le întărească relația pe mai târziu.

În acest sens, am invitat-o pe sora mea mai mare, Oana Moșoiu, lector universitar, trainer și consultant educațional ca să ne spună cum este să fii sora mai mare, dacă există avantaje sau dezavantaje pentru că eu, ca soră mai mică îmi amintesc că părinții noștri o considerau mai mult pe ea capul răutăților decât pe mine, dar pe de altă parte, avea prioritate la beneficii 🙂 și cum gestionează ea relația dintre frați în rol de mamă a 4 copii.

O să mă vedeți destul de emoționată în prima parte a emisiunii, a fost un efort de schimbare a planurilor  ca după foarte mulți ani în care numele meu de scenă a fost ”Dina, sora Oanei”, acum să-mi prezint invitata,

”Oana, sora Dinei”.

Se spune că suntem suma oamenilor din jurul nostru!

Eu cred că ceea ce sunt astăzi, sunt datorită multor experiențe de viață pe care nu le-aș fi trăit dacă nu ar fi fost această singură persoană care niciodată nu mi-a spus NU.

Ci, din contră:

– Hai!

– Poți!

– Facem!

– E foarte bine!

– Cum să te ajut?

– Orice simți e bine!

– Te vei descurca!

– Am încredere în tine!

– Nu contează vârsta, important e să faci!

– Te admir!

– Îți mulțumesc!

Sora mea este singura persoană pe care o știu din primul moment al vieții mele pe pământ care nu mi-a spus niciodată NU.

Așa că, haideți să vedem împreună cum putem face ca să fie pace între copii noștri.

Dina: Aș vrea să luăm discuția încă de la început, din momentul nașterii celui de-al doilea copil. Parentingul actual recomandă ca atunci când ne întoarcem de la maternitate cu al doilea copil, acesta să-i aducă o jucărie fratelui mai mare, ca semn de ”bine te-am găsit”, să-i facă, într-un fel, acceptarea mai ușoară. Eu îmi amintesc că atunci când am venit cu Beti de la maternitate și i-am oferit lui Andre o jucărie din partea ei, fratele mai mare n-a fost deloc impresionat. La tine cum a fost? Pe tine te-a pregătit mama când am ajuns eu acasă, ai simțit nevoia de vreo pregătire? Dar cu copii tăi, cum ai făcut?

Oana: Diferența de vârstă e foarte importantă. Când urma să vii tu pe lume eu aveam deja 5 ani, eram un copil destul de mare, iar pentru cei care ne privesc e o poveste întreagă legată de nașterea surorii mele.  Părinții noștri și-au dorit fată și băiat, vestitul clișeu de a avea o pereche. Eu am ieșit fată și se aștepta, în anii 80, cu puține ecografii și previziuni, să apară un băiat, dar a apărut o fată. Noi am știut că e fată când s-a născut. A venit tata acasă și mi-a spus: ”Ai o surioară!”. Noi am plâns prima dată că eram setați că va fi băiat, iar pentru că se născuse pe 7 ianuarie i s-a pus numele Ionela, pentru că eu eram deja Oana, iar Oana – Ioana păreau prea similare, iar Dina i-am pus după o păpușă. Când mi-a spus tata că sora mea are ochi albaștri, i-am spus că o va chema Dina ca după păpușa mea cu ochi albaștri. 

Însă, îmi amintesc foarte vag momentul când ai venit acasă, nu știu dacă a existat o pregătire. Cert este că îmi amintesc landoul și momente din viața ta. Dar când eu am rămas însărcinată, între primii doi copii fiind o diferență foarte mică, un an și 2 luni, Ștefana, primul copil m-a văzut cu burtică și a fost prezentă în toată ceastă perioadă. Iar când am venit cu Petru acasă, al doilea copil, s-a bucurat foarte mult. Nu am făcut pregătiri, în primul rând eram oricum foarte bulversați cu doi copii destul de mici, nu m-am pregătit așa temeinic. Și, oricum, m-am gândit că nu avea cum să relaționeze cu noul copil atât de conștient, la modul ”acesta este fratele tău”. Se bucura de bebeluș, copiii sunt oricum atrași de bebeluși, iar adevărul e că acum sunt foarte simbiotici, iar noi lucrăm pentru identificarea și separarea lor. Pentru Petru a fost mai ușor, pentru Ștefana a fost mai greu să se separe de fratele ei cu care, practic, au devenit conștienți împreună, fiind foarte apropiați de vârstă.

Dina: Consideri că diferența de vârstă între frați, mai mică sau mai mare, influențează în vreun fel dezvoltarea lor pe termen lung?

Oana: În relația de frați, în mod evident. Îmi aduc aminte și de copilăria noastră, noi eram în generații diferite. La școală, eu intram la gimnaziu, tu la primară, eu la liceu, tu la gimnaziu, și atunci universul e diferit pentru fiecare copil în parte, au relații diferite. În cazul copiilor mei, fiind foarte apropiați de vârstă li se întâmplau cam aceleași lucruri. Inclusiv relațiile cu prietenii de familie, vârstele erau și sunt similare. Prietenii de familie îi cuprind pe toți. Între primii 3 copii diferența este mică, doar între primul și ultimul diferența este de 9 ani, și de 5 ani față de ceilalți doi. Și datorită acestei diferențe, ei fac un training foarte serios, pentru că ultimul copil a profitat foarte mult din faptul că a avut 3 frați mai mari, a progresat foarte repede, știe să ceară ajutor, știe să-i valorifice ca frați. Cel mai amuzant e când îi strigă pe toți, în casă: ”Fraților, fraților, la masă!”

Însă, ca relație între primii doi frați, nu am pus această presiune pe Ștefana ca soră mai mare, ci mai degrabă acum când ea chiar a crescut și e mai mare, a făcut 14 ani și a devenit conștientă de faptul că ea progresează mai repede, e într-o clasă mai mare, i s-au întâmplat deja niște lucruri și îi alfabetizează pe ceilalți. Și atunci, au de câștigat frații mai mici. Ea e o deschizătoare de drumuri, mi se pare că îi e mai greu, deși, eu, ca soră mai mare, nu am simțit această presiune de ”soră mai mare”.

Dina: Putem spune că există avantaje sau dezavantaje de a fi sora, fratele mai mare? Că eu îmi amintesc că cea care era certată mai des, nu eram eu, dar cine avea mai multe privilegii când a crescut, erai tu.

Oana: Asta văd și eu la Ștefana acum, că ea a primit telefon….

 

Vă invit să vizionați întreaga emisiune aici.

Pentru a accesa link-ul este nevoie să vă creați un cont, gratuit pentru primele 30 de zile. Vă recomand să ascultați și celelalte emisiuni de pe platformă, sunt extrem de interesante și abordează o serie largă de teme.

În plus, lunar, voi aduce la emisiunea Canapeaua Roșie invitați care să vă inspire pe mai de parte.

Pentru că în fiecare dintre noi stă un om resursă.

 

* Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

** Cutia Pandorei, mi-am imaginat acest joc ca un prieten pe care nu îl avem lângă noi în momentul acela când ne-am dori, când am avea nevoie, să încurajeze femeile să se întâlnească mai des și să se ventileze, să aducă o vorbă bună în cuplu atunci când credem că nimic nu se mai poate face, să zâmbim și să ne amintim că nu suntem niciodată singure!

Sursa foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *